de Ildico ACHIMESCU

Amalgamul devine la un moment dat chiar vesel: panoul purtând numele staţiunii este ca vai de el, scorojit, cu "picioarele" îndoite. Poarta de intrare în complex este de modă veche, sculpturile care împodobesc fântânile arteziene, nu mai puţin, fata cu un peşte în braţe care străjuieşte lacul cu nuferi emană un apăsat iz socialist. Alături de o pitorească sanie şi o cabrioletă de pe vremuri, se lăfăie un pâlc de pitici de grădină cam de bâlci.

Boare de termopan

Avizierul de la intrare anunţă, sec, angajări: de meseriaşi, dar şi de personal de care este nevoie într-un loc unde există bază de tratament, spaţii de cazare, de alimentaţie publică şi de agrement, grădină botanică, chiar şi câteva mini-crescătorii de animale. Deopotrivă, gazde şi turişti sau pacienţi sunt super-încântaţi de geamurile din termopan montate la o bună parte dintre ferestre. Aceeaşi neascunsă mândrie punctează capitolul gresie şi faianţă, care plachează ziduri, respectiv, podele, în sălile de tratament, la bazinele terapeutice, la cantina-restaurant.

Gardul şi leopardul

Ştrandul de la capătul parcului-pădure întins pe 14 hectare - acestuia i se adaugă şi o pădure de salcâmi, măsurând un hectar - ar trebui să fie o mină de aur pentru turismul local. Nepreţuita apă termală de 38-39 de grade, cu virtuţi comparabile celei de la Karlovy Vary gâlgâie de vreo 30 de ani, non-stop, dintr-o conductă, în bazinul cu dimensiuni olimpice având adâncimea de 2,4 metri. Chiar dacă vara dă insistente semne că va mai adăsta o bucată de timp, strătuleţul de mătasea broaştei de pe marginile bazinului trădează faptul că primenirea s-a petrecut cu ceva vreme în urmă. Poate fi acesta explicaţia unui cerc vicios: vara, când bazinul se curăţă o dată pe săptămână, vine destul de multă lume, mai ales în week-end; acum, pentru că "bate la uşă toamna", împrospătarea s-a sistat, la fel şi afluxul celor care doresc să se scalde.

Fantezie în roz

Dincolo de farmecul arhitectonic al unor edficii care conferă individualitate locului: pavilioanele de locuit, cel mai vechi, de 99 de ani, micile sale surate şi capela din parc, readuse la starea de normalitate, în cei nouă ani de când staţiunea a intrat în proprietatea a cinci persoane fizice din Timişoara "s-a făcut ce s-a putut", vorba unuia dintre aceştia, directorul Melteş. Asta a însemnat, ca prim pas, desţelenirea aleilor "nu vedeai la doi metri", reabilitarea bazei de tratament, a incintelor de cazare şi masă. Utilităţile ştrandului mai au de aşteptat; deocamdată, clădirea care adăposteşte toaletele a fost înfrumuseţată doar în exterior: pe fondul unei zugrăveli de un roz delicat au apărut ornamente ultramoderne, dar cabinele au rămas în starea jalnică existentă de ani. Cabinele, datând din vremuri demult apuse, au fost abandonate, nu şi demolate.

"De ce vă interesează?!

Singura întrebare care îi scoate din sărite şi pe angajaţii staţiunii, şi pe coordonatorul taberei de artă plastică, sponsorizată de mai-marii staţiunii, este legată de identitatea patronilor. Unul dintre aceştia, singurul care are locul de muncă la Băile Călacea, este Mircea Melteş, fost inspector la Direcţia Muncii, tare scump la vorbă şi detalii. "Suntem cinci acţionari, unii dintre ei sunt foşti colegi".

O şansă la mie

Un noroc cu carul a făcut ca, în 1996, Melteş plus ceilalţi patru misterioşi acţionari, reuniţi sub sigla S.C. "Aqva", să poată cumpăra, fără sacrificii materiale care să-i îngenuncheze pe-o viaţă - capitalul social a fost estimat de FPS, după reevaluare, la 885 de milioane, fără teren - , o adevărată comoară; dincolo de baza materială zdravăn neglijată, era vorba despre parcul de 14 hectare, o autentică grădină botanică, cu puzderie de stejari, frasini, ulmi, gutui japonezi, plus o pădure de salcâmi de un hectar. Filonul de apă termo-minerală "precum cel de la Karlovy-Vary!" este celălalt atu pe care se putea clădi, extinde şi visa la creşterea în progresie geometrică a veniturilor.

Animale răsfăţate

Directorul staţiunii s-a născut într-o localitate aflată nu departe de Călacea, la Satchinez; dorinţa de a fi coproprietar al staţiunii are, spune el, şi conotaţii sentimentale. Dacă acum trei ani s-a înscris la Zootehnie, este pentru că vrea să gospodărească asemenea unui specialist şi mica grădină zoologică de la Călacea; alături de jderii şi dihorii trăitori în arealul natural, în ţarcuri pot fi admiraţi cerbi lopătari, căprioare, fazani, biblici, iepuri, pisici ruseşti gri. A fost înfiinţată şi o crescătorie de labradori retriever negri, simpatici şi... scumpi câini, care "aportează" vânatul fără să-l sfâşie.

"Mici" nedumeriri

Ideea de afacere a managerului Melteş (foto) pare a exclude promovarea curajoasă, chiar agresivă. Povesteşte despre faptul că subscrie, în felul său, la protecţia socială a pensionarilor care vin să se trateze la Călacea. Tot aici şi-au găsit adăpost temporar şi 150 de sinistraţi din zonele timişene inundate. Din câ nd în când, grupuri de sportivi ocupă parte din cele 250 de locuri de cazare; câte o nuntă, o aniversare mai adaugă sume absolut neglijabile faţă de cât ar trebui pentru ca Băile Călacea să ajungă un Karlovy-Vary în miniatură.

"Dacă nu vi s-a impus să păstraţi pădurea aşa cum aţi găsit-o, înseamnă că, într-o bună zi, aici, într-un microclimat de excepţie, la 22 de kilometri de Timişoara şi 30 km distanţă de Arad, s-ar putea naşte un cartier de vile ultraluxoase!" a fost o provocare puţin zis riscantă, pe care ne-am asumat-o. Răspunsul nu a fost tăios defel: "Tot ce se poate!".

STAŢIUNEA FAMILIEI KELLER. Călacea este pomenită, pentru întâia oară, în anul 1356, sub denumirea de Kalocha. Pe harta contelui Mercy - Caraniul învecinat avea să-i poarte numele, Mercydorf - satul apare drept Kallacs. Băile au fost ctitorite de fa familia Keller: fraţii Harry, Nikolaus şi Hans; tot al lor a fost şi castelul din Mercydorf/Carani, şi farmacia din Orţişoara.