Unul dintre aceştia a fost Vasile Marcu, a cărui amintire dăinuie în primul rând datorită capelei pe care a ctitorit-o în cimitirul satului. Tatăl său avea o turmă de oi şi din veniturile pe care le-a agonisit a reuşit să cumpere în jur de 120 ha de pământ. De mic copil, Vasile a fost învăţat să se ocupe de gospodărie: mergea cu vitele la păscut sau la munca câmpului. Deşi n-a făcut nici un an de şcoală, a devenit un gospodar de frunte, pe care nu-l încurca nimeni la socoteli. Bătrânii din sat povestesc că, odată, când se întorcea de la banca din Vârşeţ unde îşi depusese o parte din bani, cei de-acolo îi calculaseră greşit dobânda şi-l păgubiseră de vreo cinci creiţari. S-a întors din drum, să le demonstreze că s-au înşelat. Şi astăzi mai umblă prin sat o vorbă de-a lui, rămasă celebră: "Trebuie să aduni, nu ştii ce te aşteaptă la bătrâneţe".

Profesorul de istorie Ioan Traia (foto) i-a cercetat biografia şi l-a descoperit în matricolele bisericii ca fiind născut la 14 octombrie 1844. La 21 de ani s-a căsătorit cu Eva Leu şi au dus împreună o viaţă cumpătată, cu frica lui Dumnezeu şi desconsiderând luxul, pe care-l socoteau o deşertăciune. După moartea părinţilor săi, împreună cu soţia, a hotărât să zidească o capelă în cimitirul bisericii. Pe frontispiciul de la intrare se mai păstrează placa de marmură cu inscripţia de la data ctitoririi: "Ridicatu-s-au acest monument la anul 1898 cu spesele economului Vasile Marcu şi a soţiei sale Eva, pentru mărirea lui Dumnezeu şi întru amintirea lor". Capela a primit hramul Sfintei Parascheva, sărbătorită chiar în ziua naşterii lui Vasile Marcu. La vremea respectivă, capela a costat 9.000 de coroane. "Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, doar trei astfel de capele existau în întreaga episcopie a Caransebeşului, şi acestea erau un semn de prosperitate al localităţilor", spune profesorul Traia.

Din testamentul făcut de Vasile Marcu la un an după ridicarea capelei, reiese că acesta avea bani depuşi la importante bănci ale vremii: banca "Luceafărul" din Vârşeţ, cea din Bocşa Montană sau din înfloritoarea localitate nemţească Morisfeld (azi Măureni). Prin acel testament, el lăsa comunei bisericeşti Ferendia 20 de iugăre de pământ, jumătate din banii obţinuţi din administrarea acestora urmând a fi folosiţi pentru întreţinerea capelei şi pentru înfiinţarea unei fundaţii - "Vesa şi Eva Marcu". Restul banilor urmau să fie capitalizaţi, până la suma de 50.000 de coroane, iar banii, încredinţaţi venerabilului consistoriu diecezan din Caransebeş, erau destinaţi unor burse. Acestea se acordau, pe baza recomandărilor făcute de comitetul parohial Ferendia tinerilor ortodocşi, lipsiţi de mijloace materiale, cu o moralitate desăvârşită, care doreau să se îndrepte spre anumite meserii sau şcoli mai înalte. Din banii destinaţi capelei urmau să se facă, în fiecare an, patru parastase, cu colivă şi pomeni, în zilele morţii membrilor familiei, şi încă unul, cu liturghie, de Sfânta Parascheva, când era hramul capelei.

Cât timp a trăit, Vasile Marcu a fost cel care s-a ocupat de toate cele rânduite în testament, iar după moartea sa, în 1918, dorinţele sale au fost respectate de săteni până au venit comuniştii la putere şi au confiscat pământul. Acum, biserica a cerut retrocedarea pământului, dar, în toţi aceşti ani, capela a fost părăsită şi a ajuns în paragină. Până şi cele patru morminte din interiorul capelei, unde ctitorul acesteia şi familia sa au fost înmormântaţi în sicrie de aramă, frumos decorate, au fost profanate. Se mai păstrează doar urme din pictura murală de odinioară, câteva picturi pe lemn aflate pe iconostas şi tabloul votiv al ctitorilor Eva şi Vasile Marcu, a căror amintire este încă vie în conştiinţa sătenilor.

CE A RĂMAS. Capela de la Ferendia a fost construită în formă de navă, într-un stil neobaroc. Pe peretele dinspre miazănoapte se mai păstrează, în stare bună, o pictură în ulei pe pânză, din 1901, care-i înfăţişează pe cei doi ctitori în port popular şi pe acelaşi perete se mai află o frescă a Sfântului Vasile cel Mare. Pe peretele dinspre miazăzi, în aceeaşi manieră, sunt înfăţişaţi Sfânta Parascheva şi Sfântul Ioan Botezătorul. Mai multe picturi pe lemn s-au păstrat pe iconostas, dar lipseşte icoana centrală şi uşile împărăteşti, care, după toate aparenţele, n-au apucat să fie montate. Astăzi au dispărut şi clopotele, vitraliile au fost distruse, iar ploaia care a pătruns prin acoperişul spart a distrus pictura murală aproape în întregime.

MONUMENT REPREZENTATIV. Rodica Vârtaciu, istoric de artă, spune că monumentul din Ferendia este reprezentativ pentru o perioadă de efervescenţă şi afirmare a conştiinţei naţionale. "Parohia ortodoxă ar trebui să aibă în vedere acest monument şi ar trebui elucidată donaţia făcută de familia Marcu, unul din scopuri fiind tocmai întreţinerea acestei capele. Totodată, tabloul votiv, o mărturie a conştientizării individuale a românilor militanţi pentru ideea naţională de la sfârşitul secolului al XIX-lea, un document artistic dar şi etnografic, are trebui să intre în atenţia Muzeului Banatului, pentru a fi preluat în custodie şi pentru restaurare. Presupunem că autorul picturilor, neidentificat încă, are cunoştinţe artistice şi promovează stilul de pictură bisericească în care tradiţia ortodoxă este păstrată dar tehnicile folosite sunt deja de factură occidentală. Supoziţiile se îndreaptă spre lucrările pictorilor Filip Matei şi Bagiu, care au lucrat în zonă în această manieră", spune ea.

Ionuţ Vântu, preotul parohiei Ferendia