La ora 11,30 încă nu venise nimeni la lansarea de carte anunțată pentru ora 12, în sala de ședințe a Uniunii Scriitorilor. Nimeni în afară de autor. Și e ciudat, fiindcă el a venit de cel mai de departe. Tocmai din Canada, după opt ani. Pentru a-și reîntâlni adevărații prieteni și pentru a adăuga o carte pe rafturile librăriilor timișorene: "Probleme bărbătești", un volum care vrăjește încă de la primele rânduri.
Schimbarea
Autorul se numește Costel Baboș, iar povestea lui, în parte destăinuită în carte, o altă parte istorisită prietenilor, este remarcabilă. Pe scurt: când avea doi ani, familia lui s-a mutat la Timișoara. A urmat Liceul Industrial de Chimie; a încercat să fugă peste graniță și a fost prins; apoi i-a cunoscut pe fanii timișoreni ai literaturii SF și în 1982, spre mirarea foștilor profesori de limba română, a debutat în revista acestora, "Helion". După mai mulți ani, în 1993, a plecat cu aceștia spre Marea Britanie, la un congres internațional de literatură SF. De aici, lucrurile au luat o turnură neprevăzută.
Azil în Jersey
Congresul s-a ținut în Insula Jersey, situată la 22 de kilometri de Franța și 161 de kilometri de Marea Britanie. Au participat iubitori și scriitori SF din toată Europa, însă românii au fost cei care au ieșit în evidență. "Venirea românilor pe insulă a însemnat pentru locuitorii acesteia două premiere. Unu, nimeni de-acolo nu mai văzuse un pașaport colectiv, și doi, nimeni nu a mai cerut azil politic pe insulă", povestește Liviu Pârvan, prieten apropiat al lui Costel Baboș. Evident, cel care ceruse azil politic pe Jersey a fost scriitorul timișorean. "Am cerut azil politic la modul serios, însă nu mi-au dat și eu, de fapt, nici nu mi-am dorit acest lucru", spune Costel Baboș. După cinci zile interesante petrecute pe insulă, grupul de români a plecat să viziteze Londra. Costel Baboș a ales să nu se mai întoarcă acasă.
Lăptărie, discotecă și așchii
"Am rămas pe cont propriu, cum rămân românii... Mi-am găsit două servicii. Unul într-o discotecă, unde eram barman, și celălalt la fabrica de lapte a reginei, care acum s-a desființat", își amintește scriitorul. După un an a fost nevoit să se întoarcă în țară, însă a întâmpinat o problemă. Nu s-a mai putut adapta la traiul românesc, așa că și-a depus actele pentru emigrare în Canada. Între timp a urmat cursurile Institutului de Chimie, fiindcă nu se putea duce în Canada fără să aibă vreo specializare. Ajuns acolo în 1997, cu soție și cu doi copii, bineînțeles că a și-a căutat ceva de lucru, în domeniul în care era pregătit. "N-am vorbit suficient de bine engleza pentru a fi chimist. Canadienii vor să vorbești engleza mai bine decât ei. Am urmat un curs de recalificare, iar acum lucrez în industria de autoturisme. Programez mașini automate de așchiere", mărturisește Costel Baboș.
După 22 de ani
În Canada, Costel Baboș și-a amintit de talentul lui și de vechea plăcere de a scrie, descoperită în Timișoara anilor '80, la un club al pasionaților de Science Fiction de la Casa Tineretului. Săptămâna trecută, după 22 de ani de la debutul timid în revista "Helion", Costel Baboș a reușit, cu o carte scrisă peste ocean, însă 100% românească, să-i facă pe vechii și mai noii prieteni să se calce pe picioare la lansarea de la Timișoara. Toți cei care l-au citit se simt prietenii lui, pentru că scriitorul are darul de a povesti totul într-o manieră care sensibilizează și care parcă apropie oamenii unii de ceilalți.
"Atât de departe"
Personajul din carte care povestește se numește Dorian Duma (DoDu), care nu este altul decât autorul, însă transformat într-un fel de adolescent ce începe să-și explice și să înțeleagă viața. La prima vedere, amintirile lui au în ele ceva comic și melancolic, dar de fapt, toate sunt parabole subtile, cu subînțelesuri profunde. Fragmentul următor, la fel ca oricare altul din carte, poate fi un exemplu: "Dacă vin țiganii, atunci eu cam trebuie să plec, că mie mi-e frică de țigani. Eu când eram mic tata mă tot amenința că mă vinde la țigani și într-o zi iată că apare un țigan cu un sac în spate și cu o pălărie găurită pe cap. <<Cât vrei, barosane, pe copilul ăsta slab ca un țânțar? Păi ți-l dau de gratis, a zis tata, numai să-l iei. Da' de ce, barosane, are vreo bubă? Are pe dracu în el, aia are! Ia-l odată!>>
Dar țiganul nu m-a luat, că i-a fost cam lehamite de bubele mele inestetice, care eu nu le aveam nici pomeneală. Bine că am scăpat. După tărășenia asta fugeam de țiganii mustăcioși și cu pălării mâncate de molii.
Așa se face că am ajuns eu atât de departe..."