Documentaţia pentru restaurarea bisericii de la Homojdia, întocmită iniţial în 1991, a fost reactualizată de arhitectul Vasile Oprişan în anul 2002, în intervalul scurs de la primul proiect biserica degradându-se în continuare: "Autorizaţia trebuia dată de primăria comunală şi urma să fie angajat un constructor autorizat să execute lucrări pe monumente, conform Legii monumentelor. Au găsit ei constructori, eu, în calitate de proiectant nu am mai fost informat. Am aflat cu stupoare că echipa de meşteri adusă din Maramureş, ignorantă în privinţa exigenţelor impuse de restaurarea unui monument, a preluat iniţiativa".

În 18 decembrie 2002 Primăria Curtea, de care aparţine satul Homojdia, a eliberat certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire pentru "lucrări de consolidare-restaurare la biserica de lemn din Homojdia, la fundaţii, pereţi, şarpantă, învelitoare şi zugrăveli" iar în septembrie 2003 a aprobat "cumpărarea a 7 mc de lemn de esenţă de stejar de la Ocolul Silvic Coşava". În luna decembrie a aceluiaşi an s-a obţinut şi avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice "pentru remedierea degradărilor semnalate", cu menţiunea că, la deschiderea şantierului, trebuie înştiinţată comisia zonală iar Primăria oraşului Făget a întocmit un deviz estimativ pentru "consolidare-restaurare", care s-a ridicat la 403.750.120 lei, pentru materiale şi manoperă. În toamna anului trecut însă, vechea bisericuţă de lemn a fost dărâmată şi în locul ei a fost ridicată una nouă, din lemn de brad, un hibrid de biserică bănăţeană şi maramureşeană. Maniera de execuţie a "meşterilor" maramureşeni este atât de rudimentară, încât i s-a dus vestea în toate satele din jur.

Biserica a fost ridicată din brad verde, fasonat la faţa locului de maramureşeni. "O lucrat un meşter, Ion îi zice, şi o mai avut două-trei ajutoare, nişte copilandri" spune Viorel Herci, epitropul bisericii. Aproape nu există o bucată de lemn care să se îmbine cu alta, aşa că prin biserică bate pur şi simplu vântul. La sugestia meşterilor, crăpăturile mai mari au fost umplute cu spumă poliuretanică, dar la baza altarului, unde acesta nu s-a mai îmbinat nicicum cu tălpoaiele, golul a fost "umplut" cu două "pene" de scândură. Epitropul povesteşte şi peripeţiile din timpul lucrărilor: "Au început să scoată lemnul vechi şi să pună lemn nou de la peretele de sub turlă. Când au început să demonteze pereţii, turnul o fost sprijinit cu popi. Când au ajuns la altar, grinda lungă din interior s-o rupt şi s-o prăbuşit tot, şi biserica veche şi ce s-o construit nou. Noroc că oamenii erau în partea ailaltă". Nici clopotele nu au fost montate cum trebuie şi acum bat anapoda. "Cu clopotele i-am spus meşterului Ion dar el o zis că-i bine şi-aşa" spune Viorel Herci. E un om simplu şi nu cunoaşte legile, nici valoarea unui monument, într-un fel e mândru că satul are biserică nouă... Cu jumătate de gură, recunoaşte însă: "Nu-i aşa reuşită din punct de vedere tehnic, io nu-s specialist, da' văd că altarul stă în aer. La orice casă te duci nu vezi aşa ceva".

Vechea biserică, prăbuşită din nesocotinţa meşterilor şi a celor care o aveau în grijă, s-a transformat în câteva mormane, aruncate în cimitirul din jurul bisericii. Oameni gospodari, sătenii s-au gândit să nu rămână nefolosit, şi cum credincioşii care veneau la biserică aveau nevoie şi de un veceu, o parte din scândurile de boltă şi grinzi din pereţii bisericii-monument, amestecate cu câteva scânduri noi, au fost folosite pentru construirea acestuia, în mijlocul cimitirului. Întrebat ce se va întâmpla cu grămezile de lemn în care s-a transformat biserica-monument, Viorel Hreci a răspuns cu candoare: "Din lemnu' care-o rămas m-am gândit să facem o magazie, o şură pentru biserică, podu-i mic şi nu încap toate obiectele. Ce nu-i bun, băgăm pe foc". Văzând că reporterilor le place tare mult uşa veche a bisericii, epitropul s-a arătat extrem de deschis negocierilor: "Cât daţi pe ea?"

SPĂLAREA PE MÂINI. Protopopul Făgetului, părintele Bujor Păcurar, ştie că "biserica veche s-a dărâmat şi s-a construit pe acelaşi loc o biserică nouă". Nu pare să-şi dea seama de gravitatea faptei; potrivit Legii monumentelor, distrugătorea unei asemenea biserici e socotit infractor. Părintele nu a citit legea şi susţine că echipa de maramureşeni a încheiat contractul cu preotul din Curtea, Florin Barbu, care avea în grijă şi biserica din Homojdia. În schimb, părintele Barbu susţine: "Eu prea puţin m-am implicat că atunci nu era parohia mea, eram acolo doar suplinitor. Echipa de meşteri a fost angajată de protopopiat, m-a chemat părintele protopop când au venit două maşini cu buştenii de brad, am înţeles că au fost obţinuţi din nişte sponsorizări. Nu ştiu cine a hotărât dărâmarea bisericii, nici cine i-a plătit pe meşteri, ori dacă au avut un contract. Mai mult oamenii din sat au supravegheat lucrările".

Protopopul Făgetului spune că Mitropolia ştia de lucrări; a făcut devizul, lucrările au costat în jur de 400 de milioane de lei. "Greşeala noastră e că n-am avut o colaborare cu specialiştii, am crezut că inginerul de la serviciul tehnic al Mitropoliei a luat legătura cu ei. Acuma ce să facem, am greşit, nu cred că vechea biserică se mai poate reface, dar vom avea grijă în viitor", mărturiseşte, candid, părintele Bujor Păcurar. Uită însă să specifice asupra cui se va abate grija ecumenică: asupra mândrei biserici noi, cu altarul în aer, sau asupralatrinei ctitorite dintr-un monument istoric?

COŞEVIŢA. Bisericuţa de lemn din Coşeviţa, la rândul ei monument istoric, se află şi ea într-o stare precară. "Când trag clopotele se clatină biserica" spun sătenii. Ei au auzit că Mitropolia vrea să ridice acolo un schit de călugăriţe şi să sacrifice vechea bisericuţă, dacă aceasta nu se mai poate repara. De altfel, în sat au fost aduse deja două măicuţe, care, zice-se, ar urma să facă mâncare pentru meşteri. Sătenii nu vor însă nicicum să li se dărâme biserica, unul din motive fiind acela că este monument istoric şi se mândresc cu el, dar se tem să spună acest lucru cu voce tare.

pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Mitropoliei Banatului