SOCANT
ERECȚIE CU LUMÂNAREA

07 Aprilie 2004
Click pentru a mari
În fiecare an, "metodele" de creștere artificială a potenței fac noi victime, cărora medicii se chinuie să le salveze viața
Foto: Adrian Pîclișan (c), BĂNĂȚEANUL

Cei mai mulți dintre bărbați nici măcar nu și-au pus vreodată întrebarea ce ar putea face cu o fiolă de papaverină, cu o lumânare sau un termometru în afara întrebuințărilor lor uzuale. Unora, e-adevărat, puțini la număr, le-au avut venit însă cele mai bizare idei. Atâta de bizare, încât au ajuns la spital după ce le-au aplicat.

Altfel de Viagra

Până la apariția Viagrei pe piață, bărbații cu probleme de erecție au apelat la un substitut care le prelungea erecția: papaverină injectată direct în corpii cavernoși ai penisului. O alternativă pe cât de eficace, pe atât de dureroasă pentru temerari. Au fost cazuri când pacienții au potrivit mărit doza de papaverină, ignorând sfatul medicului, fapt ce i-a adus direct pe patul de spital. "Injectarea de papaverină în corpul cavernos al penisului este o metodă de tratament care s-a utilizat și se utilizează chiar și în prezent. Ea a fost recomandată pentru prima oară de medicul american Virag în anul 1982 și s-au obținut rezultate destul de bune. Efectul, o erecție prelungită. Cantitatea de papaverină injectată este însă în funcție de toleranța individuală a fiecărui pacient. Acum, această metodă se folosește foarte rar. Locul papaverinei a fost luat de Viagra, Cialis și Levitra, medicamente care se iau pe cale orală", explică prof. Petru Drăgan, șeful Clinicii de Urologie de la Spitalul Județean.

Supradoza impotenței

La Clinica de Urologie s-au internat mai mulți pacienți care, din neștiință, și-au injectat în penis o cantitate prea mare de papaverină. În aceste cazuri, se obțin o serie de efecte secundare nedorite: o erecție prelungită care devine dureroasă și ține mai multe ore, uneori chiar și zile. O asemenea problemă nu poate fi rezolvată decât pe cale chirurgicală. Practic, se face o incizie în corpul cavernos și se evacuează cheagurile de sânge. Pacientul rămâne însă impotent. "Majoritatea celor care apelează la astfel de practici prin care își injectează papaverină în penis sunt pacienți de vârsta a doua și a treia", adaugă prof. Drăgan. Pentru cazurile mai puțin grave, problema este rezolvată prin administrarea de adrenalină sau efedrină, care își fac efectul în câteva ore.

Invenție la 40 de ani

Doctorii Clinicii de Urologie au avut parte și de o mulțime de alte surprize neplăcute. "Într-o zi, s-a prezentat la noi un bărbat de 40 de ani care spunea că a avut parte de infecții repetate care au fost tratate fără succes. La cistoscopie, i-am găsit în vezică, pe peretele superior, o lumânare încolăcită care, la căldura corpului a devenit moale și s-a modelat după contracțiile vezicii", povestește prof. Drăgan. Luat la întrebări, pacientul a mărturisit că și-a introdus lumânarea pe canalul uretrei pentru a avea parte de o erecție cum scrie la carte. Individul a avut parte de o întărire vremelnică a bărbăției, urmată de o dezumflare bruscă. Lumânarea s-a topit înăuntru, iar pofta de masturbat s-a transformat într-un caz medical grav.

Biluțele neplăcerii

De nenumărate ori, urologii au avut mari bătăi de cap și cu biluțele pe care unii bărbați le-au introdus sub mucoasa prepuțului. "Spuneau că partenera are parte de senzații mai deosebite dacă în timpul actului sexual sunt atinse de aceste biluțe", își amintește prof. Drăgan. Cum-necum, unii dintre ei au ajuns la spital cu infecții secundare din cauza acestor biluțe de metal. "A trebuit să le scoatem biluțele fie din cauza infecției, fie pentru că acestea nu au mai fost tolerate de organism, fiind percepute drept corpi străini", explică prof. Drăgan.

