Nu departe de capitala de cinci stele a Banatului îşi duce viaţa un cătun rupt de lume: Rudicica. Lipsiţi de binefacerile civilizaţiei, locuitorii lui se consideră totuşi europeni. Cel puţin aşa încearcă să arate steagurile arborate la intrarea în localitate, dintre care nu lipsesc cele ale Uniunii Europene şi Ungariei.

Până nu de mult, la Rudicica se ajungea pe un drum agricol. Nimeni nu ar avea un motiv întemeiat să meargă acolo în afara celor 40 de localnici care s-au obişnuit cu naveta de zi cu zi. De la intrarea în cătun se vede catedrala şi întreg oraşul. Acest lucru nu le ţine însă de cald locuitorilor de aici. Unii sunt însă optimişti şi văd în Rudicica un cătun peste care oraşul năvăleşte cu repeziciune, gata să-l înghită peste câţiva ani. Această aşezare înseamnă de fapt doar o singură stradă, pe care, până în urmă cu câţiva ani, existau doar zece case. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat.

Încăpăţânat să scoată Rudicica din anonimat, Gheorghe Poneţchi, de 56 de ani, supranumit de localnici "primarul", şi-a luat inima în dinţi şi a bătut la mai multe uşi: ba la Consiliul Judeţean, ba la Prefectură. "I-am înnebunit pe fostul prefect Horia Ciocârlie şi pe vicele Ostaficiuc. În fiecare săptămână le-am bătut la uşă pentru ca să rezolve măcar o parte din problemele Rudicicăi", spune cel alintat de prieteni Ghiuri. Stăruinţa lui a avut efect. "Anul trecut, în toamnă, drumul agricol care lega Timişoara de Rudicica s-a transformat în drum comunal. Simplu ca bună ziua. A fost nevoie doar de câteva camioane de pietriş", povesteşte "primarul" Rudicicăi. "Când vin ploile, cine se aventurează să meargă acolo o face pe proprie răspundere. Numai eu ştiu de câte ori am fost scos din noroaie cu tractorul. Acum, pietrişul a rezolvat parţial problema", adaugă Ghiuri.

După îndelungi insistenţe şi demersuri desfăşurate pe parcursul a cinci ani, "primarul" a reuşit în sfârşit să facă rost de un telefon public, montat în dreptul primei case din cătun. "Pentru că mai tot timpul este cineva la noi acasă şi răspunde la telefon, eu am fost numit <secretarul> Rudicicăi. Chem pe cine trebuie la telefon sau fac diferite servicii. De asta sunt secretar", spune plin de importanţă Ioan Sima, de 35 de ani. Ceea ce şochează orice călător rătăcit la Rudicica sunt steagurile arborate la "poarta de intrare" în cătun. Ideea aparţine "primarului", care are un hobby neobişnuit: colecţionează steaguri. "De fiecare dată când este o sărbătoare naţională, eu ţin cont şi arborez steagul ţării respective, al României şi al Uniunii Europene la intrare în Rudicica", spune, cu nedisimulată mândrie, "primarul" Ghiuri.

Chiar dacă au steagurile ţărilor din U.E. arborate la intrarea în cătun, cei din Rudicica sunt încă departe de Europa. "Până acum câţiva ani, aici erau doar zece case. Între timp, câţiva timişoreni au concesionat teren de la primăria din Moşniţa Nouă şi s-au apucat să-şi construiască case. 20 la număr. Băştinaşii care locuiesc în Rudicica sunt vreo 40. Încă pe atâţia vin şi pleacă", spune Gheorghe Poneţchi. Nimeni nu are apă potabilă. "Apa e plină de fier şi de alte infiltraţii şi nu este bună de băut, aşa că ne aprovizionăm din oraş", spune "secretarul" Ioan Sima. Deşi e la un kilometru depărtare de oraş, Rudicica este alimentată cu curent electric de la Urseni. "E un curent foarte slab. Se întrerupe de 3-4 ori pe zi, ca pe vremea lui Ceauşescu. Din cauza şocurilor electrice, unele aparate electrocasnice s-au defectat", explică "primarul".

"Noi, cei din Rudicica, suntem rupţi de realitate. Copiii ne merg pe jos la şcoala din Freidorf, apa o cărăm de la Ciarda Roşie, iar conducta de gaz e la 300 de metri distanţă de noi. Nu avem nici doctor şi nici cimitir. În toamna trecută, a luat foc casa lui văru-meu, iar când au ajuns pompierii, totul era deja scrum. Cinci persoane trăiesc acum într-o încăpere de nici zece metri pătraţi", spune Radu Brîndaş, un tânăr de 23 de ani. Cu toate că Rudicica nu le oferă prea mult, cei de aici sunt fericiţi de viaţa pe care o duc. "Nici unul dintre tineri nu a încercat să plece la cules de căpşuni în Spania sau să-şi facă un rost în alt loc. În câţiva ani, eu sunt convins că Timişoara va da peste noi şi lucrurile, cu siguranţă, se vor schimba", încheie, debordând de optimism, Gheorghe Poneţchi.

ALEGERI CU MICROBUZUL. "Primarul" ales pe viaţă al Rudicicăi spune că s-a zbătut din răsputeri pentru ca oamenii din cătun să îşi exercite dreptul la vot la alegerile locale. După îndelungi demersuri la Consiliul Judeţean, locuitorii din Rudicica au fost duşi cu microbuzele şcolare la Urseni să voteze. Pentru ca să nu cadă de pe hartă, locuitorii din comuna Moşniţa Nouă, satul Urseni, cătunul Rudicica îşi doresc ca în cel mai scurt timp să le fie asfaltat drumul care îi leagă de Timişoara şi de... Europa.

SATUL ARGAŢILOR. Majoritatea băştinaşilor din Rudicica au fost de etnie maghiară. Cătunul a luat naştere în urmă cu mai bine de o sută de ani, era populat în mare parte de argaţii care lucrau la conacul unui grof. Astăzi, n-au mai rămas nici măcar ruinele acelui conac. Există doar Rudicica, cătunul în care poştaşul suferind de inimă vine pe jos de fiecare dată când are de adus vreo veste sau pensia celor bătrâni.

"PRIMARUL" MECANIC. Pe lângă pasiunea lui pentru steaguri, Gheorghe Poneţchi, "primarul" ales pe viaţă al Rudicicăi, este şi un iscusit mecanic auto. În atelierul improvizat acolo, el a reuşit să transforme un autoturism GAZ de fabricaţie rusească într-un adevărat jeep. Dând dovadă de multă ingeniozitate, Ghiuri a creat un hibrid de maşină: motorul este de Mercedes Cobra, bordul de Ford Scorpio, parbrizul cu ramă de Dacie, iar direcţia şi frânele de ARO, toate noi.

Radu Brîndaş, 23 de ani, locuitor din Rudicica