La aproape 60 de ani de când baronul Francisc Neumann a înființat cea mai titrată echipă din Arad, mai sunt în viață doar doi dintre fotbaliștii care l-au cunoscut. Zoltan Farmati și Moise Vass, fundașul stânga și fundașul dreapta din echipa de aur a baronului.
În cele șase decenii, o parte dintre fotbaliști a emigrat, iar alții au trecut în neființă. De Crăciun, cei înhumați în Arad n-au fost uitați de fostul coleg, Zoltan Farmati. "Le-am pus câte o lumânare și o crenguță de brad. Mie cine o să-mi aducă ?" se întreabă fostul jucător.
Băiat sărac
"Pentru mine, sărbătorile sunt cele mai urâte zile. Nu e nimeni în oraș și nici nu are cine să vină la mine. Nu am fost căsătorit și nu am copii. În alte zile ies în oraș să întâlnesc cunoscuți", își începe povestea Bimbo bacsi, cum este poreclit fostul fotbalist arădean.
Zoltan Farmati a ajuns la Arad în 1946. "M-a adus baronul de la Cluj cu alți șase jucători. Eram băiat sărac și trebuia să-mi întrețin familia. Am ținut acasă șapte frați. Eu le-am dat bani", povestește Farmati, care a sosit la Arad într-un lot de șapte jucători de la AC Cluj (redenumită Feraru): Marki, Vass, Pall, Reinhardt, Bonyhad și Palfi. După numai un an, ITA câștiga primul din cele șase titluri naționale cu tânărul Farmati în formație.
Dogar la Maniu
Bimbo bacsi a început fotbalul la formația "Măgura" din Șimleu, localitatea natală. "Eram nouă frați acasă. Dormeam câte trei în pat. Noaptea mai pica câte unul și tata întreba câți au căzut, nu cine a căzut. Tot tata mi-a pus porecla. Eram rotund la față și roșu. Tata m-a strigat <bimbo>, adică boboc, și așa am rămas." La Șimleu a ajuns să-l cunoască și pe Iuliu Maniu, care-și avea domeniile în zonă. "Eu îl ajutam pe tata, care era dogar, iar Maniu venea să comande câte 50 de butoaie pentru câte prune de țuică avea."
Paguba: 350.000 de lei
"A fost o vreme când tot Aradul m-a simpatizat. Am jucat pentru public, nu pentru mine", descrie Bimbo bacsi cei 15 ani pe care i-a petrecut ca jucător la Arad. Evident, vremurile bune au fost până la plecarea baronului, din 1948. "În Franța mi s-au oferit 650 de dolari salariu ca să rămân. Eu n-am vrut. Aveam de primit 350.000 de lei de la baron și m-am întors. Când să intru pe ușa fabricii, mă oprește unul la poartă: <Unde mergi, tovarășe?>. Eu nici nu știam cei acela <tovarăș>. Fabrica era naționalizată. A plecat baronul, s-au dus și banii. Cinci colegi au rămas în Franța". A fost nevoit apoi să se acomodeze cu democrația populară și cu obiceiurile de atunci
Amor în Place Pigalle
Octogenarul evită să vorbească despre iubirile sale, dar zâmbește când pomenește de Maria Tănase: "A fost o femeie frumoasă și cânta dumnezeiește". Pomenește totuși despre o aventură consumată la Paris. "Am fost în Place Pigale și văzut o negresă cu sâni mari. I-am dat 300 de franci, deși diurna noastră era de 45 de franci". Acum, cu toată vârsta înaintată, își mai permite mici flirturi. "M-a cerut o vecină. Mi-a spus că eu sunt singur, ea singură și să ne căsătorim. I-am răspuns că trebuie să vorbesc cu mama", glumește Bimbo bacsi.
Uitarea FRF
Nu a mai fost la meci la UTA de pe timpul italienilor și preferă plimbările prin oraș. Cu o pensie de 3.400.000 de lei, așteaptă trecerea timpului fără să se plângă. Chiar dacă nu cere nimic, este supărat pe președintele federației, Mircea Sandu. "Mă deranjează că Mircea Sandu și FRF îi uită pe foștii internaționali. Eu cred că am reprezentat cu cinste România."