De pe la 16 ani, munceşte de-i sar capacele: la început, de nevoie, acum, de voie. Îşi încearcă puterile făcând mai multe în acelaşi timp, după modelul mai-marilor Renaşterii, de care este fascinat. Cuvântul lui de ordine trădează un perfecţionist : "Se poate inova la infinit!".

Un amestec de giumbuşlucuri, poante, cârcoteli defineşte evoluţiile pline de "sare şi piper" ale lui Passarelli, mult îndrăgite de publicul telespectator al emisiunilor moderate de Dite Dinesz, respectiv, Dan Bittman, ambele, preluate şi de TVR Internaţional.

"Adevăratul" Antonio este cu totul altfel; un dur, "în primul rând, faţă de mine însumi". Un om interiorizat, studios, deschis spre meditaţie. Pe noptieră, conform propriei mărturisiri, păstrează cărţile de căpătâi, ai căror autori sunt Descartes, Erasmus de Rotterdam, Machiavelli; personalitatea ideală: Leonardo da Vinci.

Domeniile în care şi-a făcut un nume italianul devenit, de peste 15 ani, timişorean şi, de un timp, "puţin bucureştean", sunt multe şi variate, incluzând chiar şi organizarea unor competiţii automobilistice. În România a venit în 1990, după ce lucrase ca freelancer pentru mai multe firme cu profil de producţie din Thailanda. A venit aici din pură curiozitate, cu gândul să stea cam două-trei luni, dar a fost altfel. La Timişoara, omul de acţiune, managerul executiv-şef Passarelli a prins rădăcini, inima i-a fost cucerită de o româncă, aşa că a rămas aici. De vreo opt ani, s-a reapucat de hobby-ul hobby-urilor sale, dând lecţii pe viu despre ceea ce înseamnă să fii un adevărat vrăjitor în materie de artă culinară.

Ţinutul lui de baştină este Calabria, populată de "un fel de moldoveni destul de puturoşi, care aşteaptă să le fie mai bine". Nu era şi cazul lui Antonio, care a început să lucreze de la 16 ani, în bucătăria unui restaurant. Dacă a trecut repede de faza spălatului de vase, aceasta s-a datorat imboldului primit de la un maestru bucătar de elită, totodată, excelent pedagog. A muncit pe brânci, apoi, vreme de patru ani, a studiat psihologia la Universitatea din Roma. Între timp, s-a lansat şi în muzica uşoară, ca solist vocal şi basist. Cele mai frumoase succese - premii la festivaluri, turnee - se leagă de anii când a făcut parte din grupul vocal-instrumental "Parc". Dincolo de cântat, îi plăcea să glumească, de pe scenă, cu publicul, aşa cum îi delectează, de vreo trei ani, pe telespectatorii din România şi diaspora.

ESENŢA ARTEI CULINARE. În 1998, a fost cuprins de un foc lăuntric, reîntorcându-se la arta culinară, după ce a trecut, ca unic reprezentant al Italiei, printr-un training internaţional fascinant, organizat la Lyon. "În trei zile, învăţai ce se învaţă, de obicei, într-un an întreg". Pentru "vrăjitorul" Antonio Passarelli, bucătăria este "matematică la modul; cel mai pur", un spaţiu de minte şi suflet unde se poate inova la infinit.

Localurile de recunoscută personalitate, din Timişoara şi Bucureşti, legate de numele lui Passarelli, reprezintă un concept creativ de restaurant. Ele nu au ceea ce se cheamă o specialitate a casei. Inovaţia, fantezia sunt la ordinea zilei; "condimentul" principal pe care trebuie să-l folosească orice bucătar foarte bun, crede Antonio, este dragostea pentru gătit, sufletul pe care-l pune în fiecare preparat.

A intrat în legendă un meniu de Revelion compus de el sub genericul "Naşterea Pământului"; fusese vorba acolo despre apă, foc, lumină, fiecare capitol fiind ilustrat, subtil şi gustos, de feluri de mâncare reprezentative pentru acele elemente primordiale.