ORAȘUL
ATENȚIE, SE FILMEAZĂ!

04 Aprilie 2005
  • Intersecțiile din Timișoara vor fi supravegheate cu 77 de camere video
Click pentru a mari
În curând, șoferii care trec pe roșu, depășesc viteza legală sau comit alte contravenții sau infracțiuni vor afla, acasă, că au devenit protagoniștii unui scurtmetraj pe baza căruia vor fi amendați

Timișoara ar putea deveni, în curând, un imens platou de filmare, actorii principali fiind șoferii cărora nu le pasă de reguli și de lege.

Zece amenzi pe oră

Primăria Timișoara și Academia Internațională de Siguranță Rutieră (IRSA) au elaborat recent un proiect denumit "ProSiguR". Obiectivul acestuia e ambițios: "reducerea cu 30% a accidentelor rutiere provocate de încălcările limitei de viteză și de trecerea pe culoarea roșie a semaforului", prin instalarea a 77 de camere de supraveghere și control în intersecțiile mari și pe semafoarele din Timișoara. Acest proiect ar putea deveni spaima șoferilor ce s-au obișnuit să încalce regulile de circulație, inițiatorii așteptându-se la o medie de 10 amenzi pe oră.

Donație de milioane

Conform edililor locali, Academia Internațională de Siguranță Rutieră (IRSA), prin reprezentantul zonal, Centrul Regional pentru Siguranță Rutieră, este o asociație care are girul ONU și are resursele necesare pentru a investi în acest program aproape șapte milioane de euro. La finalizarea proiectului, IRSA va dona tot echipamentul municipalității, care îl va administra împreună cu Poliția Rutieră.

Comoditate

La ședința de săptămâna trecută, consilierii locali au cerut însă amânarea votării acestui program. Aleșii au vrut să afle cine va garanta confidențialitatea datelor culese de camerele-radar și cine va plăti amenda în cazul vehiculelor împrumutate sau cumpărate în leasing. De asemenea, au cerut mai multe date despre IRSA, despre care primarul Gheorghe Ciuhandu a afirmat că derulează un proiect similar în București. În lipsa unui reprezentant IRSA în sală, consilierii au decis, cu comoditate, să amâne votarea proiectului.

Clarificări

BĂNĂȚEANUL a reușit să demonstreze însă că, dacă se doresc răspunsuri, acestea pot fi găsite rapid. Contactat telefonic, vicepreședintele Centrului Regional pentru Siguranța Rutieră, Alexandru Groseanu, a răspuns tuturor întrebărilor ridicate de consilierii timișoreni: "Este adevărat că derulăm un proiect în București, unde amplasăm 132 de camere pe cele mai circulate artere. Nu știu de ce a înțeles domnul primar că acest proiect funcționează deja. Dacă scria așa ceva în prezentarea pe care am făcut-o Primăriei Timișoara înseamnă că a fost o greșeală. În București, noi intenționam să dăm drumul sistemului la mijlocul lunii aprilie, cam în același timp ca și în Timișioara. Însă, dacă proiectul a fost amânat în Consiliul Local, înseamnă că va dura un pic mai mult. Consilierii nu trebuie să își facă griji în privința confidențialității datelor, aceasta fiind garantată. În privința vehiculelor împrumutate, proprietarul este considerat vinovat în cazul încălcării legii, acestuia rămânându-i să se înțeleagă cu cel căruia i-a împrumutat mașina. Singura problemă ar fi la autoturismele achiziționate în leasing, pentru care am elaborat un protocol special."

"Pe lângă scăderea numărului accidentelor, ne așteptăm și la o scădere a corupției. Dacă șoferul care încalcă legea nu mai intră în contact direct cu polițistul, nu are cum să îi mai ofere bani sau cadouri. Șoferul va primi amenda direct acasă, la câteva zile după ce a comis infracțiunea"

Alexandru Groseanu, vicepreședinte Centrul Regional pentru Siguranță Rutieră

STATISTICI. Anual, în accidente rutiere mor 1,26 milioane de persoane și peste 35 de milioane sunt rănite. Majoritatea acestor accidente se petrec din cauza excesului de viteză și a nerespectării regulilor de circulație. 75% dintre accidente se petrec în Europa de Est și în țările lumii a treia. Anul trecut, în Timișoara s-au înregistrat 83 de accidente care s-au soldat cu 10 morți și 76 de răniți grav.