Un singur simbolic pas o mai despărţea de premieră; urma să fie Julieta şi-avea temeiuri să spere că va fi rolul-rolurilor ei de prim-balerină a Operei Naţionale din Bucureşti. O întâmplare dramatică a curmat şi acest vis, şi pe toate cele legate de balet; părea că viaţa ei a intrat într-un impas fără de ieşire. N-a fost aşa, pentru că Beatrice este un om puternic; un creator şi-un învingător de rasă!

Mişcările ei sunt de-o rară expresivitate, trădând, în acelaşi timp, o pregnantă personalitate, care se răsfrânge în tot: felul în care păşeşte, gesticulează, se aşază, îşi arcuieşte sprâncenele, îşi aruncă broboada pe umeri, întinde mâna. În faţa obiectivului se comportă de parcă s-ar afla sub dogoarea luminilor rampei: nici gând să pozeze, să "se joace", să se alinte. Sufletul şi-l deschide larg doar atunci când se simte în deplină siguranţă; o prea apăsată cantonare în zona strict-personală o... ariceşte şi schimbă brusc vorba.

"Spre disperarea celorlalţi" din familia ei, care aveau o percepţie oarecum rigidă privind gradul de onorabilitate al profesiei de balerin, Beatrice păruse ferm hotărâtă, încă de mică, să se consacre dansului. Din clasa a IV-a, a mers la liceul bucureştean de coregrafie, pe care l-a absolvit în 1980; foarte talentata elevă a debutat de timpuriu pe scena Operei Naţionale din Capitală. Micile roluri au fost urmate, aproape imediat, de partituri din ce în ce mai mari, care i-au asigurat, liceană fiind ("abonată" la importante concursuri şi olimpiade), invidiata ipostază de solistă.

Excepţionala fişă de creaţie a tinerei prim-balerine însuma, în anul 1989, peste 40 de roluri principale interpretate la Opera bucureşteană, când i s-a încredinţat un rol pe care nu credea vreodată că îi va fi dat să-l joace din pricina "look"-ului său meridional: Julieta. Puţine zile o despărţeau de primul gong, când s-a petrecut drama. A fost nevoie să înlocuiască, în "Coppelia", o colegă bolnavă; cu câteva momente înainte de acordul final, în timpul reprezentaţiei, şi-a prins piciorul în trapă, rupându-şi meniscurile. Cu un efort greu de cuprins în cuvinte, a reuşit să iasă din scenă şi să ajungă în culise, fără ca publicul să simtă că se întâmplă ceva neobişnuit. După intervenţia chirurgicală, a urmat o lungă şi complicată recuperare. La 24 decembrie '89, n-a răbdat-o inima să nu plece de acasă, dând curs îndemnurilor repetate de pe micul ecran. Se îndrepta spre sediul Televiziunii, când a început să se tragă; vrând s-o protejeze de gloanţe, un soldat a împins-o cu forţă în gura metroului, rupându-i "de tot" genunchii atât de greu încercaţi. Jumătatea de an care a urmat a fost incredibil de grea: cinci operaţii, într-un târziu, posibilitatea de a se deplasa în cărucior, apoi, după un timp, sprijinită în cârje. Cariera ei de balerină luase sfârşit.

Ideea unei "reconversii" profesionale tip coregraf nu-i surâdea câtuşi de puţin. Într-o zi fastă de vară, privirile marelui regizor Andrei Şerban - care monta "Trilogia antică" la Naţionalul bucureştean - s-au oprit, în liftul teatrului, asupra unei tinere femei cu lungi plete roşcate. Nici vorbă despre vreun "văzut-plăcut", spune Beatrice, aflată, în momentul respectiv, încă în cărucior de temporară infirmă. Directorul de scenă numai ce identificase o incitantă individualitate scenică, aşa că soţia (de-atunci) a actorului Claudiu Bleonţ avea să fie distribuită şi în "Medeea", şi în "Troienele", devenind şi mâna dreaptă a regizorului în materie de mişcare scenică. Succesul ar fi putut-o călăuzi spre actorie, dar, judecând la rece, ea şi-a spus că, pe la 34 de ani, cât avea să aibă la absolvirea studiilor de actorie, e cam târziu să faci primii paşi în profesie. S-a îndreptat spre Secţia de coregrafie a Academiei de Teatru şi Film, cu gândul de a rămâne în universul familiar.

Dascălii ei au convins-o, la capătul primului an de studii, să se transfere la Regie, convinşi fiind că are talent cu carul. La primul examen de profil, comisia s-a simţit obligată să încalce un principiu al casei, notând-o, în premieră absolută, cu 10. Primul ei spectacol-lecţie, "Nunta", de Cehov, a fost preluat de TVR, următorul, ionescianul "Jocul de-a măcelul" a intrat de îndată în repertoriul Teatrului "Bulandra", rămânând pe afiş vreme de două stagiuni. În anul III, a pus în scenă, la Braşov, "Nevestele vesele din Windsor", la Naţionalul bucureştean, "Romeo şi Julieta", la "Odeon", "Opera de trei parale"; câteva luni mai târziu, debuta pe scena timişoreană, cu premiera de impact "Cerşetorul".

PE VAL. S-a aruncat în regie cu aceeaşi pasiune, nebunie, devoţiune care înnobilaseră mult prea scurta ei carieră de mare balerină. A devenit, aproape imediat, un nume de referinţă al regiei teatrale şi de operă; vreme de cinci ani, a fost "guest-star" la Festivalul Internaţional din oraşul ungar Zsambek. De câteva săptămâni, a revenit la Timişoara; pe scena Teatrului de Stat "Csiky Gergely", Beatrice pregăteşte o premieră aparte: "Şatra", cu o echipă de zile mari: muziciana Dorina Crişan Rusu, designerul Liza Panait, protagonişti fiind Demeter Andras, Balazs Attila şi Lavinia Răducan, studentă la Conservator.

Demeter Andras şi Lavinia Răducan, protagonişti în "Şatra". Premiera are loc în 12 decembrie, de la ora 19.

Andrei Şerban a redescoperit-o pentru teatru pe Beatrice Bleonţ-Rancea

SOŢUL SOŢIEI. Din zece în zece ani, viaţa Beatricei trece de câte un prag; la 40, s-a recăsătorit cu un coleg de breaslă, actorul Doru Rancea. "O persoană foarte pozitivă, foarte optimistă, solară!" spune (fără a-şi masca defel tandreţea) soţia lui. "Îmi dă o stare foarte bună tot timpul şi-mi insuflă siguranţa de care am nevoie." De dragul ei, soţul, "cel mai bun prieten al meu", a renunţat la scenă, preferând să fie mâna de ajutor nr. 1 a minunatei sale soţii.

Beatrice Rancea