Bunica, fiinţa cea mai dragă inimii lui, îi spusese, pe când era abia de-o şchioapă, că un ins cu o voce precum a lui nu va putea trăi din cântat, nici măcar la colţ de stradă. Percepută drept "insuflarea unei incapacităţi", ironia tandră a celei care l-a crescut a avut darul de a-l cravaşa în chip benefic. În 1988, la admiterea în Institutul de Teatru de la Târgu-Mureş, proba de canto a fost singura care i-a dat dureri de cap nu doar candidatului Demeter, ci şi profesorului de specialitate; acesta apăsa pe clapa sol a pianului, după care Andras intona, dezinvolt, "do". Pe întreg parcursul studiilor, s-a pregătit în particular la muzică.

La scurt timp după stabilirea la Timişoara, cel mai tânăr director de teatru din România intra într-o horă profesională spinoasă: regizoarea Beatrice Bleonţ l-a convins să accepte rolul principal din musicalul "West Side Story", care urma să fie pusă în scenă la Teatrul Naţional. Au urmat câteva luni de muncă "foarte frumoasă", sub îndrumarea Dorinei Crişan-Rusu; în paralel, actorul a avut şansa de a putea lucra cu un excepţional dascăl de muzică, Viorica Oprea, care a găsit "acul de cojocul" vocii lui, dăruindu-i aripile în materie de cântat după care jinduise atâta amar de vreme. Din păcate, proiectul cu pricina a căzut pradă schimbului de ştafetă directorial...

La considerabilă distanţă în timp, confirmarea încununată de un succes deosebit avea să vină graţie aceleiaşi echipe de artiste: Bleonţ-Rancea şi Crişan-Rusu, prin premiera "Şatra", bestseller al Teatrului de Stat "Csiky Gergely"; pitorescul personaj Zobar, întruchipat de Andras, aproape că n-are cusur din nici un punct de vedere, inclusiv din cel al interpretării muzicale inspirate şi "profi". Un plus de satisfacţie a fost prilejuită de evoluţia la o populară emisiune TV; cu excepţia echipei din "Şatra" - "nişte amărâţi de actori, care cântam live" - ceilalţi participanţi la show, muzicieni consacraţi, făceau playback.

Bucuria acestei reuşite se poate descifra în privirea, tonusul, zâmbetul, chiar şi în mersul ceva mai apăsat ca altădată al actorului. În ochi îi străluceşte o luminiţă ghiduşă, în timp ce-şi flutură, cu un gest larg, mâna dreaptă, pe-al cărei deget mijlociu se alintă o verighetă nou-nouţă. Fericita aleasă este o colegă de teatru, Magyari Etelka - surprinzătoarea interpretă a Ofeliei, din megaspectacolul cu "Hamlet" al lui Victor Ioan Frunză -, parteneră de joc şi în "Şatra". La ceas al destăinuirilor, Andras înlătură toate vălurile legate de relaţia lor s-au cunoscut în 1994, pe vremea când Etelka, încă liceeană, debuta pe scena timişoreană. Relaţia lor este "lungă şi verificată în timp" în... toate sensurile. Logodna s-a petrecut "într-un colţ de lume"; într-unul asemănător, "atunci când o să avem timp", va avea loc - "doar în doi, pentru că este un eveniment privat!" - şi căsătoria, ideea de a deveni părinţi fiindu-le dragă amândurora: "Anii trec, va trebui să găsim momentul!".

DOM' DIRECTOR FACE DREPTUL. "Învăţ ca nebunu'" spune Demeter Andras, punctând alt eveniment recent din viaţa lui: este student în anul I la Drept. Trăieşte emoţia febrilă a primei sesiuni de examene în cea de a doua lui existenţă de boboc ; trei examene au fost luate cât se poate de bine, urmează al patrulea. "Am încercat să mă duc la cât mai multe cursuri", spune. S-a apucat de încă o facultate nu din răsfăţ, ci din nevoia reală de a se mişca dezinvolt într-un univers de-ale cărui rigori se loveşte mai tot timpul ca director; are de gând să se specializeze în sfera dreptului de autor, ceea ce nu înseamnă deloc că va renunţa, vreodată, la teatru.