K PE ROATE
CĂLARE PE QUAD

27 Septembrie 2004
Click pentru a mari
Foto: Adrian Pîclișan (c), BĂNĂȚEANUL

La vârsta la care mulți dintre noi abia învață tabla înmulțirii, un timișorean conducea două motociclete și, câteodată, chiar și jeep-ul familiei. Acum, abia a intrat în clasa a patra, Alexandru Ristin este mândrul posesor al unei mini-motociclete Yamaha și al unui quad (o motocicletă de teren pe patru roți) Suzuki.

"Microbul" moto

La doar doi ani, Alex a fost urcat de tatăl său pe motocicletă. Deși era doar de jucărie, "microbul" i-a intrat în sânge. Astfel, în urmă cu patru ani, când abia intrase în clasa întâi, Alex a primit cadou o mini-motocicletă Yamaha de teren. Deși știa să conducă, din cauza emoției, Alex a reușit ca, în aceeași zi, să facă un accident. Norocul său a fost că nu s-a lovit, iar motocicleta a suferit doar avarii minime. "Am încurcat frâna cu accelerația și am intrat cu ea în zid. Eu nu am pățit nimic pentru că aveam cască, cotiere și genunchiere, însă aripa de la motocicletă s-a zgâriat un pic, așa că a trebuit să o repar", spune micul motociclist.

Proprietate personală

Până acum Alex a făcut sute de kilometri pe motocicleta sa care, deși pare de jucărie, poate atinge o viteză de 50 km/h. Însă, ca orice copil, el s-a plictisit în scurt timp de jucăria sa. "Am făcut cam tot ce puteam cu ea. Am mers și pe asfalt și pe teren accidentat. Pe șosea mai puțin pentru că nu mă lasă mama pentru că zice că e periculos. Acum doi ani am fost cu ea la Șag, pe circuitul de pământ. Mi-am cărat toți prietenii, dar nu le-am dat niciodată motorul", povestește Alex.

Noua jucărie

Pentru că au considerat că este destul de matur, părinții lui Alex i-au cumpărat anul acesta o motocicletă nouă, un quad Suzuki. Deși aceasta nu este făcută pentru copii, Alex o conduce ca un expert. "De obicei, o conduc pe la Săcălaz, pe terenul de fotbal. Îmi place mult mai mult pentru că prinde o viteză mai mare și e mai puțin periculoasă decât asta mică pentru că are o stabilitate mai mare", explică el.

Cu toate acestea, Alex a fost urmărit de ghinion și cu această motocicletă. Din cauza vitezei, a pierdut controlul motocicletei care s-a dat peste cap. Și de data asta a scăpat nevătămat și nici motocicleta nu a pățit nimic deoarece a aterizat pe roți.

Cu toate acestea, Alex rămâne la fel de pasionat de aceste mașinării de care nu s-ar despărți pentru nimic în lume.

ȘOFERUL CASEI. Din când în când, Alex mai face și pe șoferul familiei. Astfel, pe lângă motociclete el a învățat să conducă jeep-ul Cherokee, făcând curse între Timișoara și Săcălaz. Odată chiar a trebuit să își ducă mama, însărcinată în câteva luni, până în sat, călare pe quad, fapt care a făcut furori printre ceilalți șoferi și printre trecători.

Click pentru a mari

MOȘTENIRE DE FAMILIE. Mini-motocicleta Yamaha a fost cumpărată la mâna a doua din Germania și a costat la vremea respectivă 800 de mărci, un chilipir, ținând cont că prețul unei astfel de motociclete poate ajunge acum și la 2.000 euro. Deși Alex s-a plictisit de ea, familia este decisă să nu o vândă și să o păstreze pentru băiatul care se va naște peste câteva luni.