REPORTAJ
"COMOARA" EMILIEI

20 Iunie 2005
Click pentru a mari
Foto: Marian Buga (c), BĂNĂȚEANUL


În Țara Zărandului, în vârf de deal, în mijlocul unei păduri stranii se găsește un sătuleț uitat de lume. Acolo, autobuzul nu mai urcă, iar medicul nu ajunge niciodată. Jumătate din cele 50 de suflete poartă cu mândrie același nume. Un nume care le amintește multora de "epoca de aur".

Celebră și săracă

La Iercoșeni trăiește de aproape nouă decenii poeta-țărancă Emilia Iercoșan, una dintre cele mai cunoscute artiste populare care a cântat realizările Partidului Comunist Român și personalitatea lui Nicolae Ceașescu. Sutele de poezii scrise pentru partid, patrie și "Fiul" ei au făcut-o celebră în anii dinainte de Revoluție. Așa a scos satul din anonimat, iar localnicii sunt încă mândri de numele pe care-l poartă, chiar dacă autoritățile nu i-au mai vizitat de ani buni. Veșnic recunoscători celei care cândva îl slăvea pe dictator, localnicii au luat-o în grija lor pe poeta ajunsă la vârsta de 86 de ani și care trăiește acum dintr-o pensie de 800.000 de lei.

Premii și diplome

"Pe la geamul auriu, / Unde trece-al țării fiu" - cam așa își începea Emilia Iercoșan poeziile pe care le recita lui Ceaușescu cu ocazia diferitelor festivități. Versurile au făcut-o celebră și care i-au adus zeci de premii și diplome la concursurile de genul "Cântarea României". Nu o dată s-a aflat în preajma dictatorului sau la evenimentele importante la care participa acesta.

Cu volumele publicate, Emilia Iercoșan se mândrește și astăzi. Când s-au schimbat vremurile, bătrâna nu s-a grăbit, ca alții, să ascundă dovezile aprecierii de care s-au bucurat creațiile ei.

La comandă

Emilia Iercoșan spune acum că a început să scrie pentru Ceaușescu la comandă, iar apoi poeziile ei au devenit preferatele juriilor de la concursurile de folclor. "Cei de la partid au venit la mine și mi-au cerut să scriu frumos de Ceaușescu, iar eu nu puteam decât să fiu bucuroasă să scriu pentru conducătorul țării. Eram o țărancă simplă care mergea la munca câmpului și mă simțeam onorată să scriu versuri și să le recit președintelui", spune poeta octogenară.

Deși lumea o cunoaște mai mult pentru odele închinate epocii de aur, Emilia Iercoșan a cules folclor cu mulți ani înainte să compună versuri la comandă. "Sunt văduvă de 46 de ani și am început să scriu imediat ce am rămas singură. Scriam pentru băiețelul meu, care avea câțiva ani. Nu au fost publicate însă decât o mică parte dintre poezii, mai ales acelea patriotice", spune bătrâna.

Opera din dulap

Scriitoarea a pierdut șirul poeziilor, legendelor, romanelor și pieselor de teatru pe care le-a scris. Mai ales că majoritatea au rămas netipărite și stau depozitate într-un dulap mare. "Aceste caiete sunt averea mea, în ele se află toată viața mea. Chiar dacă veneam obosită de la munca câmpului, nu mă culcam noaptea fără să scriu măcar o poezie", spune poeta, arătând către "comorile" din dulap.

Zecile de caiete cu legende, balade și doine din partea locului vor fi lăsate moștenire celor doi copii ai ei și nepoților, care le-au promis că va veni și ziua când o parte dintre scrieri vor fi tiparite.

Vremurile bune

Cândva, arădeanca trăia bine de pe urma versurilor sale. Concursurile și cărțile publicate îi aduceau bani frumoși, era bine văzută de autorități iar sătenii aveau și ei de câștigat. "Am intervenit de multe ori să repare drumurile, să bage autobuzul în sat și să pună lumină pe stradă. Eram apreciată și respectată", se mândrește poeta.

După revoluție însă, satul a rămas uitat de autorități, iar oamenii au pierdut rând pe rând "facilitățile". Emilia a fost uitată și ea, chiar și de cei care i-au scris numele pe zecile de diplome care îi împodobesc pereții.

Pentru sine

În vechea sa casă din pământ, Emilia o duce greu. Cei doi copii pe care-i are încearcă de mult să o ia în grija lor. Fata ei locuiește în orașul Sebiș, iar băiatul este preot în localitatea Coroi. Emilia refuză însă ofertele. "Dacă cineva te-ntreabă / Unde e patria ta, / Tu să-i spui că acolo / Unde te legăna maică-ta", recită arădeanca, care adaugă că vrea să-și trăiască ultimele clipe din viață în casa în care s-a născut.

"Vecinii mă ajută cu ce pot, îmi aduc apă, sunt săritori în treburile gospodăriei și mă simt bine. Nu-mi trebuie nimic mai mult", mai spune ea.

Emilia Iercoșan e mulțumită că nu și-a epuizat inspirația și că mai poate compune. Nu mai așterne nimic pe hârtie, pentru că nu mai vede, dar își omoară timpul stând pe prispă și recitând. Câteodată o mai ascultă vreun vecin, dar de cele mai multe ori recită pentru sine.

Click pentru a mari

Emilia Iercoșan păstrează pe pereții din casă toate premiile pe care le-a obținut de-a lungul anilor la "Cântarea României"

Sunt pe lume multe flori

În fel și fel de culori.

Dar ca țara mea sub soare

Nu se mai găsește floare!

Floare mândră între flori,

Ce-nflorește-n trei culori:

Una roșu vișinie,

Una galben aurie,

Una vânăt albăstrie

Așa cum mi-e dragă mie.

Înflorește-n grija cui?

Dragului Partidului.

Foaie verde foi de crin.

Foaie verde rozmalin.

Emilia Iercoșan

Click pentru a mari

Emilia Iercoșan (în centrul imaginii), alături de artiști țărani de altădată

Povești cu Lică Sămădăul

Cea mai înverșunată pasiune a scriitoarei este să povestească despre Lică Sămădăul, personajul din "Moara cu noroc". Cu argumente, cu zeci de mărturii culese în timp, Emilia Iercoșan este ferm convinsă că acest personaj este originar din zona Șilindiei, comuna de care aparține satul Iercoșeni. Emilia susține că vestitul han din nuvela lui Slavici era la Pâncota, unde a avut loc și toată întâmplarea, și nu la Ineu, cum susțin alții.

Arădeanca susține că este urmașa lui Lică Sămădăul, pentru că fratele bunicii sale ar fi fost un lotru al cunoscutului personaj din "Moara cu noroc".

Click pentru a mari

"Ne uitam le televizor și o vedeam pe scenă la Cântarea României și tare ne mai mândream cu ea. Și acum o iubim, pentru că dacă nu era ea, satul ăsta nu era știut de nimeni"

Iuliana Iercoșan, localnică