Într-un colţ de Timişoara unde n-ai de ales dacă ţi-e urât: nu prea departe de Gara de Nord, la o aruncătură de băţ distanţă faţă de Stadionul CFR, între două vile cochete se ascunde o căsuţă de cartier mărginaş, dacă nu chiar de ţară. Florile multicolore sunt dintre cele cât se poate de obişnuite. Pentru a le feri integritatea, căţelul Boabă a fost pus în lanţ şi de-asta pare cam melancolic. De aici încolo, nimic nu mai este obişnuit.

Pe uşa care duce la garaj a fost prinsă o pânză neagră; platforma din lemn nelustruit este înaltă cât un podium scenic şi chiar asta vrea să fie. Cortina e roşie şi se trage, aşa cum trebuie, din două părţi. La capătul din dreapta se află, la vedere, un gong metalic, încrustat în stil oriental. Spectatorii sunt poftiţi pe bănci din lemn, vopsite în negru. Invitaţiile-program pentru cea dintâi ieşire în lume a lui "Auăleu. Teatru de Garaj şi Curte" au culoarea roşie, iar paginile au fost prinse, trăsnit, cu bolţuri. Greu de crezut, dar intrarea nu costă nici un leuţ, deşi investiţia se apropie de 30 de milioane. "Nimeni nu stă aici pentru bani!", spun membrii trupei. Singura restricţie ţine de capacitatea "sălii" în aer liber: 60 de locuri, mici şi înguste.

Nucleul noului teatru "altfel" numără unsprezece componenţi. Ovidiu Mihăiţă este student în anul terminal la Teatru, Tudor Bodiciu - locul acţiunii este chiar casa în care stă cu ai lui - studiază Artele Plastice, Albert Bach e în focurile unui masterat, Christine Cizmaş, Ioan Codrea şi Alina Stan se pregătesc să devină actori (Alina a studiat şi Arhitectura), Andreea Milici a terminat Filologia şi s-a apucat de Drept, Loredana Buschbacher e studentă la Filo, Marcela Borhan a ales să fie asistent social. De muzică se ocupă nimeni altul decât compozitorul "de teatru" Tibor Cari.

DE CASĂ, CA PRĂJITURA. Echipa de la "Auăleu" nu-şi propune să facă nici gaură în cer, nici happening, nici performance. Teatrul lor e unul "de casă, ca prăjitura". "Umbrele pentru lacrimi" şi "Poveste din cetatea lucrurilor care nu există", prima lor premieră din seria "Pentru regi şi bufoni", are ca punct de pornire dramaturgia mişcărilor şi nu conţine nici o replică. Titulatura ghiduşă a venit de la sine, "Auăleu!" fiind interjecţia rostită cel mai des în timp ce se lucra la scenă şi la spectacol. De fapt, spune Ovidiu, "Auăleu" caracterizează cumva şi vremurile de acum.