Simpozion cu ceară

Unul dintre pacienți a depășit cu mult orice și-ar fi putut imagina vreun doctor despre metodele de creștere a potenței. S-a întâmplat în anul 1985. Un individ a crezut că dacă își injectează ceară în penis, organul o să se facă tare ca piatra, iute ca săgeata. "Pacientul și-a injectat ceară în țesuturile din jurul corpilor cavernoși ai penisului pentru ca acesta să se întărească. Urmarea a fost dureroasă pentru el. Penisul s-a necrozat. Părțile necrozate au fost tăiate. În cele din urmă, pacientului i s-au făcut mai multe grefe de piele. S-au chinuit îngrozitor și medicul, și bolnavul", povestește prof. Drăgan. Cazul a făcut multă vâlvă în lumea medicală și a ajuns să fie prezentat la Societatea Științelor Medicale, în cadrul unui simpozion.

Click pentru a mari
Foto: Adrian Pîclișan (c), BĂNĂȚEANUL

"Am avut pacienți care, din cauză că și-au injectat papaverină în exces, s-au ales cu tromboza corpilor cavernoși ai penisului. În scurt timp, țesutul erectil s-a necrozat, pacienții devenind impotenți"

Prof. dr. Petru Drăgan, șeful Clinicii de Urologie a Spitalului Județean

RUPTURI DE PENIS. În practica medicală, un capitol aparte îl reprezintă rupturile de penis. De obicei, accidentul se produce la tinerii care au o erecție foarte puternică, în cazul unui viol sau în anumite poziții ale actului sexual, atunci când femeia este deasupra bărbatului. Rupturile de penis sunt foarte dureroase. Imediat, penisul și zona genitală sunt cuprinse de un hematom imens. Ele trebuie drenate iar corpul cavernos este suturat. În caz contrar, bărbatul nu mai poate întreține un act sexual deoarece, în erecție, penisul rămâne strâmb. Frecvența cazurilor de ruptură de penis este de 1-2 pe an.

CIOB CU CIOB. La Clinica de Urologie s-au prezentat și femei care și-au introdus corpi străini în vezica urinară: agrafe, cuie, termometre, creioane, lumânări și chiar un bec. "Unul dintre primele cazuri de care m-am ocupat a fost cel al unei tinere de 14 ani care s-a prezentat la spital cu o infecție urinară pregnantă. La radiografie, am văzut un calcul (piatră care se formează din precipitarea sărurilor în anumite organe interne - n.r.) imens, cam cât o pară, care avea în mijloc o agrafă de păr. Tânăra mi-a explicat că și-a introdus agrafa în uretră în scop erotic. De la o altă pacientă, am scos din vezică un cui de 10 centimetri lungime. Bolnava a spus că și-a atârnat chiloții în cui la uscat și, când s-a îmbrăcat, a luat chiloții pe ea cu tot cu cui. Într-un alt caz, o tânără de 20 de ani și-a introdus în vagin un bec. Becul s-a spart în vagin și a trebuit să scoatem ciob cu ciob", își amintește prof. Petru Drăgan.

NYLON CONTRACEPTIV. O pacientă de 60 de ani a venit la clinică pentru că urina cu sânge. La investigații, medicii au descoperit un calcul vezical. Când au operat-o, au constatat că "bolovanul" era prins într-un fir de nylon. Cum bolnavei i se făcuse o rahianestezie, doctorii au putut comunica cu pacienta. Aceasta și amintit că, în urmă cu 20 de ani, și-a introdus în uter un fir de nylon în scop contraceptiv. Cu timpul, firul i-a perforat uterul și vezica, rezultând acel calcul.

SEX CU RULMENTUL. Dorința de a se bucura de o erecție cât mai puternică și îndelungată era să-l coste pe un orădean chiar penisul. G. Janos, în vârstă de 46 de ani, a fost salvat de intervenția inspirată a profesorului Gheorghe Bumbu, șeful secției de urologie a Spitalului Județean din Oradea. De cinci ore organul sexual al bărbatului era prins în strânsoarea unui rulment! Un edem acoperea practic inelul și se punea problema unei amputații. Prof. dr. Bumbu a blocat afluxul venos al penisului și a realizat mai multe incizii longitudinale. După golirea de sânge a corpilor cavernoși, inelul a ieșit fără probleme.