La fel ca şi astăzi, în urmă cu o sută de ani, America reprezenta o irezistibilă atracţie. Vestea că pământul se împarte pe gratis şi că banii se câştigă uşor a făcut, prin mijloacele de atunci, înconjurul lumii. Un adevărat tărâm al făgăduinţei pentru cei ce visau la o viaţă mai bună, America a început să atragă, la sfârşitul secolului al XIX-lea, emigranţi din toată lumea. O mare parte a acestora - peste 100.000 de mii - proveneau din Banat.

În 1997, David Dreyer - un cercetător american din statul Dakota de Nord - începea lucrul la un studiu de genealogie pentru a afla care sunt rădăcinile familiei sale. A descoperit că are origini în diferite regiuni din Europa în care se vorbeşte limba germană şi că una dintre bunicile sale a emigrat în SUA în 1892, din Banat. Era însă imposibil ca în cercetarea sa să nu devină interesat şi de alte familii. Astfel, a descoperit că la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, din Banat - în special din regiunea ce astăzi aparţine României - au emigrat şi s-au stabilit în Dakota de Nord în jur de 600 de familii. Realizând că majoritatea americanilor habar nu au care sunt satele din care au emigrat strămoşii lor, Dreyer a hotărât să creeze o bază de date în acest sens.

Pentru început, David Dreyer a studiat grupul de 600 de familii de bănăţeni care s-au stabilit între 1892 şi 1912 în Dakota de Nord. Cercetând arhivele, a ajuns şi la listele cu pasageri de pe vapoarele care făceau curse între Europa şi America. "Când am început să studiez listele de pasageri, mi-am dat seama că reprezentau o aşa de bogată bază de date, încât am hotărât să lărgesc studiul pentru a-i include şi pe bănăţenii care s-au stabilit în alte regiuni ale SUA, în special în marile oraşe precum Chicago, St. Louis, Cincinnati, Cleveland, Philadelphia, Baltimore şi New York", spune Dreyer (foto). Concomintent, a creat listă de corespondenţă pe Internet prin intermediul căreia urmaşii bănăţenilor din SUA au început să schimbe informaţii.

Iniţial, rezultatele cercetării sale au fost publicate în câteva volume, dar fiindcă baza de date devenea din ce în ce mai mare, a încercat să găsească o altă soluţie. În 1998, Dreyer a apelat la un specialist în computere - Pete Schmidt, care a creat un soft special, capabil să susţină şi să facă baza de date uşor accesibilă oricui.

"Estimăm că avem în baza noastră de date aproximativ 70% dintre toţi bănăţenii care au emigrat în America. Pe unele sate, avem chiar în proporţie de 95-98% date despre cei ce au emigrat. Din datele noastre, 20% dintre bănăţenii de atunci au emigrat în SUA", spune Dreyer.

Cei mai mulţi emigranţi bănăţeni erau de etnie germană, dar printre ei se numărau şi maghiari, români şi sârbi.

În 23 martie 1889, Johann Braun şi familia sa, originari din Iecea Mică (Kleine Jetscha), ajungeau în New York, via Bremen, pe vaporul "Salle". Opt zile mai târziu, Johann Braun depunea o cerere pentru pământ şi una pentru obţinerea cetăţeniei americane, în statul Dakota de Nord. Era primul bănăţean sosit în această regiune, în care avea să se închege cea mai mare comunitate de bănăţeni din SUA.

Un alt emigrant, Josef Kilzer, contemporan cu Johann Braun, îl descrie în memoriile sale pe acesta ca pe un tip întreprinzător, educat şi citit. Conform lui Kilzer, Johann Braun a luat hotărârea de a părăsi Banatul după ce a a primit un pliant distribuit în Ungaria de căile ferate americane, din care a aflat despre oportunităţile pe care pe care statul Dakota de Nord le oferea emigranţilor. După ce s-a stabilit acolo, Johann Braun a continuat să ţină legătura cu rudele şi prietenii din Banat, în particular cu cei din Bencecu de Jos (D. Bentschek) şi Iosifalău (Josefdorf), scriindu-le că în Dakota de Nord este mult pământ fertil, disponibil pe gratis. Braun le-a trimis acestora mostre de grâu obţinut pe pământ american, care s-a dovedit a fi superior celui din Banat. În 1891, cumnatul său, Peter Mayer, şi încă un localnic din Bencecu de Jos l-au urmat pe Braun, împreună cu familiile, în Dakota de Nord.

