de Petrina CALABALIC

La nouă ani, vârsta când alţi copii se gândesc doar la joacă, Alexandru Papp a hotărât să-şi dedice viaţa celor sfinte. În timp ce vecinii şi colegii de şcoală băteau mingea pe maidan, micuţul Alexandru trudea de unul singur pentru a clădi o Casă a Domnului

La vârsta de nouă ani, Alexandru a păşit pentru prima oară în viaţa lui într-o biserică. Întâlnirea cu divinitatea l-a marcat într-atât, încât de atunci trudeşte singur pentru a transforma un grajd într-o Casă a Domnului. Are acum 18 ani şi acelaşi vis: să devină preot.

Revelaţia

Până la vârsta de nouă ani, Alexandru Papp a locuit, împreună cu părinţii, la Lugoj. Cum tatăl şi mama sa nu frecventau lăcaşele de cult, copilul n-a intrat niciodată într-o biserică. O dată cu mutarea familiei la sat, în Sinersig, a fost dus de o vecină la slujbă. Alexandru fost atât de impresionat, încât a hotărât atunci să lase deoparte joaca şi alte preocupări ale copiilor de vârsta lui şi să îşi dedice viaţa celor sfinte. Pentru aceasta, a început să lucreze singur pentru a transforma, cu mâinile lui, un fost grajd, dărăpănat, într-o casă a Domnului.

"Biserica lui Alexandru"

Alexandru locuieşte împreună cu părinţii pe aceeaşi stradă cu biserica satului, într-o casă dărăpănată a unui unchi. Cei care ies de la slujba săptămânală trec astfel, în drumul spre casă, pe lângă "biserica lui Alexandru". Peste gard se zăreşte acoperişul pe care copilul a încercat să improvizeze o turlă. Pe aceasta a montat un ceas auriu stricat, de bazar, ce imită ceasul din turnul bisericii. Mai jos, pe peretele exterior, "ctitorul" a pictat o icoană ce-l reprezintă pe Isus cu un miel în braţe: "L-am copiat după o poză mai mică, dar nu mi-a ieşit exact ca acolo", spune tânărul, mustrându-se parcă pentru infidelitatea reproducerii.

"Mi-e ruşine cu aşa părinţi"

În curte ne întâmpină iritată mama băiatului. Deşi e doar ora zece dimineaţa, femeia duhneşte a alcool: "Să ieşiţi afară! Nu mai primim pe nimeni! Alexandru, să nu laşi pe nimeni să intre acolo! Nu vezi că nimeni nu ne ajută?!". De gura femeii, primar, preot şi reporteri, ieşim cu toţii din curte, împreună cu Alexandru. Tânărului îi dau lacrimile în timp ce îşi scuză mama şi oftează: "Mi-e ruşine cu aşa părinţi... Aş vrea să plec, să scap de aici... Vreau să merg la seminarul teologic".

Fără buletin

Dintre toţi, doar preotul are puterea să-i spună că nu se poate. Seminarul teologic are reguli stricte, în care Alexandru nu se încadrează. Are 18 ani şi este deja prea mare. În plus, nu a urmat decât şcoala primară şi gimnaziul. Nici nota de la examenul de capacitate nu-l ajută. Ar fi trebuit să fie peste 7. Mai mult, la vârsta de 18 ani, el nu are încă buletin de identitate (şi nici acte care să arate că are un domiciliu, întrucât el şi familia locuiesc în casa unui unchi).

Cu toate astea, Alexandru continuă să spere: "Aşa cum m-a ajutat să-mi aranjez biserica şi să-mi fac hainele preoţeşti, cred că Dumnezeu mă va ajuta în continuare şi voi intra la seminar".

Sfinţi în acuarele

La un moment dat, mama se linişteşte şi putem intra în 'biserica lui Alexandru". Pereţii şi tavanul sunt pictaţi cu acuarele cumpărate din banii pe care "pictorul Alexandru" i-a economisit luni în şir. Isus, Maica Domnului, Sfânta Treime, sfinţii apostoli... expresiile lor diferă în funcţie de perioada în care au fost realizate picturile, căci şi la ele Alexandru a muncit ani în şir.

