Născut în anul 1907 la Iaşi, Ion Bănciulescu a fost martorul campaniei electorale din 1925. "Primele alegeri le-am prins acolo. Bătălia cea mare se da între liberali şi naţional-ţărănişti. Au câştigat liberalii pentru că majoritatea membrilor de partid erau burghezii şi marii latifundiari care conduceau după principiile democrate înfiate pe filiera franceză", îşi aminteşte Bănciulescu. Campania electorală de atunci i-a rămas în amintire pentru că avea un parfum aparte. "Se pregătiseră un butoi mare de vin şi butoiaşe cu ţuică, amplasate undeva în piaţa mare din Iaşi, în locul cunoscut astăzi sub numele de Târgul Cucului. Oamenii se adunau acolo ca la circ şi erau pregătiţi de agitatori cum anume să voteze. Mai exact, să voteze cu cine trebuie."

Nonagenarul îşi aminteşte că programele se expuneau în public din birjă, la colţ de stradă sau în locurile de promenadă din pieţe. Orice discurs începea cu lozinci mobilizatoare de genul: "Cetăţeni, fraţilor români! Suntem la un moment de răscruce". Se promitea marea cu sarea şi că va curge lapte şi miere după alegeri. "Exact ca într-o scrisoare pierdută, o piesă de teatru grozav de actuală şi acum. Piesa este aceeaşi, doar actorii s-au schimbat", spune Bănciulescu. Oratorii se întreceau în fraze bombastice, patetice de-a dreptul. "Dar toate astea la ce bun? Străzile Iaşului erau pavate cu scânduri de lemn iar ţăranii umblau în opinci. Era o sărăcie lucie."

În perioada alegerilor, oraşul era plin de agitatori. "Când vedeau pe cineva care vorbea contra liberalilor, îl însemnau cu cretă albă şi, apoi, în drum spre casă, îi aplicau <constituţia> cum scrie la carte, să se înveţe omul minte să mai ţină cu opoziţia. După ce îl băteau, agitatorii turnau pe hainele victimei rachiu puturos, să miroasă a băutură. Motivaţia vânătăilor când persoana respectivă ajungea acasă era aşa-zisa beţie." Femeile au primit drept de vot de-abia în anul 1923, conform noii Constituţii. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, ele nu se prezentau la alegeri. "Mentalitatea era pe atunci că femeile trebuie să stea la cratiţă şi să facă copii, nu să-şi bage nasul în atât de complicata politică."

În ziua cea mare, până la începerea procesului de votare era linişte peste tot. O dată cu deschiderea urnelor, începea şi bâlciul. "Fanfara era scoasă pe străzi şi cânta, poliţia şi jandarmii erau mobilizaţi pentru a asigura buna desfăşurare a alegerilor. Pe atunci, se ştia că armata este de partea regelui. Mai târziu, se lăsa cu scandal. Listele se făceau noaptea cu rezultatele ştiute de cu zi", spune Bănciulescu. După votare, partidele dădeau de băut. Vin în Moldova, răchie în Banat şi Ardeal. La urmă, după numărarea voturilor, începeau răfuielile între tabere. Fiecare acuza adversarii de furt. Se lăsa cu bătaie şi invective stinse în cele din urmă prin sălile de tribunal.

Din anul 1930, Ion Bănciulescu a colaborat la cotidianele "Adevărul", "Dimineaţa" şi "Cuvântul", pentru care a scris o mulţime de corespondenţe. În acea perioadă, proaspătul ziarist s-a stabilit la Timişoara. "Am prins atunci şi demonstraţiile de forţă legionare. În campania electorală, peste o mie de preoţi îmbrăcaţi în sutane, cu brâuri roşii, albastre sau verzi, defilau prin centrul oraşului ca o adevărată armată, cu pistoale la brâu. Era modalitatea lor de a trezi poporul pentru salvarea naţiei de capitaliştii străini (evreii erau pe atunci mari proprietari de fabrici şi de bănci în Timişoara). Mărşăluiau pe stradă şi cântau imnuri legionare. Traseul urmat pornea de la Prefectură şi se termina în centru, la Mitropolie. Cu toate astea, doctrina legionară nu a prins în Banat. Aici, la putere erau ţărăniştii", îşi aminteşte Bănciulescu.