Migrarea masivă a bănăţenilor către Dakota de Nord a început în februarie 1892. Mai întâi, opt familii din Bencecu de Jos au ajuns pe pământ american. Alte două valuri de bănăţeni au plecat, în acelaşi, an, din Bencecu de Jos şi Iosifalău. Veştile despre bunăstarea pe care emigranţii au descoperit-o în America s-au răspândit în tot Banatul. Din ce în ce mai mulţi bănăţeni au început atunci să-şi vândă lucrurile şi să plece, definitiv, în America. Între 1893 şi 1895, bănăţenii au migrat în cinci valuri, satul Iosifalău rămânând pur şi simplu depopulat. Apoi, în 1897, un nou val, mai mare, a pornit spre SUA. Familii întregi din Iosifalău (Josefsdorf), Bacova (Bakowa), Niţchidorf (Nitzkydorf), Seceani (Setschan), Dolaţ (Dolatz), Blumenthal (Maşloc) şi Ernsthausen s-au stabilit în Dakota de Nord.

Majoritatea bănăţenilor emigranţi proveneau din satele sărace sau din zone predispuse dezastrelor naturale, precum localităţile aflate în zonele inundabile de pe valea Tisei, a Timişului şi a Begăi. Migrarea acestora spre SUA s-a intensificat o dată cu trecerea anilor.

Între anii 1900 şi 1920, au plecat spre tărâmul făgăduinţei peste 100.000 de bănăţeni. Aceştia însă nu s-au mai stabilit în Dakota de Nord, ci au optat pentru oraşe mari precum Cincinnati, St Louis, Chicago, Detroit, majoritatea însă fără intenţia de a rămâne definitiv. Dovadă că îşi doreau doar să câştige ceva bani şi să se întoarcă apoi pe meleagurile natale sunt actele de călătorie conform cărora aceştia au plecat singuri spre SUA. Doar 15-20% dintre bănăţenii care au emigrat în această perioadă şi-au luat cu ei şi familiile.

Documentele de arhivă atestă că emigranţii nu proveneau doar din zonele rurale, ci şi din oraşe mari precum Timişoara, de unde au plecat circa 1.500 de oameni. Între 1900 şi 1910, s-a înregistrat o migraţie masivă înspre America din Mehala, pe atunci colonie la marginea Timişoarei.

Până în 1904, majoritatea bănăţenilor se îmbarcau în porturile germane Bremen şi Hamburg, plecând cu vapoarele companiilor Nord Deutscher Lloyd şi Hamburg American Line. Ulterior, guvernul ungar a deschis o nouă rută de emigrare a bănăţenilor spre Statele Unite, via portul Fiume, cu vapoarele companiei Cunard. Aproape 2.400 de bănăţeni au ajuns în Lumea Nouă pe celebrul vas Carpathia, rămas în istorie drept primul vas care a ajuns la locul scufundării Titanicului.

La fiecare transport de emigranţi, pe vapor se redacta o listă cu pasageri unde se menţionau numele, vârsta, sexul, statutul marital, ocupaţia, rasa, ultima adresă, locul de naştere, destinaţia finală şi suma de bani pe care o aveau asupra lor. Pentru a se putea îmbarca în portul Fiume, bănăţenii erau obligaţi să aibă un paşaport maghiar, în actele de călătorie ei figurând ca cetăţeni maghiari de etnie germană.

Ajunşi în New York, locuitorii Banatului trebuiau să treacă de Biroul de Imigrări de pe Ellis Island (Insula Ellis), care păstrează şi astăzi în baza de date numele pasagerilor bănăţeni şi localitatea lor de provenienţă. Listele au fost păstrate în original sau pe microfilm şi la NARA (Arhivele Naţionale Americane), ceea ce a permis identificarea numărului de bănăţeni plecaţi în America şi profilul lor biografic.

