De pe coline, cerul Clopodiei se vede brăzdat de turlele celor patru biserici de confesiuni diferite: una romano-catolică, una greco-catolică, una reformată şi una ortodoxă, neterminată.

Alături de acestea, o altă biserică mai mică, nazarineană, aminteşte şi ea de multiculturalitatea şi prosperitatea de odinioară a satului aflat la doi paşi de frontiera cu sârbii.

Coborând în localitate, afli că aceasta ţine de comuna Jamu Mare, că numără mai puţin de o mie de suflete şi că majoritatea oamenilor sunt bătrâni şi săraci. Şi că, în timp ce bisericile altor confesiuni stau să se prăbuşească - cea reformată, de exemplu, e sprijinită în propte - cea ortodoxă se află în şantier... din 1937.

Biserica ortodoxă neterminată din Clopodia aşteaptă de 67 de ani ziua inaugurării. În timp ce majoritatea enoriaşilor şi-au pierdut speranţa că vor trăi îndeajuns încât să ia parte la o slujbă oficiată în lăcaşul ortodox, câţiva clerici sunt încrezători în faptul că ei vor reuşi să termine biserica.

La fel au crezut şi alţii, dinaintea lor, însă Dumnezeu parcă ar vrea să-i pună la încercare, scoţându-le în cale tot felul de obstacole. Primul a fost războiul, apoi cei peste 40 de ani de comunism. În democraţie, banii ce vin cu ţârâita din donaţii sau de la sponsori fac ca lucrările să avanseze foarte lent. Dincolo de impedimentul financiar, mai există unul, care ar putea pune sub semnul întrebării însăşi utilitatea unei biserici care s-a vrut de la început impozantă: satul e îmbătrânit, iar dintre cei aproape 800 de locuitori, doar vreo 300 sunt de religie ortodoxă. Totuşi, aceştia îşi doresc cu ardoare o biserică ortodoxă în satul lor, pentru a nu mai fi nevoiţi să meargă la slujbe la biserica greco-catolică.

Biserica ortodoxă, chiar şi neterminată, domină zona. Proiectul realizat de un arhitect lugojean prevede ca aceasta să aibă 20 de metri înălţime şi 80 de metri lungime, două clopotniţe şi un turn circular. Până în anul 1938 s-a reuşit ridicarea zidurilor până la nivelul clopotniţelor. Războiul a oprit însă lucrările de construcţie, iar instaurarea comunismului l-a determinat pe preotul ctitor Ioan Surducan, să fugă în America. Deşi atunci existau toate materialele de construcţie necesare, noua orânduire nu a mai permis reluarea lucrărilor. Ortodocşilor li s-a dat spre folosinţă biserica greco-catolică şi proprietăţile ei, iar materialele de construcţie (ţiglă, fier-beton, lemn) cu care s-ar fi putut ridica biserica ortodoxă au fost preluate de conducerea comunei Jamu Mare, care le-a folosit la construirea şcolii.

După revoluţie, biserica greco-catolică şi-a recâştigat drepturile şi proprietăţile şi astfel s-a pus problema continuării construcţiei lăcaşului ortodox. Din 1996, parohia a intrat pe mâinile preotului Daniel Dobârcău, care a reuşit să ridice cele două clopotniţe ale bisericii. De ajutor i-a fost şi o donaţie surpriză de 2.000 de dolari, de peste ocean, de la părintele Surducan, care a auzit că la Clopodia i se continuă ctitoria.

De trei ani, la Clopodia slujeşte alt preot, în vârstă de 60 de ani, venit din Maramureş, pe nume Andrei Vlaica. Şi el îşi doreşte să termine biserica, însă mare lucru nu s-a făcut, din lipsă de bani. S-a cheltuit mult pe consolidare, fiindcă, neexistând acoperiş, intemperiile au afectat structura în cei aproape 70 de ani de stagnare. S-au mai construit patru stâlpi interiori, iar acum obiectivul principal este realizarea boltei, până în luna ianuarie 2005. "Din 2001, Mitropolia a alocat 75 de milioane de lei pentru construcţie. E foarte puţin, însă acolo totul trebuie să se rezolve cu frumosul şi cu răbdare, altfel, dacă te cerţi, nu-ţi mai dau nimica", spune Florian Suciu, epitrop la biserica ortodoxă din Clopodia.

Mai mulţi bani au primit de la mănăstirea Frăsinei din Râmnicu Vâlcea: 200 de milioane de lei. De la altă mănăstire din Bistriţa Năsăud au primit lemnăria, însă mai e nevoie de multe materiale şi de foarte mulţi bani pentru terminarea construcţiei.

Cei mai optimişti săteni cred că, în ritmul acesta, vor mai trece cel puţin 30 de ani până când biserica va fi gata. S-ar putea însă, ca până atunci, în ritmul în care tinerii se mută la oraş, biserica din Clopodia să fie mult prea mare pentru câţi credincioşi ortodocşi vor mai rămâne în sat.

SLUJBĂ ÎN AER LIBER. Biserica ortodoxă se construieşte pe locul unei alte biserici, ce purta hramul Pogorârii Sfântului Duh, construită la jumătatea veacului al XIX-lea. Aceasta a fost dărâmată de sătenii din Clopodia în 1937, fiind considerată, paradoxal, neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi şi prea mică în comparaţie cu cele ale catolicilor şi reformaţilor. De atunci, slujbele ortodoxe se oficiază în biserica greco-catolică. "Nu e mare diferenţă: ei spun <<Doamne, îndură-te spre noi!>>, noi spunem <<Doamne miluieşte!>>; ei spun <<spirit>>, noi spunem <<duh>>", explică epitropul Florian Suciu. Chiar dacă noua biserică nu e terminată, oamenii au vrut să aibă totuşi parte de o slujbă acolo. Aşa că, anul trecut, de Sfânta Maria, credincioşii ortodocşi din Clopodia s-au adunat între zidurile bisericii fără acoperiş, ţinând slujba sub cerul liber.

Epitropul Florian Suciu (foto) spune că pentru terminarea construcţiei este necesară obţinerea a 6 tone de fier-beton şi a 40 de tone de balastru şi nisip

SAT MULTICONFESIONAL. În Clopodia sunt cinci biserici, şapte confesiuni şi patru naţionalităţi: români, maghiari, cehi şi slovaci. Bisericile, reformată (foto), greco-catolică şi nazarineană se deteriorează pe zi ce trece, în timp ce biserica romano-catolică pare bine întreţinută, iar cea ortodoxă se tot construieşte. Între cei aproximativ 800 de locuitori ai satului, doar vreo 300 sunt ortodocşi, restul fiind romano-catolici, greco-catolici, reformaţi, nazarineni, baptişti şi penticostali.