Sub "tortură"

A împlinit 35 de ani zilele trecute, prilej cum nu se poate mai potrivit de a fi, iar şi iar, tras de limbă: când are de gând să se însoare?! În faţa solicitării exprese, acceptă să disece firul în patru: mai este timp, tatăl lui trecuse de 40 când el a venit pe lume; drept e că se afla la cea de a doua căsătorie. Preţ de câteva minute, pare să caute o eventuală explicaţie; "poate că mi-e teamă de o răspundere asumată; sunt făcut din paradoxuri, îmi plac copiii!". O dă pe glumă, spunând că a cam început să primească papuci; "se vede că nu vreau să mă însor!", dar adaugă imediat că a fost o declaraţie luată sub tortură. Fanele nu stau la coadă în faţa cabinei sale; în ultimul timp, nici jucării n-a prea primit. Pe undeva, e bine: "Cum le duci acasă, cum le justifici?!"; zâmbeşte complice şi răspunde cu o altă întrebare: "Acasă, la cine?".

Portret-robot

O reprezentare a unei posibile partenere de viaţă există totuşi: bună prietenă, cu care să poţi realiza, printre altele, o comuniune intelectuală. "Să fie în acelaşi <<sertar>> cu mine. Sunt şi insuportabil, dar şi mult mai cuminte decât se crede. Singurul meu "viciu" ar putea fi lenea, dar zău că nu sunt leneş. Dedicarea mea pentru scenă e totală; tot restul este colateral, chiar şi viaţa personală!". La numai 35 de ani, Cristian Rudic a străbătut cu paşi mari şi siguri o bună bucată din drumul spre cota profesională pe care o visează. "Pe coate şi pe genunchi" a fost şi este parcursă această cale, cu urechile ciulite la "tot ce este prost, adică aşa şi aşa, mediocru: sunete cântate prost, roluri nu prea bine făcute, rutina".

Dublu har

S-a născut cu un dublu har: voce frumoasă de bariton, har actoricesc, care i-a adus un plus de simpatie din partea publicului. În mai puţin de un deceniu, şi-a croit o carieră solidă; pietrele de hotar ale acestuia sunt rolurile din opere şi operete, interpretate acasă, adică pe scena Operei Naţionale din Timişoara, care îi este tare dragă şi unde, recent, l-a întrupat, cu brio, pe toreadorul Escamillo, din "Carmen"; dar şi "afară". Îi place provocarea reprezentată de audiţii; în numai trei-patru minute, trebuie să convingi. Aşa a ajuns să evolueze la renumita "Musikverein", sub acolada concertelor mozartiene de la Viena sau la "Neue Oper", tot din capitala Austriei, pe-al cărei afiş sunt înscrise exclusiv creaţii moderne.

Vară plină

Baritonul timişorean a fost aplaudat, în anii din urmă, pe scene europene, în Elveţia şi Austria, unde a dat viaţă mai ales unor personaje negative: verdianul Jago, Klingsor, din "Parsifal", de Wagner. Vreme de două luni, în mai şi iunie, la St. Gallen, va juca în "Otello" pe scena unui cunoscut festival. "Fac ce mi se dă; eu nu cer niciodată!". I s-a "dat" şi posibilitatea de a evolua, în iulie 2005, în "Carmen", pe scena de la St. Margarethen, aşa că va fi ocupat pe întreg parcursul acestei veri. Puţinul răgaz de respiro va fi destinat tot meseriei. Nu pe vreo scenă însă; din când în când, Cristi Rudic revine la "abecedarul cântului" şi învaţă: cu şi de la maeştrii, precum Alfredo Krauss, Gottfried Hornik; "fără Corneliu Murgu, nu debutam în Jago!". "I grandi voci del secolo" l-au învăţat multe: i-au şlefuit calităţile, l-au eliberat de unele temeri, l-au readus la stil.

	CA-N CANNES