RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
ȘTIRILE ZILEI - CLICK PE FLUX:
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva BANATEANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului BANATEANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite








http://www.yourjobs.ro/

    SECȚIUNI SPECIALE
 
 
Caută:     
ORAȘUL
GRĂDINA CU VISE

12 Ianuarie 2004
Click pentru a mari
Bastionul virtual ar putea deveni realitate atunci când autoritățile vot face rost de câteva milioane de euro

Anul trecut, Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara au organizat un concurs de arhitectură pentru reabilitarea și reintroducerea Bastionului în circuitul turistic al orașului. Premiile foarte mici i-au descurajat însă pe arhitecți, la concurs prezentându-se doar două firme.

Modificări virtuale

Premiul întâi, care a constat în sponsorizarea efectuării studiului de fezabilitate, a revenit firmei timișorene "Archaeus", pentru proiectul intitulat "Grădina cu vise". Pe locul doi - 20 de milioane de lei - s-a clasat o firmă din București, iar premiul al treilea nu s-a acordat din lipsă de participanți. Însă chiar și așa, fără concurență, "Grădina cu vise" rămâne un proiect frumos, lucrat în amănunt, din care reiese că tinerilor arhitecți de la "Archaeus" le-a făcut plăcere să modifice Bastionul, chiar dacă, momentan, acest lucru este posibil doar pe calculator.

Vise, încăperi, curți scufundate

La "Grădina cu vise" au lucrat patru tineri arhitecți: Marius Miclăuș, Beatrice Lucaci, Maja Bâldea și Nicolae Olteanu. În viziunea lor, Bastionul va deveni un punct de atracție pentru tineri și artiști, funcțional pe trei niveluri. Sus, pe locul unde în prezent crește o adevărată pădurice în toată regula, se vor planta gazon și arbuști și vor fi ridicate așa-numitele "cutii cu vise" - spații de închiriat pentru cluburi, terase, baruri, ușor de demontat la nevoie. "Fiecare vis transmite vizitatorului informații despre cetatea Timisoarei și a Bastionului prin inserarea pe sticlă a istoriei acestora", scrie în proiectul arhitecților. "Cutiile cu vise" vor comunica printr-o scară interioară cu încăperile din cetate și cu curțile scufundate (șanțul odinioară plin cu apă care împrejmuiește Bastionul).

Procente pentru patroni

Patronii firmelor care vor închiria spații în noul Bastion vor fi nevoiți să respecte anumite criterii în realizarea siglelor, pentru a nu strica aspectul medieval al cetății. Spațiile în Bastionul renovat vor fi repartizate astfel: muzee - 25%, galerii de artă și casă de licitații - 10%, fundații și numismați - 10%, ateliere meșteșugărești - 5%, magazine de lux și librării - 20%, internet și cafenele - 15%, restaurante și gelaterii - 15%. Noaptea, toate acestea vor fi luminate de reflectoare care să pună în valoare unitatea și forța monumentului.

Probleme și bani

Principalele probleme pe care le pune Bastionul în momentul de față sunt: parcarea din curtea interioară improprie pentru un astfel de monument, copacii crescuți pe acoperiș ale căror rădăcini distrug structura și rosturile de zidărie, circulația intensă pe șoseaua ce trece pe sub tuneluri, erodarea cărămizilor din cauza scurgerilor pluviale și din lipsa aerisirilor potrivite. Conform unei estimări a arhitecților, punerea în practică a proiectului necesită 5.000.000 de euro. Visul arhitecților se va împlini atunci când autoritățile vor dispune de acești bani.

Click pentru a mari

"Mi-ar fi plăcut să văd și alte soluții. Bastionul mi se pare un obiectiv mult prea important pentru a nu fi tratat cu interes maxim"

Arhitect Marius Miclăuș, coordonatorul proiectului "Grădina cu vise"

CURTEA MULTIFUNCȚIONALĂ. Arhitecții de la "Archaeus" visează să transforme curtea Bastionului, actualmente parcare, într-o scenă pentru spectacole de teatru și chiar concerte în aer liber. În centrul curții va fi amplasată o "cutie neagră", care nu va fi altceva decât un generator performant de lumini și sunete.

ORAȘUL ȘI BASTIONUL. Sub denumirea de "Bastion" sunt cunoscute rămășitele cetății Timișoara. Bastionul simbolizează începuturile modernizării orașului, o dată cu eliberarea acestuia de sub dominația otomană, în 1716. Pentru că fortăreața existentă nu mai corespundea noilor tehnologii de război, câteva variante ale fortificațiilor de tip "Vauban" (fortăreață-bastion cu formă poligonală) au fost studiate, iar noul sistem de apărare a fost realizat în perioada 1723-1765. Suprafața orașului cuprins între zidurile noii cetăți era de două ori mai mare decât cea a orașului medieval. Fortificațiile au împins cartierele exterioare la o distanță de circa 2 km de centrul cetății, marcând astfel specificul și evoluția ulterioară a orașului.

Acest articol a fost văzut de 1529 ori.

*
44 puncte din 10 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Petrina CALABALIC

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia