De o săptămână, echipa Secţiei de Artă a Muzeului Banatului din Timişoara lucrează pe brânci la evacuarea nenumăratelor comori - peste o mie de icoane, mii şi mii de creaţii din sfera graficii, 150-200 de picturi de mari dimensiuni - grav afectate de apa scursă prin tavanul şubrezit de greutatea stratului de zăpadă de pe acoperiş.

Mucegai şi igrasie

Răul s-a produs la sfârşit de săptămână, prin încălzirea bruscă a vremii; zăpada s-a topit, apa a pătruns într-unul din depozitele unde se aflau lucrări din patrimoniul Secţiei de Artă a Muzeului Banatului. De pe rândurile de sus ale etajerelor şi ramelor cu exponate, apa a început să se prelingă pe pereţi. Rezultatul: o igrasie sufocantă, rame coşcovite, icoane şi tablouri îmbibate cu apă, cutii şi huse umezite, în care s-au păstrat, de decenii, mii şi mii de lucrări de grafică!

Tablouri la apă

"În cazul picturilor - este vorba despre 150-200 de lucrări de mari dimensiuni din pictura universală - s-au desprins straturi de culoare; pe măsură ce se vor umfla ramele, se vor deforma şi vor arunca noi straturi de vopsea. Grundul se va usca într-un fel, vopseaua, într-altul. Nu putem estima, deocamdată, cum se vor comporta icoanele pe lemn şi sticlă. În ceea ce priveşte acuarelele, 19 dintre acestea sunt foarte pătate; s-au udat şi cele mai multe dintre miile de lucrări de grafică contemporană", încearcă o evaluare a dezastrului muzeografa Elena Miklosik, specialistă în conservarea lucrărilor de artă.

"Daunele se pot amplifica"

Ina Pârvulescu, şefa Secţiei de Artă (lucrează la Muzeul Banatului din anul 1975), susţine că încă nu se poate face o evaluare a pagubelor, pentru că acestea vor creşte: "Grafica e umedă, multe dintre lucrări sunt grav periclitate... Daunele se pot amplifica în timp. Au fost afectate câteva mii de piese! Cele mai multe icoane, peste o mie, sunt încă închise în saci".

Vilă de dictator

Cum s-a ajuns aici? Muzeografii locali spun că începutul dezastrului datează din 1978. În acel an, mai-marii Partidului Comunist Român au dispus evacuarea Secţiei de Artă a muzeului timişorean, aflată atunci în clădirea ce adăposteşte astăzi Centrul Cultural Francez. Situată în vecinătatea "Casei lui Ceauşescu" (Hotelul "Internaţional" de azi), Secţia de Artă trebuia mutată peste noapte pentru că, la Timişoara - ca şi la Turnu Severin - urma să fie amenajată o nouă casă de oaspeţi, în care dictatorul să-l poată primi - şi impresiona! - pe omologul său iugoslav, Josip Broz Tito.

O aberaţie

Istoricul Florin Medeleţ, director al Muzeului Banatului în acele "zile fierbinţi", ne-a declarat că le-a spus activiştilor de partid că n-au decât să-l lege, dar o asemenea mutare intempestivă, în hei-rup, e o aberaţie. Răspunsul primit de la secretarul judeţean cu propaganda a fost tranşant: "Nu iei dumneata lucrările, vine Gospodăria de Partid şi le ia!". Prin urmare, lucrările au fost încărcate rapid în nişte furgonete şi transportate în câteva depozite, "cu caracter provizoriu".

Marcată de şocul acestei dizlocări iresponsabile, muzeograful Stela Radu, aflată în momentul respectiv la conducerea Secţiei de Artă, a decis să părăsească definitiv România.

Pentru tovarăşul Fătu

Unul dintre spaţiile transformate în depozite i-a căzut cu tronc lui Mihai Fătu, adus, în 1980, de la Bucureşti, ca director al Muzeului Banatului, în ideea creării, în instituţia muzeală timişoreană, a unei expoziţii permanente dedicate "epocii de aur".

Pentru ca tovarăşului Fătu să îi fie amenajat biroul unde voia el, toate lucrările de artă adăpostite în respectivul spaţiu au fost duse în turnul Castelului Huniade, acolo unde, cu ani în urmă, fusese atelierul ilustrului artist plastic Francisc Ferch. De un sfert de veac, în acel loc s-au păstrat icoanele, picturile de mari dimensiuni, impresionanta colecţie de grafică, gravură şi acuarele ale Secţiei de Artă.

Atenţie, cade tavanul!

Într-o zi nefastă a lui 1988, o parte din tavanul sălii în care se aflau înghesuite numeroase colecţii de artă a căzut. Locul a fost "căptuşit" cum s-a putut. În urmă cu cinci ani, s-au înlocuit geamurile, cele vechi nemaifiind etanşe. Acum doi ani, tot pe timp de iarnă, a mai curs apă pe o bună parte din comorile de acolo, aşa că s-a pus tablă pe acoperiş (unii dintre angajaţi spun că tinicheaua ar fi fost "second hand").

Absurd la rang de artă

În acest moment mai mult decât critic, specialiştii Secţiei de Artă nu au la dispoziţie nici măcar un minim de cutii, huse, bucăţi de carton sau de pânză, pentru protecţia pieselor grav avariate.

Dincolo de piesele irecuperabile - numărul lor trece de multe sute! -, pentru restaurarea miilor de piese afectate de apă ar fi nevoie de munca a zece restauratori, care să lucreze cel puţin 4-5 ani. Or Secţia de Artă a Muzeului Banatului are în schemă un singur post de restaurator.

Întrebaţi dacă ar fi posibil să se apeleze la ajutorul altor muzee din România sau la cel al serviciilor de restaurare din instituţiile de profil ale Europei, muzeografii spun că acest lucru este imposibil. Motivul: fiind vorba de lucrări din patrimoniul naţional - multe dintre ele, încă neclasificate - , acestea nu pot fi scoase nici din oraş, cu atât mai puţin, din ţară.

	COLIMATOR