de Ildico ACHIMESCU

Curând, la Timişoara va fi lansată o carte specială, cu un titlu sprinţar: "Bărbaţi de-o zi şi femei de-o noapte". Purtând sigla "Marineasa", volumul a fost tipărit la "Brumar", pregătit fiind de trupa artistului plastic-editor Pavel Vereş. Şi-asta pentru că despre o carte-album este vorba, realizată de polivalentul creator timişorean Andrei Medinski.

"Fără femei, pictura mea nu există"

Cel puţin trei dintre expoziţiile sale gravitează exclusiv în jurul unor unduitor-lascive personaje feminine: "Ispitiri", "Moartea inorogului", "Femei". "Stilul Medinski" în materie de muze feminine înseamnă femei văzute din spate, astfel încât fiecare privitor să aibă libertatea de a aşeza trăsăturile pe care le doreşte. "Lumea vrea să vadă, să pipăie", spune artistul. Nu-i defel întâmplător faptul că bărbaţii au achiziţionat mult mai multe pânze ale pictorului timişorean decât femeile.

Misterioasa doamnă

În anul 2001, la vârsta de 57 de ani, Andrei Medinski a debutat în literatură cu jurnalul "Nacela ruptă", elaborată, parcă, după canoane explicit iconoclaste: nimic nu este tabu, nimic nu trebuie ocolit. Vigoarea, verva şi fantezia prin care se definesc pânzele sale se regăsesc şi în proza sa, care a fost răsplătită cu premiul de debut al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor.

Iniţial, autorul fusese ferm convins că aceasta va fi prima şi ultima sa carte, convins fiind că "nu poţi face două lucruri bine".

Dar n-a fost să fie aşa; o femeie de afaceri, "nu din Timişoara!", căreia îi plăcea mult cum pictează Medinski, l-a supus unei provocări: să scrie, de parcă ar picta, o carte... piperată.

Pe câte-o berică

"Doamna fără nume" a mai stabilit şi cât de mare urma să fie cartea, dând şi un titlu; "Bărbaţi de o zi". Spontan, pictorul-scriitor a completat "şi femei de-o noapte". Aşa a rămas. Se întâmplau toate acestea în urmă cu aproape doi ani. "Am scris greu", mărturiseşte Medinski. Partea leului are la bază întâmplări cunoscute de autor, alte 25 fiind istorisite de amici în schimbul câte unor beri, savurate la terase sau localuri frecventate mai ales de boema urbei. Primele vreo 10-15 poveşti au fost trimise, prompt, prin e-mail, celei care făcuse neobişnuita comandă. Când s-a convins că totul merge cât se poate de bine, n-a mai fost nevoie de nici o confruntare.

Picanterii ardeleneşti

Când istoriseşte, Andrei Medinski nu se cenzurează, asumându-şi orice posibil risc care s-ar putea naşte în rândurile unor cititori pudibonzi, oleacă şocaţi şi de limbajul cam abrupt, şi de mulţimea unor situaţii puţin zis picante. Umorul său de ardelean get-beget, când tandru, când tăios de-a dreptul, mai netezeşte câte ceva din situaţiile şi exprimările... decoltate, axate nu o dată pe şturlubatice "triunghiuri" amoroase.

ÎNTÂLNIRI. Drumul până la arta plastică şi apoi, până la literatură, nu a fost simplu. Din dorinţa de a se cunoaşte cât mai bine, de a se întâlni cu sine însuşi, Medinski a dorit să studieze psihologia; a renunţat pentru că sufletul lui a "cedat" la orele practice din sfera defectologiei, secţia la care fusese arondat la voiia întâmplării. A urmat interludiul teologic, constatând însă că tangenţele cu acest univers, "în afară de barbă şi vorbă dulce", nu erau prea multe.

GETA ŞI ANDREEA. La 27 de ani, când a decis să se însoare, Andrei ştia cam tot ce trebuie ştiut în materie. Pe Geta, colega lui de an la Arte Plastice, o "ochise" de câţiva ani, spunându-i că ea îi va fi soţie. A plecat după ea în aşezarea din Moldova unde fusese repartizată, a cerut-o şi-a adus-o la Timişoara. Geta Medinschi a devenit, la rândul ei, un nume în viaţa culturală a urbei; scenografa Teatrului Naţional este o colaboratoare apreciată de regizorii care pun în scenă premiere la Opera Naţională, la celelalte teatre dramatice timişorene.

Fiica lor, Andreea, îndrăgit moderator TV, şi-a cunoscut alesul inimii în clasa a IV-a. Soţii Niculescu-Medinski şi-au pus pirostriile recent şi sub cupola unei biserici, după ce spuseseră "da" la Primărie, în urmă cu un an.

"Femeile, pentru bărbat, sunt ca acele de ceasornic. Dar, cu adevărat, unei singure femei poţi să-i spui <femeia mea>. Celei care ţi-a născut un copil. O minune a lumii. Celelalte sunt nişte magdalene. Care încearcă să şteargă, cu părul lor, păcatele lumii"

Andrei Medinski