Alegerile din 1946 s-au desfăşurat sub dominaţie sovietică. "S-au furat voturile ca-n codru. Cu urne cu tot. Cine îndrăznea să spună ceva sfârşea în închisoare sau la Canal. Acolo au fost duşi atâţia oameni de frunte din rândul liberalilor şi ţărăniştilor. Atmosfera era încordată. După alegeri, s-au schimbat urnele cu voturile liberalilor şi ţărăniştilor şi schimbate cu cele măsluite de comunişti." Ca un paradox, ziaristul timişorean nu a votat niciodată până la venirea la putere a comuniştilor. "Nu am fost membru de partid şi n-am avut încredere în nimeni. Se minţea pe rupte şi se foloseau orice mijloace pentru a ajunge la putere după care politicienii jecmăneau ţara. La fel ca şi acum." Pe vremea comuniştilor, votul era obligatoriu şi oamenii mergeau la alegeri împinşi de la spate de sindicat. Atunci a votat şi Bănciulescu pentru prima dată.

După revoluţie, Ion Bănciulescu a votat însă de fiecare dată pe listele separate. "Ca un făcut, niciodată nu eram trecut pe listele de votare deşi le atrăgeam atenţia privitor la acest lucru. Nu am ratat nici o votare din 1990 încoace, chiar dacă acum o să împlinesc 98 de ani. În '90, am pus ştampila pe FSN. Acum sunt convins că toţi sunt o apă şi-un pământ. Mulţi dintre membrii de partid sunt foşti comunişti. Ştii cum e în politică? Pleacă-ai noştri, vin ai noştri. Sau dacă pleacă duşmanii noştri, nu o fac pentru mult timp. Pentru mine, politica e cel mai mare duşman al omului. Îl face incorect, nedemn şi îl împinge să facă lucruri mârşave. Ce poate fi mai rău?", încheie Bănciulescu.

"NU-MI ADUC AMINTE CA VREUN ZIARIST SĂ FI INTRAT LA ÎNCHISOARE". Fondator al ziarului "Timişoara" (facsimil) în perioada interbelică, Ion Bănciulescu îşi aminteşte că, la vremea respectivă, exista o concurenţă serioasă pe piaţa presei: "Vestul", "România Liberă", "Ecoul" şi "Ştirea" erau principalele gazete. "Ne jecmăneam unii pe alţii, lansam diferite bancuri şi zvonuri false. Ne făceam farse. Sintagma prin care se spunea că presa este a patra putere în stat era numai pe hârtie. Erau mulţi ziarişti care înghiţeau hapuri, dar nu-mi aduc aminte ca vreun ziarist să fi intrat la închisoare", spune Bănciulescu.

GOLANII PCR. Despre Partidul Comunist din România interbelică, Bănciulescu spune că se afla în subordinea directă a partidului bolşevic sovietic. "Ei ziceau că sunt comunişti dar aşa ceva nu exista în toată lumea. Aveau un amestec de teorii şi născociri de te speriai, nu alta. În fiecare judeţ, bolşevicii aveau câte un reprezentant militar cu grad de căpitan cel puţin şi câte un tălmaci evreu din Basarabia. Ăştia au făcut Partidul Comunist din România. Membrii de partid cu patru clase primare i-a făcut căpitani, judecători, procurori, poliţişti. Era plin de golani în partid. Toţi cei fără situaţie materială erau selectaţi şi instruiţi la viteză pentru anumite funcţii. Făceau o şcoală de şase luni şi ieşeau pe bandă rulantă ingineri, avocaţi", povesteşte Bănciulescu. Mai târziu, ironia a făcut ca fostul ziarist să fie obligat să voteze tocmai aceste "produse electorale".

GAZETAR ŞI INSPECTOR. Ion Bănciulescu s-a născut în 22 octombrie 1907, la Iaşi. Ziarist în perioada anilor 1930-1940, el a schimbat mai apoi meseria, lucrând ca inspector financiar în mai multe oraşe din ţară. Oricâte greutăţi au trecut peste el, nu le-a luat în serios. Chiar şi astăzi, la 97 de ani, trăieşte clipa. "Poţi schimba ceva din ziua de mâine? Nu! Atunci de ce să îţi faci griji? Viaţa îşi urmează cursul şi doar actorii se schimbă."

Ion Bănciulescu, 97 de ani, fost ziarist timişorean