Ajunşi la destinaţie, bănăţenii au încercat să-şi păstreze legăturile şi tradiţiile, asociindu-se în diverse organizaţii, precum fundaţii culturale, fundaţii de întrajutorare, coruri, cluburi sportive. Dintre emigranţii bănăţeni cu spirit de iniţiativă s-a remarcat şi Josef Marx (foto), un şvab născut în 1881 la Becicherecu Mic. În 1921, el a fondat primul ziar al comunităţii şvabilor bănăţeni, "Heimatbote", devenit ulterior cea mai importantă publicaţie non-americană din SUA. Zece ani mai târziu, Marx a avut originala idee de a edita o publicaţie anuală care avea rolul de a menţine contactul dintre bănăţenii stabiliţi în America: "Calendarele familiilor bănăţene".

"Calendarele" conţineau ştiri despre situaţia financiară şi socială a bănăţenilor americanizaţi, poveşti şi fotografii din Banat, numelele şi adresele bănăţenilor naturalizaţi în SUA, dar şi sfaturi sau ghiduri de afaceri pentru emigranţi.

Din 1932 şi până în 1954, "Calendarele" s-au publicat anual, incluzând o impresionantă listă cu numele bănăţenilor stabiliţi în diverse părţi ale Statelor Unite şi cu denumirea satului din care provenea fiecare. În anii '50, calendarele au ajuns să aibă aproape 100 de pagini, pentru că în fiecare număr se publicau câte 6.500 de nume de imigranţi bănăţeni. Listele cu datele de contact ale fiecărui emigrant au devenit un instrument extrem de valoros pentru cercetători, dar şi pentru cei care îşi caută strămoşii plecaţi la începutul secolului trecut în America.

Marx a murit în anul 1939 într-un tragic accident de maşină, împreună cu soţia şi fiica sa, însă editarea calendarelor a continuat până în 1954. Proiectul lui Josef Marx este continuat astăzi de David Dreyer, care, începând din 1997, a adunat într-o imensă bază de date electronică toate calendarele.

În prezent, câteva biblioteci şi instituţii americane deţin copii după calendarele lui Josef Marx: Institutul de Studii etnice din Philadelphia, Indiana Biblioteca de stat din Indianapolis şi chiar Biblioteca Congresului din Washington, D.C.

Astăzi, urmaşii bănăţenilor care şi-au părăsit locurile natale strămutându-se pe tărâmul făgăduinţei nu mai au nevoie de calendare pentru a ţine legătura. Au la dispoziţie Internetul şi o listă de corespondenţă uriaşă creată de David Dreyer. Cu ajutorul acesteia, pot încerca să afle dacă au strămoşi comuni, fac schimburi de fotografii, de informaţii şi chiar de reţete tradiţionale, moştenite de la bunicile şi străbunicile plecate din Banat. O parte dintre aceşti urmaşi născuţi şi crescuţi pe pământ american vin acum în Banat pentru a-şi căuta originile şi pentru a vedea locurile din care au emigrat înaintaşii lor.

Experienţa lor le-o împărtăşesc altora interesaţi să-şi afle arborele genealogic cu rădăcini în Banat.

Printre urmaşii emigranţilor care au venit să viziteze locul de baştină al strămoşilor lor se află şi Anna Marmon (foto, în faţa casei din Mehala, în 2004). Ea este nepoata lui Johann Marmon, originar din Mehala, care la începutul secolului 20 a luat drumul către Lumea Nouă. Anna a fost plăcut surprinsă să descopere că, după mai bine de o sută de ani, casa bunicilor ei de pe actuala stradă Horia încă mai există şi arată aproape la fel ca în vechile fotografii de familie.

ROMÂNII ÎN LUMEA NOUĂ. Primul român emigrat în Statele Unite a fost Samuil Damian, un preot ortodox din Transilvania, care a călătorit prin Maryland, Carolina de Nord, Carolina de Sud şi Virginia în jurul anului 1748, ajungând să corespondeze cu Benjamin Franklin despre electricitate.

