Printre învingătorii reşiţeni se afla şi timişoreanul Ştefan "Fane" Urcan, care, în 1954, a fost primul jucător al unei echipe de divizie B care a ridicat Cupa României deasupra capului. După ce a debutat la 17 ani la Industria Sârmei, o echipă de divizie B din Câmpia Turzii, Ştefan Urcan s-a transferat la Poli Timişoara. "Am avut norocul să prind exact echipa de aur, să cunosc jucători ca Urcan, Brânzei sau Boroş", îşi aminteşte el. "Toţi puneau tot sufletul în acest joc. Noi nu ştiam ce-i aia <bisericuţă>. Când m-am transferat, Poli era pe locul 2 în divizia B, la patru puncte de Gaz Metan Mediaş. A urmat un retur excelent: am câştigat 10 meciuri din 11 şi am terminat pe primul loc."

Hattrick cu Poli

După acest sezon excelent, din motive personale, la sfârşitul anului 1953, atacantul de 20 de ani s-a transferat la Metalul Reşiţa. "Metalul tocmai promovase în B, însă m-am acomodat foarte bine, iar până în '54 se formase deja o echipă foarte bună", spune Ştefan Urcan. După ce au trecut fără probleme de echipele din regiune, echipa căreia nimeni nu îi dădea nici o şansă mai avea de înfruntat patru echipe de divizia A, extrem de bine cotate pentru a accede în finala Cupei României. "În primele trei meciuri am avut de înfruntat echipe extrem de puternice ca ASA Tg. Mureş, CFR Timişoara şi Poli Timişoara", povesteşte fostul fotbalist. "În meciul cu Poli am avut o strângere de inimă pentru că a trebuit să joc împotriva fostei mele echipe. Cu toate acestea, am înscris trei goluri, câştigând cu 5-1".

A rupt plasa

Însă abia acum începea greul. În semifinală, au întâlnit Steaua. "În iarnă ne-am dus la Bucureşti. Nici nu a început bine meciul că am şi marcat. După aceea steliştii au făcut o presiune fantastică timp de aproape 88 de minute, dar nu ne-au putut bate. Nu spun, au avut şi ghinion, au şutat de două ori în bară, dar aşa e jocul", îşi aminteşte Stefan Urcan. Finala împotriva lui Dinamo s-a ţinut pe stadionul Republicii din Capitală, care ulterior a fost dărâmat pentru a face loc clădirii cu acelaşi nume. Pentru că nimeni nu le dădea o şansă, Metalul Reşiţa era să joace pe un stadion aprope gol. "A fost aproape aceeaşi poveste ca şi în semifinală. Cele două goluri cu care am câştigat au fost marcate în prima repriză. La pauză, publicul a aflat de la radio ce se întâmplă, aşa că, în scurt timp pe stadion s-au strâns 30-40.000 de spectatori. Ambele goluri au fost marcate din afara careului de Seleş, un tânăr atacant. Primul a fost din pasa mea, iar la al doilea Seleş a şutat atât de tare încât mingea a trecut prin plasă. Sunt sigur că aceasta era ruptă şi am avut noroc că arbitrul a putut să vadă bine faza şi să ne acorde golul, dar prin Reşiţa a rămas povestea că Seleş a rupt plasa cu şutul său", rememorează fotbalistul, cu lacrimi în ochi.

"CA LA 23 AUGUST". La întoarcere, fotbaliştii au avut parte de o primire fantastică. "Douăsprezece vagoane din tren erau ocupate de reşiţeni care scandau numele echipei. Ne-au dus pe umeri de la gară şi până la Uzină, o distanţă destul de mare. A fost ca la defilările de 23 August", declară Ştefan Urcan. Deşi Metalul Reşiţa nu a mai reuşit această performanţă niciodată, şi nici nu a promovat în A, Ştefan Urcan a continuat să joace până la 33 de ani, iar acum, la aproape 50 de ani de la finală, poate să redea atmosfera de atunci, minut cu minut.