În luna aprilie, BĂNĂȚEANUL avertiza că în România oricine poate intra în posesia unor substanțe periculoase, folosite la fabricarea bombelor, fără a fi obligat să respecte anumite reguli. Câteva săptămâni mai târziu, dezvăluirea avea să primească o tragică confirmare, la Mihăilești.
Continuând dezvăluirile, BĂNĂȚEANUL demonstrează acum că la fel de accesibile sunt, în România, și alte substanțe periculoase, din care se prepară "moartea albă": drogurile.
Avertismentele
În numărul 151, apărut în 26 aprilie a.c., săptămânalul BĂNĂȚEANUL avertiza că la Timișoara, ca și în alte locuri din țară, oricine poate folosi, în orice condiții, substanțe foarte periculoase, folosite de unele organizații teroriste la fabricarea unor bombe.
Între substanțele respective era amintit și azotatul de amoniu, folosit ca îngrășământ chimic în agricultură.
Cu câteva zile înainte, în 21 aprilie, directorul tehnic de la Nitramonia Făgăraș avertiza Guvernul, IGP și serviciile secrete: "Marile atentate ale teroriștilor din ultimii ani au folosit ca exploziv de bază azotatul de amoniu (ca oxidant) și un combustibil (motorină, uleiuri ș.a.)". Ca și BĂNĂȚEANUL, directorul Nitramonia arăta că unele țări au luat măsuri severe în fabricarea, livrarea și folosirea azotatului de amoniu. Degeaba.
Câteva săptămâni mai târziu, 20 de tone de azotat de amoniu aveau să explodeze la Mihăilești, luând viața a 18 oameni.
În acest număr arătăm că farmaciile și magazinele de chimicale din oraș pot elibera, în cantități nelimitate, substanțe cu care narcomanii își pot procura acasă droguri sintetice.
Juma' de oră
Jumătate de oră. De atât are nevoie chiar și un adolescent cu minime cunoștințe de navigare pe Internet pentru a copia o rețetă pentru fabricarea metamfetaminei. Astfel de rețete pot fi găsite de obicei pe link-urile unor site-uri anarhiste, iar indicațiile sunt atât de exacte, încât nu ai nevoie de nici un fel de cunoștințe de chimie pentru a fabrica o doză din acest drog.
La intrarea pe aceste site-uri există un avertisment prin care realizatorul paginii de Internet - evident, un consumator activ de droguri - anunță că nu își asumă responsabilitatea pentru eventuala prindere și condamnare a celor care încearcă să fabrice droguri după rețeta prezentată de el.
60 % ingrediente toxice
Deși rețeta este concepută pentru adolescenții americani, ingredientele putând fi găsite doar în produsele unei anumite companii farmaceutice, reporterii BĂNĂȚEANULUI au descoperit că acestea pot fi găsite și în farmaciile și magazinele de chimicale din Timișoara. Ele pot fi procurate fără rețetă și în cantități nelimitate, fără a da de bănuit, deoarece sunt substanțe folosite în orice gospodărie (majoritatea toxice): sodă caustică, filtre de cafea, creioane nazale și un lichid pentru pornirea mașinilor pe timp de iarnă.
Sfaturi practice
Rețetele sunt scrise într-un limbaj accesibil și sunt însoțite de sfaturi menite să-i învețe pe viitorii "chimiști" să evite poliția și problemele cu părinții. De exemplu, pentru fabricarea unei doze de "speed" (cum e numită metamfetamina de cunoscători), "chimistul" are nevoie de aproximativ trei ore, adică "exact cât au nevoie părinții tăi pentru o cină și un film", se spune pe site. Amatorul de "speed" e sfătuit să-și construiască laboratorul în garaj, pentru a evita privirile curioase, să poarte întotdeauna mănuși de protecție și să aerisească încăperea constant, deoarece mirosul degajat de procesul chimic poate deveni insuportabil și este un indiciu folosit de polițiști pentru a descoperi laboratoare clandestine.
Trei laboratoare
Până acum, în România au fost descoperite trei astfel de laboratoare în care se produceau droguri sintetice, în jurul Ploieștiului și Bucureștiului. "Până acum, în zona asta nu au fost descoperite laboratoare calndestine. Avem informații că astfel de laboratoare există la sârbi, iar marfa - amfetamina și ecstasy-ul - vine de acolo. Toate drogurile capturate de noi vin pe filiera Olanda, Serbia și Ungaria. Suntem siguri că nu există astfel de laboratoare în Timișoara, deoarece nu au existat furturi de precursori ai amfetaminei din fabrici", a declarat, pentru BĂNĂȚEANUL, Claudiu Chebici, șeful departamentului antidrog din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Timișoara.
Furturi inutile
Reporterii BĂNĂȚEANULUI au constatat însă că, folosind rețetele menționate, furturile din fabrici devin inutile. Astfel, după un calcul sumar, o doză de "speed' fabricată în orice bucătărie din Timișoara ar costa în jur de 600.000 de lei, în timp ce, pe piața drogurilor, aceasta se vinde cu 2.400.000 de lei, un dealer câștigând astfel aproximativ 1.800.000 de lei la fiecare doză vândută, fără riscul de a fi prins furând precursori ai amfetaminei.