"Fruncea" cărților
La capătul unui drum ale cărui greutăți și capcane, profesorul universitar dr. Alexandru Ruja nu-și mai ascunde bucuria. Între coperțile - virtuale, la ora documentării acestui articol - ale tomului numărând 950 de pagini sunt inserați 249 de autori bănățeni, care și-au scris cărțile într-o multitudine de limbi: română, latină, germană, maghiară, sârbă, ucraineană, turcă, slovacă, italiană, bulgară etc. Plurilingvismul, multiculturalitatea specifice Banatului sunt ilustrate impecabil prin intermediul acestei apariții editoriale la care s-a lucrat vreme de aproape patru ani.
Mănușa s-a aruncat
Ideea înhămării la un "jug" cultural de o asemenea anvergură îi aparține lui Alexandru Ruja; el a lansat provocarea în 2001, asumându-și această trudă sisifică, pricină pentru care, în timp, creația colectivă a devenit cunoscută sub numele de "dicționarul lui Ruja".
Proiect de cercetare academică inițiat de catedra de literatură română și comparată de la Universitatea de Vest din Timișoara, tomul are drept autori personalități din lumea criticii și istoriei literare, cărora li s-a adăugat o echipă de tineri profesori și de studenți.
Puncte de lucru
Este de la sine înțeles că locul acțiunii a fost Timișoara; grosul cărturarilor provin de aici: Ioan Viorel Boldureanu, Iosif Cheie-Pantea, Laura Cheie, Pompiliu Crăciunescu, Marius Crișan, Mioara Fârdă, Gabriela Glăvan, Marianne Marki, Jiva Millin, Florin Oprescu, Eleonora Pascu, Maria Pongracz-Popescu, Mircea Pora, Grazziella Predoiu, Mihai Radan, Al. Ruja, Janos Szekernyes, Cornel Ungureanu, Daniel Vighi, Dumitru Vlăduț. O seamă de "filiale" au funcționat în țară: la București (Dagmar Maria Anoca), Cluj (Imre Jozsef Balazs), Sibiu (Horst Schuller), Curtici (Gheorghe Mocuța). Segmentul colaboratorilor din străinătate a gravitat în jurul lui Horst Fassel, de la Tubingen, și i-a avut drept componenți pe Luzian Geier (Augsburg), Hans Dama și Alexander Krischan (Viena), Stefan Teppert (Ravensburg).
Răsplata-i doar morală
Pare imposibil de crezut, dar Alexandru Ruja n-a așteptat - și nici n-a primit! - vreo răsplată materială pentru miile de ore consacrate realizării acestui dicționar-unicat. A lucrat numai"din afecțiune față de literatura și cultura Banatului", reușind să-i "lămurească", în mod colegial, pe colaboratorii avuți în vedere, să facă o lucrare în timpul liber, exclusiv "din pasiune și dragoste".