Cartierul Funcționarilor, în care stă lumea aleasă a Aradului, a fost scena unor momente șocante în urmă cu două luni, când un scandal conjugal a fost la un pas să se transforme într-o crimă abominabilă. Soția unui american de origine română a fost găsită aproape moartă de vecini, alarmați de strigătele de ajutor ale femeii. Fața victimei era complet mutilată, iar capul zdrobit, în urma loviturilor primite.
Din gelozie
Liliana și Dorin Știrb sunt împreună de zece ani și ambii au dublă cetățenie, americană și română. Cei doi locuiesc în SUA, dar au afaceri în Arad și Timișoara, unde dețin și mai multe proprietăți imobiliare.
Neînțelegerile dintre cei doi s-au accentuat în ultimele luni, de când americanul a devenit foarte gelos, bănuindu-și soția că îl înșală. În urma unui scandal conjugal consumat în 18 mai într-una din proprietățile din cartierul Funcționarilor, femeia povestește că și-a văzut moartea cu ochii: "A izbucnit într-o violență greu de imaginat și a încercat să mă omoare. S-a năpustit asupra mea cu o coadă de topor și m-a lovit în cap de mai multe ori, după care a încercat să-mi scoată ochii cu o șurubelniță. Mi-a băgat șurubelnița în ambii ochi și numai o minune a făcut să nu-mi pierd vederea, deși mi-a provocat leziuni foarte grave ale sistemului osos. Nu pot să vă descriu chinurile prin care am trecut", spune soția americanului.
Salvată de vecini
Victima agresiunii povestește că a reușit să se târască până în stradă pentru a striga după ajutor la vecini, de unde a fost luată de medicii unei ambulanțe, sosiți la fața locului.
"Am petrecut săptămâni de zile în spitale din Timișoara și am rămas cu leziuni cerebrale grave, care mă vor afecta tot restul vieții. Medicii români și americani mi-au spus că pot să-mi pierd viața în orice moment din cauza problemelor cauzate de lovituri", spune femeia, care a declarat anchetatorilor că soțul ei nu a mai fost niciodată violent în cei zece ani petrecuți împreună.
La un pas de libertate
Reținut de polițiști imediat după incident, pentru tentativă de omor calificat, bărbatul a fost la un pas de eliberare, zilele trecute. În 12 iulie, Tribunalul Arad a decis să nu prelungească mandatul de arestare preventivă pe numele acuzatului, pe motiv că acesta nu ar fi un pericol public. "Instanța a decis că soțul meu nu poate părăsi localitatea și că poate fi judecat în libertate. Am fost șocată de această sentință și am formulat imediat recurs, pentru că mă temeam foarte tare pentru viața mea", susține victima agresiunii.
"În practică, în România, nu am mai întâlnii caz de acuzat pentru infracțiuni de mare violență care să fie judecat în stare libertate. Ne-a mirat și pe noi prima decizie a judecătorilor", ne-a spus, la rândul său, Micle Blag, procurorul criminalist care s-a ocupat de caz.
Recursul procurorilor, care cerea menținerea măsurii privării de libertate, judecat vineri, a fost acceptat de judecători, astfel că mandatul de arestare de pe numele americanului a fost prelungit.