În timpul Războiul Civil american, mai mulţi români au luptat de partea Uniunii. George Pomutz, din Regimentul 15 Iowa, a fost ridicat la rangul de Brigadier General, în timp ce căpitanul Nicholas Dunca, din Divizia de voluntari a 18-a New York, a fost ucis în bătălia de la Cross Keys, Virginia. Marinarul Constantin Theodorescu a murit pe vasul de luptă "Maine", când acesta s-a scufundat în portul Havana, în 1898. În timpul celor două războaie mondiale, peste 15.000 de români au activat în Armata americană, mulţi dintre ei fiind decoraţi.

0NG-URI BĂNĂŢENE ÎN AMERICA. "Banater Benefit Society" ("Societatea bănăţeană de ajutorare ") era o societate de ajutorare fondată în 1911 de şapte bănăţeni stabiliţi în Cleveland (Ohio). Majoritatea membrilor erau şvabi de religie romano-catolică emigraţi din Banat. Iniţial, erau admişi doar bărbaţii, însă cu timpul au fost primite şi femeile, care se bucurau de aceleaşi drepturi, privilegii şi obligaţii.

"Societatea Bănăţeană de Ajutorare" acorda, săptămânal, asigurări de sănătate în valoare de 7$ şi asigurare în caz de deces valorând 200$. Sumele erau mari, raportate la venitul zilnic al unui muncitor, care nu depăşea 1,50$. Între 1911 şi 1961, Societatea a plătit membrilor săi asigurări în valoare de peste 100.000 $.

Până în 1920, "Societatea bănăţeană de ajutorare" s-a extins şi către alte domenii de activitate, înfiinţând şi asociaţii cu specific educativ sau recreativ: Clubul bănăţean de atletism (Banater Athletic Club), Clubul femeilor bănăţene, Clubul tinerilor bănăţeni.

Marea depresie economică din anii '30 a lovit şi "Societatea Bănăţeană de Ajutorare", cauzându-i pierderi financiare, ceea ce a condus la limitarea asigurărilor acordate membrilor. Două decenii după, în 1951, Societatea aniversa 40 de ani de existenţă împreună cu opt organizaţii care s-au format sub umbrela sa: Banater Klub, Corul Bărbătesc Bănăţean (Banater Maenner-Chor), Corul Bănăţencelor (Banater Damen-Chor), Liga Civilă Bănăţeană (Banater Civic League), Cercul Bănăţean de Croitorie (Banater Sewing Circle).

CORUL DIN LEFOR. În 1890, majoritatea membrilor corului bărbătesc din Iosifalău au emigrat în America, stabilindu-se în oraşul Lefor, din Dakota de Nord. Lefor era o comunitate alcătuită în mare parte din emigranţi bănăţeni, maghiari şi germani. Mulţi s-au stabilit aici la îndemnul lui Johann Braun, care vorbea de această zonă a Dakotei de Nord ca fiind un fel de "corn al abundenţei", propice îmbogăţirii rapide (emiganţii au denumit oraşul Lefor "Schnellreich" - adică "înavuţire rapidă").

"LEFOR BAND". Formaţia din Lefor (foto) a fost creată în 1934. În componenţa ei se regăseau emigranţi bănăţeni care ştiau să cânte la instrumentele muzicale încă de pe vremea când participau la sărbătorile tradiţionale din Banat. În America, trupa de emigranţi era invitată să cânte la biserică, de sărbători sau în localuri. La început, nu cântau pe bani, ci pe mâncare, băutură sau dulciuri, dar prin anii '40 au ajuns să fie plătiţi cu 5 dolari pe melodie.

VASUL SALVATOR. Construit şi lansat pe mare în 1902, vasul Carpathia a avut ca traseu iniţial ruta Liverpool - Queenstown - Boston. În 1905, Carpathia a început să facă curse între Trieste, Fiume, Palermo şi New York. În 18 aprilie 1912, a sosit la New York avându-i la bord pe cei peste 700 de supravieţuitori de pe vasului Titanic, scufundat. În 1917, Carpathia a fost torpilat de un submarin german, având aceeaşi soartă cu a Titanicului. De-a lungul timpului, vaporul Carpathia a fost folosit la transportarea emigranţilor către America (în anul 1914, autorităţile italiene au acuzat "Carpathia" de transport ilegal de emigranţi înspre America).