EVENIMENT
CAMPIONII VIEȚII

10 Martie 2004
Click pentru a mari
Echipa care a câștigat locul I pe țară la primul concurs de resuscitare cardio-respiratorie: dr. Diana Stănciulescu, asistenții Cristian Petrea și Sorin Bursuc împreună cu ambulanțierul Ștefan Dudaș
Foto: Adrian Pîclișan (c), BĂNĂȚEANUL

În urmă cu câteva zile, Asociația Serviciului de Ambulanță din România, împreună cu firma Laerdal România, a organizat la Izvorul Mureșului, județul Harghita, un concurs de resuscitare cardio-respiratorie de bază și avansată; BLS (Basic Life Suport) și ALS (Advanced Life Suport). Din cele 23 de echipaje prezente, timișorenii au ocupat pe merit locul I.

Pacientul a murit de două ori

Pentru ca totul să pară cât mai real, firma organizatoare, Laerdal România care comercializează echipamente medicale, manechine și simulatoare pentru training în medicina de urgență, a pus la dispoziția competitorilor un "pacient" manechin în valoare de 40.000 euro. "Bolnavul" a fost cuplat la un computer care putea simula situații limită, urgențe medicale zero cu cele mai diverse complicații. Toți parametrii "pacientului" au fost monitorizați în permanență de computer, astfel încât manevrele de resuscitare făcute de către echipele de intervenție să poată fi evaluate în fiecare secundă, pas cu pas. Pe parcursul intervenției medicilor, examinatorii aveau posibilitatea să înrăutățească starea "pacientului", simulând un stop cardiac, vărsături, prăbușirea pulsului sau a tensiunii. Echipajele de medici au fost puse la grea încercare. Din cele 11 care au cutezat să intre în concurs, două au pierdut cursa cu viața: "pacientul" lor a murit.

"Geme, are puls, respiră"

Sistemul de punctare a fost în concordanță cu protocoalele Consiliului European de Resuscitare, stabilite în anul 2002, cu ocazia Congresului de la Florența. "Manechinul pus la dispoziție de organizatori geme, are puls, respiră, poate fi intubat sau ventilat, i se poate monta o linie venoasă, toți parametrii fiind marcați în timp real de computer", spune dr. Leonida Iancu, șeful Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Pentru a nu ști despre ce caz este vorba, medicii și asistenții care au intrat în concurs au stat în încăperi separate. Scenariul a fost același pentru toată lumea: un "pacient" de sex feminin, în vârstă de 40 de ani, cu palpitații, amețeli, vertij, senzație de sufocare, conștient, cu tulburări de ritm cardiac, are nevoie de ajutor. Puse în fața acestei situații care simula 100% un caz real, echipele formate din medici, asistenți și ambulanțieri au trebuit să intervină.

În concurs

"Am intrat în concurs cu emoții, la fel ca și în fiecare caz real. Medicul este dirijorul echipei, cel care orchestrează intervenția. Unul dintre asistenți este însărcinat cu linia venoasă și pregătirea materialului perfuzabil, celălalt asistent pregătește electrozii pentru defibrilator și materialul necesar pentru intubarea pacientului. Ambulanțierul face între timp compresiunile sternale. Fiecare secundă este importantă, pentru că în joc este de fiecare dată viața unui om", spune dr. Diana Stănciulescu, cea care a coordonat echipajul câștigător. "În concurs, prima dată a fost rezolvată tahicardia pacientului. Dacă tratamentul este corect, ritmul inimii revine la normal. Programul computerului a declanșat apoi un stop cardiac. În urma manevrelor de resuscitare, bolnavul a intrat în fibrilație ventriculară, moment în care a fost nevoie să se intervină cu șocuri electrice. Totul a decurs bine și bolnavul a fost salvat. Intervenția a durat zece minute", povestește instructorul grupului, dr. Carmen Deheleanu, medic șef la Stația de Ambulanță Timișoara. "Noi întodeauna am avut pretenția că suntem printre cele mai bune echipaje de ambulanță din țară. Acum, am demonstrat că suntem cei mai buni", încheie dr. Leonida Iancu, șeful Serviciului de Ambulanță Timiș.

PRIMUL SIMULATOR. Timișoara se poate mândri cu primul manechin simulator din țară. Acesta a fost achiziționat în urmă cu câțiva ani și a costat 9.000 de euro. Deși nu este unul dintre cele mai performante (între timp au apărut și alte modele de manechine pe piață), cu ajutorul lui, medicii, asistenții și ambulanțierii timișoreni s-au putut antrena în vederea salvării cât mai multor vieți. Manechinul este conectat la un computer care îl "manipulează" cu ajutorul unui program special: Heart Sim 4000. La sfârșitul intervenției medicilor, computerul listează protocoalele înregistrate pe tabele prin care instructorul poate depista eventualele greșeli făcute în timpul resuscitării "pacientului". În toată țara există doar șase asemenea manechine.

Click pentru a mari

"Noi întodeauna am avut pretenția că suntem printre cele mai bune echipaje de ambulanță din țară. Acum, am demonstrat că suntem cei mai buni"

Dr. Leonida Iancu, șeful Serviciului de Ambulanță Timiș

APEL DE URGENȚĂ: 961. Conform statisticii de la Stația de Ambulanță Timiș, în cursul anului trecut, medicii au fost solicitați să intervină în 133.620 de cazuri. Practic, unul din patru timișeni a solicitat Salvarea pentru probleme medicale. Din numărul total de intervenții, 10.069 au reprezentat urgențe zero, 37.022 urgențe grave și 12.233 consulturi medicale. Numărul de apeluri telefonice a depășit 500.000. Stația de Ambulanță Timiș dispune de 90 de ambulanțe, 50 de medici, 140 de asistenți medicali și 210 șoferi. Anul trecut, pentru serviciul de ambulanță au fost alocate 69 de miliarde lei. În acest an, s-au alocat 62 de miliarde și se așteaptă o rectificare bugetară.