În Ţara Zărandului, în vârf de deal, în mijlocul unei păduri stranii se găseşte un sătuleţ uitat de lume. Acolo, autobuzul nu mai urcă, iar medicul nu ajunge niciodată. Jumătate din cele 50 de suflete poartă cu mândrie acelaşi nume. Un nume care le aminteşte multora de "epoca de aur".

Celebră şi săracă

La Iercoşeni trăieşte de aproape nouă decenii poeta-ţărancă Emilia Iercoşan, una dintre cele mai cunoscute artiste populare care a cântat realizările Partidului Comunist Român şi personalitatea lui Nicolae Ceaşescu. Sutele de poezii scrise pentru partid, patrie şi "Fiul" ei au făcut-o celebră în anii dinainte de Revoluţie. Aşa a scos satul din anonimat, iar localnicii sunt încă mândri de numele pe care-l poartă, chiar dacă autorităţile nu i-au mai vizitat de ani buni. Veşnic recunoscători celei care cândva îl slăvea pe dictator, localnicii au luat-o în grija lor pe poeta ajunsă la vârsta de 86 de ani şi care trăieşte acum dintr-o pensie de 800.000 de lei.

Premii şi diplome

"Pe la geamul auriu, / Unde trece-al ţării fiu" - cam aşa îşi începea Emilia Iercoşan poeziile pe care le recita lui Ceauşescu cu ocazia diferitelor festivităţi. Versurile au făcut-o celebră şi care i-au adus zeci de premii şi diplome la concursurile de genul "Cântarea României". Nu o dată s-a aflat în preajma dictatorului sau la evenimentele importante la care participa acesta.

Cu volumele publicate, Emilia Iercoşan se mândreşte şi astăzi. Când s-au schimbat vremurile, bătrâna nu s-a grăbit, ca alţii, să ascundă dovezile aprecierii de care s-au bucurat creaţiile ei.

La comandă

Emilia Iercoşan spune acum că a început să scrie pentru Ceauşescu la comandă, iar apoi poeziile ei au devenit preferatele juriilor de la concursurile de folclor. "Cei de la partid au venit la mine şi mi-au cerut să scriu frumos de Ceauşescu, iar eu nu puteam decât să fiu bucuroasă să scriu pentru conducătorul ţării. Eram o ţărancă simplă care mergea la munca câmpului şi mă simţeam onorată să scriu versuri şi să le recit preşedintelui", spune poeta octogenară.

Deşi lumea o cunoaşte mai mult pentru odele închinate epocii de aur, Emilia Iercoşan a cules folclor cu mulţi ani înainte să compună versuri la comandă. "Sunt văduvă de 46 de ani şi am început să scriu imediat ce am rămas singură. Scriam pentru băieţelul meu, care avea câţiva ani. Nu au fost publicate însă decât o mică parte dintre poezii, mai ales acelea patriotice", spune bătrâna.

Opera din dulap

Scriitoarea a pierdut şirul poeziilor, legendelor, romanelor şi pieselor de teatru pe care le-a scris. Mai ales că majoritatea au rămas netipărite şi stau depozitate într-un dulap mare. "Aceste caiete sunt averea mea, în ele se află toată viaţa mea. Chiar dacă veneam obosită de la munca câmpului, nu mă culcam noaptea fără să scriu măcar o poezie", spune poeta, arătând către "comorile" din dulap.

Zecile de caiete cu legende, balade şi doine din partea locului vor fi lăsate moştenire celor doi copii ai ei şi nepoţilor, care le-au promis că va veni şi ziua când o parte dintre scrieri vor fi tiparite.

Vremurile bune

Cândva, arădeanca trăia bine de pe urma versurilor sale. Concursurile şi cărţile publicate îi aduceau bani frumoşi, era bine văzută de autorităţi iar sătenii aveau şi ei de câştigat. "Am intervenit de multe ori să repare drumurile, să bage autobuzul în sat şi să pună lumină pe stradă. Eram apreciată şi respectată", se mândreşte poeta.

După revoluţie însă, satul a rămas uitat de autorităţi, iar oamenii au pierdut rând pe rând "facilităţile". Emilia a fost uitată şi ea, chiar şi de cei care i-au scris numele pe zecile de diplome care îi împodobesc pereţii.

Pentru sine

În vechea sa casă din pământ, Emilia o duce greu. Cei doi copii pe care-i are încearcă de mult să o ia în grija lor. Fata ei locuieşte în oraşul Sebiş, iar băiatul este preot în localitatea Coroi. Emilia refuză însă ofertele. "Dacă cineva te-ntreabă / Unde e patria ta, / Tu să-i spui că acolo / Unde te legăna maică-ta", recită arădeanca, care adaugă că vrea să-şi trăiască ultimele clipe din viaţă în casa în care s-a născut.

"Vecinii mă ajută cu ce pot, îmi aduc apă, sunt săritori în treburile gospodăriei şi mă simt bine. Nu-mi trebuie nimic mai mult", mai spune ea.

Emilia Iercoşan e mulţumită că nu şi-a epuizat inspiraţia şi că mai poate compune. Nu mai aşterne nimic pe hârtie, pentru că nu mai vede, dar îşi omoară timpul stând pe prispă şi recitând. Câteodată o mai ascultă vreun vecin, dar de cele mai multe ori recită pentru sine.

	REPORTAJ