Liturghie fără voie

Alexandru intră în altar. Îşi îmbracă straiele preoţeşti şi începe să oficieze o liturghie. Se comportă ca un preot adevărat, lucru cu care părintele Nicolae Ciucure (foto), nu este întru totul de acord: "Este de admirat că a învăţat pe de rost liturghia, că se roagă, că în ciuda mediului în care a crescut, el s-a îndreptat spre cele sfinte. Însă biserica nu este de acord ca el să oficieze slujbe religioase. Nici cei care au studii nu au voie dacă nu au fost hirotonisiţi", spune preotul din Sinersig.

O dorinţă fixă

Cu toate acestea, în fiecare zi, la ora 12, Alexandru trage clopotele improvizate în turla bisericii sale. Până nu demult, avea câţiva enoriaşi printre copiii din sat. "Le-am vorbit despre ce e bine şi ce nu e bine să facă, i-am mai chemat să vină, dar ştiţi cum sunt copii... nu-i prea intersează cele sfinte", spune, cu seriozitate, Alexandru. Preotul satului l-a chemat la biserică, să ajute cu ce poate şi să mai câştige un ban. I-a explicat de nenumărate ori că nu îndeplineşte condiţiile pentru a deveni preot, dar că ar putea să-şi exploateze talentul pentru pictură. "Pe moment pare că înţelege, apoi revine la fixaţia lui: vrea să devină preot", spune părintele Ciucure.

Biserică cu hram

Pentru Alexandru, bisericuţa lui, cu icoane, lumânări şi flori de plastic, e unicul refugiu. Tot ce există acolo e făcut de mâna lui. Până şi hainele preoţeşti şi le-a cusut singur, din feţe de masă vechi, de atlaz, de la biserica din sat. "Oamenii mă mai ajută cu cruci, cu candele vechi. De curând am primit chiar şi o cădelniţă. Nu am o cutie a milei, însă cine doreşte îmi lasă bani în biserică, pe care nu-i folosesc decât aici", spune Alexandru. Precizează că biserica lui poartă hramul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, despre viaţa căruia tocmai citeşte o carte.

AJUTOR. Alexandru a crescut într-un mediu pe care, dacă ar fi fost să aleagă, nu şi l-ar fi dorit. În afară de un acoperiş şi hrană, părinţii nu i-au oferit mai nimic. După cum spune chiar el, rar se întâmplă să nu-i vadă beţi. Atât preotul, cât şi primarul, sunt uimiţi că Alexandru şi-a găsit alinare în cele sfinte şi că nu a luat-o şi el pe calea băuturii. Probabil că dacă părinţii ar fi avut mai multă grijă de el şi l-ar fi îndrumat spre un liceu din oraş, visul lui de a deveni preot ar fi putut deveni realitate.

DOAR PREOT. Primarul comunei afirmă că a încercat să-l ajute pe Alexandru, însă s-a lovit de cerbicia părinţilor lui. "E foarte greu să stai de vorbă cu ei. Nici cu Alexandru nu e uşor. E clar că are probleme emoţionale. I-am propus să picteze mai multe icoane şi să facem o expoziţie cu vânzare la primărie. I-am explicat că dacă vrea să plece, trebuie să ştie să îşi câştige cât de cât un trai. Însă el nu vrea decât să fie preot. L-am îndrumat spre o mănăstire, unde să se înveţe cu munca şi, de ce nu, să picteze mai bine. Dar el crede că dacă-l ducem la mănăstire trebuie să se călugărească, şi nici nu vrea să audă de aşa ceva", spune primarul Cristian Stoi.

SAT MINIER. Sinersig este unul dintre cele patru sate ale comunei Boldur, aflat la câţiva kilometri de Buziaş. Până acum 12 ani, acolo a funcţionat o mină de lignit care alimenta centrala termică din Timişoara. Aceasta a atras în sat locuitori de prin toate zonele ţării. După închiderea minei, mulţi dintre cei din Sinersig au rămas fără locuri de muncă. "În momentul de faţă, Sinersig este cel mai sărac sat din comună. Din peste o sută de tractoare din comună, aici sunt doar şase", spune primarul Cristian Stoi (foto).

UNICUL REFUGIU. Pentru Alexandru, bisericuţa lui, cu sfinţi pictaţi în acuarelă, cu lumânări şi flori de plastic, e unicul refugiu. Acolo, îmbrăcat în hainele preoţeşti pe care singur şi le-a croit, nu mai e copilul fără acte de identitate al unor părinţi căzuţi în patima băuturii, ci un slujitor al lui Dumnezeu. Acolo, retras în altarul pe care singur l-a făurit, se poate ruga în linişte pentru ca visul său să devină, odată şi-odată, realitate.