A părăsit România înainte de 1989, în speranţa unui trai mai bun în Occident. La scurt timp, a renunţat la cetăţenia român. Ani de zile s-a perindat prin mai multe ţări europene. A sfârşit în cele din urmă prin a se întoarce acasă, în ţara care nu mai e a ei acum.

Ghizela Căldăraş a plecat legal din ţară împreună cu soţul şi cei doi copii, cu câteva luni înainte de revoluţia din 1989. "Unul dintre copii s-a născut în Germania şi e cetăţean german. Pe urmă, am mai adus pe lume alţi patru copii. Acum am şase", spune ea. În Germania nu au apucat să stea decât vreo patru luni de zile. Venise revoluţia iar autorităţile n-au mai acceptat cererile de azil politic şi nici statutul de azilant pentru cetăţenii români. Forţată de împrejurări, familia Căldăraş a plecat să-şi caute norocul în altă ţară. De data aceasta, destinaţia a fost Franţa.

"La Paris am dus o viaţă destul de bună. Primeam ajutor social şi alocaţie pentru copii. În total cam o mie de franci. Nu era mult, dar ne descurcam. Stăteam în nişte barăci. Soţul mai lucra pe la unul, pe la altul, cu ziua. Aş minţi dacă aş spune că muream de foame, da' nici să adunăm prea mulţi bani nu ne-a rămas", mărturiseşte Ghizela. După trei ani petrecuţi în barăcile franceze, alde Căldăraş iar şi-au luat lumea în cap. Renunţaseră cu toţii la cetăţenia română în speranţa că o vor primi pe cea franceză. "N-au acceptat. Au zis: acum e libertate şi vă puteţi întoarce acasă. În Franţa am fost respectaţi. Şi dacă mai greşeam câte ceva, la prima abatere, ne iertau. Cu limba ne-am descurcat. Am învăţat câteva cuvinte uzuale de ici, de colo."

Cum n-au primit cetăţenia franceză şi nici drept de rezidenţă, familia Cârpaci şi-a continuat drumul, ajungând în Spania. "Ne-am stabilit la Madrid. Acolo ne-am simţit ca acasă. Singura noastră problemă au fost actele. Cum renunţasem la cetăţenia română, nu mai aveam cu ce să ne legitimăm. Aşa că am lucrat la negru, alături de alţi mulţi români. Cel mai uşor ne-a fost să ne găsim de lucru la cules de portocale. Munceam cu ziua", spune Ghizela. Şi soţul ei şi-a găsit ceva de lucru. Vindea ziare. "Uitaţi aici legitimaţia care i-or dat-o de la ziarul <La Calle>. Era plătit în funcţie de numărul de ziare vândute." Cu toate acestea, banii le ajungeau cât să trăiască de pe o zi pe alta. "Aveam mai mare libertate, dar şi cheltuieli. Plăteam o chirie de 600-700 de dolari", îşi aminteşte Ghizela.

După patru ani de trai "ca la noi acasă", familia Căldăraş a luat-o din nou din loc. "Auzisem că nemţii ne-ar face acte şi ne-ar putea da drept de şedere. Ne-am luat bagajele şi copiii şi ne-am mutat la Frankfurt pe Main. Ne-a fost tare greu. Numai ce învăţaserăm să vorbim limba spaniolă binişor că acum a trebuit să ne apucăm de germană", spune Ghizela. În cursul anului trecut, nemţii au strâns şi ei şurubul. Toate persoanele găsite fără drept de lucru, fără acte sau nerezidente au fost obligate să se întoarcă în ţările lor de origine.

În august 2003, familia Căldăraş s-a întors în România, la Timişoara. "La scurt timp, am depus actele la Comisia pentru probleme de cetăţenie împreună cu alţi doi copii ai mei care au renunţat şi ei la cetăţenia română", spune Ghizela. Fără acte, nu pot fi luaţi în evidenţe, nu pot primi ajutor social iar copiii nu pot merge la şcoală. "Am fost la Primărie cu certificatul de naştere şi mi-au spus că nu mai valorează nimic. Cei de la Poliţie mi-au spus să aşteptăm până vine rezultatul de la Bucureşti. Problema este acum că nu mai avem nici unde să stăm. Pentru moment locuim în casa unui nepot dar când acesta se întoarce, trebuie să plecăm", spune Ghizela. Încotro?

Ghizela Căldăraş, apatridă

STATISTICĂ LOCALĂ. În momentul de faţă, conform Biroului de Evidenţă Informatizată a Persoanei, în judeţul Timiş au depuse cereri de redobândire a cetăţeniei române 30 de apatrizi. "Numărul lor e variabil. Unii deja au reprimit cetăţenia română, alţii au depus actele iar cererile lor sunt în curs de procesare şi urmează să fie soluţionate favorabil în următoarea perioadă", spune comisarul Nicolae Perţa, şeful Serviciului de evidenţă informatizată a persoanei. Majoritatea apatrizilor care solicită redobândirea cetăţeniei sunt de etnie romă.

APATRIZI ŞI CETĂŢENI. Apatridul este o persoană care nu are cetăţenia nici unui stat. Conform legii, cetăţenii români sunt egali în faţa legii; numai ei vor fi admişi în funcţiile publice civile şi militare. Cetăţenia română poate fi dobândită prin naştere, adopţie sau poate fi acordată la cerere. Se poate acorda persoanei care a pierdut-o şi care cere redobândirea ei, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate.

CUM SE ACORDĂ CETĂŢENIA ROMÂNĂ? Aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin hotărâre de guvern, care apreciază, în acest sens, propunerile ministrului Justiţiei. Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul oficial al României, Partea I.

JURĂMÂNTUL. După îndeplinirea formalităţilor de acordare a cetăţeniei române, persoana în cauză trebuie să depună următorul jurământ: "Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României."

HRISTOS FOTBALISTUL. Spre deosebire de soţii Căldăraş, Hristos Meţcas nu a devenit apatrid la cerere. În 1949, pe când avea 14 ani, a fost expulzat din Grecia, ţara natală, în urma războiului civil de acolo. Părinţii săi au fost duşi în Ungaria, iar el a ajuns în România. Timp de 10 ani, a jucat la UTA, alături de monştri sacri ai fotbalului românesc: Petschovscki, Pîrcălab, Domide. S-a scurs mai bine de jumătate de veac de când trăieşte în România. În toţi aceşti ani n-a reuşit să-şi capete cetăţenia română! Pe cea grecească a pierdut-o, atunci când a fost expulzat din ţara în care s-a născut. Pe vremea când juca fotbal, a fost convocat şi la echipa naţională. Şi nu o dată. N-a putut însă să joace pentru România, pentru că n-avea cetăţenie.