După ce tot anul au plătit milioane de lei pe meditații, părinții copiilor din clasele a opta, care se află înainte de testelor naționale de capacitate, susțin că li se pretind bani grei pentru cadourile profesorilor și pentru protocolul de la examene.
Supraveghere lejeră
Valoarea acestor "protocoale" ar ajunge chiar la sute de milioane de lei în cazul unor școli renumite, cum ar fi Colegiul Național "Moise Nicoară". Acolo, spun elevii și părinții lor, s-au adunat câte 800.000 de lei de persoană, bani din care s-ar cumpăra cadouri pentru profesori și din care s-ar organiza mesele de protocol în zilele de examinare. Cum la un centru de examinare ca "Moise Nicoară", unde vor da teste 280 de copii din trei școli, se vor aduna peste 200 de milioane de lei. În schimbul acestor bani, profesorii le dau de înțeles copiilor că vor beneficia de o supravehghere mai lejeră la examene.
5 din 30
Colectarea acestor sume a fost decisă de diriginți, împreună cu Comitetul de părinți, format din cinci părinți de la fiecare clasă de 30 de elevi. "Cinci oameni au hotărât pentru alți 30, fără să țină cont că nu toți au de unde plăti. Nu mi se pare nici moral și nici legal să cumpărăm bunăvoința profesorilor. Nici nunțile nu costă atât de mult, iar la examene trebuie organizat protocol doar pentru câțiva profesori. Unde ajung sutele de milioane de lei luate de pe spinarea noastră și de ce nu sunt evidențiați cu nici un fel de chitanțe?", se întreabă mama unuia dintre elevi, care a refuzat să plătească profesorii doar pentru că-și fac datoria.
Tarife protocolare
Elevii afirmă că diriginții adună bani de la ei, iar cei care nu dau sunt arătați cu degetul și amenințați. "Am dat 600.000 de lei pentru banchetul de sfârșit de an și alți 800.000 pentru cadouri și pentru masa profesorilor care ne supraveghează la examene", spune Călin, elev la Colegiul Național "Moise Nicoară".
Se pare că bunăvoința profesorilor nu este cumpărată doar la "Moise Nicoară", ci în majoritatea școlilor din Arad, iar sumele cresc în funcție de prestigiul unităților de învățământ. Din spusele elevilor, la Școala Generală nr. 5 s-au adunat pentru cadouri și protocol 870.000 de lei de persoană, la Colegiul Național "Ghiba Birta" câte 700.000, la Liceul Pedagogic - 700.000, iar la Generală nr. 1 suma ar ajunge la un million de lei de elev. Cea mai scumpă școală se arată Generală 4, unde copiii ar fi plătit 1.500.000 de lei.
"Îi privește"
Cum era de așteptat, profesorii și directorii de școli nu recunosc că adună acești bani.
"Cred că o sticlă de apă minerală în sală sau pe coridor în zilele de examen ține de bunul simț. Eu am recomandat profesorilor să nu se adune bani și, culmea, am primit o replică de la un părinte că e o chestiune care îi privește", susține Maria Pașcalău, director la Școala Generală nr.5.
Practici ilegale
Conducerea Inspectoratului școlar a primit reclamații și va face o cercetare atentă. "Descurajăm cu tărie asemenea practici ilegale. Din cunoștințele noastre, există cazuri în care s-au adunat bani, cu acordul unor părinți, dar această acțiune a luat o amploare deosebită, iar noi vrem să asigurăm un cadru cât se poate de corect pentru desfășurarea examenelor", a declarat Marius Gondor, inspectorul școlar general.
Conducerea Inspectoratului a transmis în școli o circulară prin care interzice asemenea practici și a anunțat că profesorii care preimesc bani sau cadouri își vor risca posturile.