de Ildico ACHIMESCU

Chiar dacă n-o spune textual, se vede cu ochiul liber că, la Timişoara, sufletul lui se simte în siguranţă. Dacă ar fi putut ieşi "din cuşca asta ca de veveriţă", Cristian Tudor Popescu ar fi, la ora actuală, locuitor al urbei la care ţine "cel mai mult".

Revine mereu

Când surâde sau chiar izbucneşte într-un râs sănătos, cu inflexiuni adolescentine, trăsăturile sale dăltuite colţuros se îndulcesc. Dispare şi acel temut şfichi al privirii, de care se tem atâţia: de la politicieni din prima linie, la simpli telespectatori. Se-ntâmplă toate acestea ori de câte ori revine la Timişoara, acolo unde se află "cei mai siguri prieteni, care nu s-au dezis de mine nici un moment. Nici când toată lumea a vrut să mă spânzure!". Prietenii despre care este vorba sunt Mircea Mihăieş şi Robert Şerban.

Sete de bucurii

În ambianţa timişoreană, bucuriile "puţine şi rare" de care are parte, de obicei, Cristian Tudor Popescu, se înmulţesc se nuanţează, iar "dorinţa disperată" de a i se pune întrebări se împlineşte, chiar dacă, de fiecare dată, timpul se contractă ca şi cum i-ar da cu tifla. Aşa a fost, zilele trecute, şi la lansarea timişoreană a recentei sale cărţi, purtând un titlu 100% CTP-istic: "Libertatea urii", când şi-a deschis, cald şi tandru sufletul, explicând sorgintea gesturilor şi vorbelor sale aspre.

Nu-i cum pare

Nici vorbă n-a fost de prietenie la prima vedere cu cel mai bun dintre cei mai buni prieteni ai săi, redactorul-şef al revistei timişorene "Orizont", totodată, "temut" editorialist la "România literară", Mircea Mihăieş. Cu vreo nouă ani în urmă, şi "CTP", şi "MM" aproape că vedeau negru în faţa ochilor când îşi citeau reciproc editorialele ori îşi inventariau, chiorâş, prestaţia pe la câte un talk-show. În stilu-i abrupt de franc, Mihăieş nu se sfia să-l înscrie pe Popescu în familia spirituală a unor Vadim Tudor sau Leonte Răutu, amuzându-se de reacţiile, grimasele, vorbele grele cu care ieşea în arena publică redactorul-şef de la "Adevărul". În ceea ce-l priveşte pe Cristian Tudor Popescu, nici acesta nu era defel un fan al stilului şi opiniilor tranşante proprii gazetarului timişorean.

Faţă-n faţă

Când, în cele din urmă, s-au întâlnit faţă-n faţă şi, cum-necum, au avut un răgaz supradimensionat de a sta de vorbă, s-au împrietenit... ciorovăindu-se - constructiv! - ca la carte. Treaba asta cu disputa "la sânge" a devenit un ritual între cei doi "detestabili şi, totodată, seducători" interlocutori, spre amuzamentul şi deliciul amândurora, manifestându-se şi în legătură cu un hobby nespus de drag lui CTP: tenisul. Poetul din moderatorul Robert Şerban e încântat, la rândul său, de umorul şi sensibilitatea excepţionalului prozator care este acelaşi Cristian Tudor Popescu, iar săgeţile verbale netrucate pe care cei doi le schimbă în cadrul serialului de întâlniri de la "A cincea roată" s-au dovedit a fi un simpatic "cârlig" de captat audienţa.

CTP MAI ŞI GLUMEŞTE. Robotul mobilului personal al jurnalistului conţine o imitaţie (procesată pe computer de unul dintre fiii săi) a vocii lui Nicolae Ceauşescu.