Procurorii și polițiștii arădeni de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog au reușit să cumpere în două rânduri pastile de Diazepam și Fenobarbital de la deținuți. Aceste medicamente, care nu se pot elibera decât pe bază de rețetă, sunt considerate droguri de risc. Pentru a putea dovedi traficul de droguri, anchetatorii s-au folosit de un deținut, care a fost dotat cu o cameră ascunsă și care a reușit, împreună cu polițiștii, să cumpere pastile interzise de la alți deținuți din penitenciar.
Flagrant cu recidivă
Ancheta a fost declanșată în luna octombrie, imediat după ce anchetatorii au realizat primul flagrant. "În baza unor informații primite din penitenciar, am folosit o cameră ascunsă și am reușit să dovedim că aici se face trafic de droguri. Au fost cumpărate pastile de la trei deținuți", declară procurorul Călin Hosu, care conduce cercetările. Acesta mai spune că, la numai două săptămâni de la prima descindere în penitenciar, un alt flagrant a dovedit traficul și consumul de substanțe interzise în rândul deținuților. "Nu pot calcula amploarea fenomenului, însă e clar că foarte mulți deținuți procură și consumă astfel de pastile", susține procurorul Hosu.
Caz sensibil
Anchetatorii s-au dovedit foarte zgârciți în a oferi informații despre caz, cu atât mai mult cu cât în țară nu s-au mai cercetat cazuri similare. "Din câte cunoaștem, este o premieră, iar pentru a nu îngreuna mersul anchetei, nu se poate dezvălui identitatea celor implicați", susține procurorul arădean.
Cei trei deținuți implicați au avut condamnări pentru alte fapte decât cele de trafic sau consum de droguri. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 15 ani de închisoare.
Tensiuni în pușcărie
Declanșarea anchetei pare să fi tulburat rău conducerea penitenciarului arădean. Anchetatorii susțin că cercetările le-au fost îngreunate foarte mult din cauză că, imediat după realizarea flagrantelor, deținuții implicați au fost transferați la alte penitenciare din țară. "Ancheta practic a stagnat din această cauză în ultimele săptămâni. Nu înțelegem de ce a luat o astfel de decizie conducerea penitenciarului, care ar fi trebuit să dea dovadă de cooperare", se întreabă procurorul arădean. Acesta afirmă că a depus o solicitare la Direcția Generală a Penitenciarelor București, prin care solicită întoarcerea deținuților pentru continuarea cercetărilor. Parchetul arădean a făcut chiar o informare către Ministerul Justiției, prin care arată problemele ivite în mersul cercetărilor.
Deranjat de anchetă
Comandantul Penitenciarului Arad, col. Iulian Alexandru, a mărturisit BĂNĂȚEANULUI că nu a fost încîntat de scandalul declanșat. Mai precis, colonelul acuză modul în care s-a făcut ancheta. "Filmarea s-a făcut ilegal, pentru că noi suntem o instituție militarizată. Mijloacele speciale de filmare puteau fi utilizate doar cu aprobarea unei ordonanțe", acuză colonelul Iulian Alexandru.
Acesta recunoaște însă transferarea unor deținuți, dar se disculpă spunând că nu a știut că aceștia sunt vizați de anchetatori. "Nu mi s-a făcut nici o comunicare privind cercetarea deținuților. Transferul l-am făcut pentru a-i apropia pe deținuți de casele și familiile lor", susține Iulian Alexandru.
Anchetă internă
Din cauza scandalului, conducerea penitenciarului a devenit mult mai vigilentă și în ceea ce-i privește pe jurnaliști, cărora nu le mai permite accesul cu aparatură de filmare și de fotografiat în locul de detenție, decât în cazul unor "subiecte pozitive", cum ar fi serbările și activitățile artistice ale condamnaților.
Direcția Generală a Penitenciarelor a comandat o anchetă pe linie administrativă. Se pare că obiectul anchetei, potrivit unor surse din penitenciarul arădean, nu este modul în care deținuții traficau drogurile, ci condițiile în care gardienii au permis sau au scăpat de la control aparatura de filmare pe ascuns.