"Muzica veche, medievală, cea transilvăneană, muzica de cameră, toate acestea sunt topite în muzica mea și le dau spontaneitatea jazz-ului"
Harry Tavitian
Foto: Adrian Pîclișan (c), BĂNĂȚEANUL
Mai mult ca oricând, Club 30 și-a meritat renumele de "jazz caffe" în seara în care l-a avut ca invitat pe Harry Tavitian. Alături de saxofonistul Mihai Iordache și de percuționistul Mario Floresco, joia trecută, Tavitian le-a arătat celor prezenți ce înseamnă cu adevărat jazz-ul.
Fericire în stare pură
Cei mai mulți dintre spectatori îi cunoșteau muzica. O parte însă erau la prima audiție. Pentru aceștia, concertul s-a transformat într-o experiență de neuitat. Armeanul, cu siguranță cel mai talentat din România, a reușit să enerveze, apoi, prin acorduri și glas, să instaureze calmul, să incite și să enerveze din nou, să deruteze, să transpună publicul în transa în care părea că intrase și el și să-l poarte așa prin toate culturile lumii, să placă, să doară, să impresioneze, pentru ca, în final, nimeni să nu mai simtă nimic decât fericire în stare pură.
La pian cu idolii
S-a născut cu jazz-ul în sânge, la Constanța, în 1952, într-o familie în care modestia a fost un stil de viață. La șase ani a început să studieze pianul clasic. La 17 ani a descoperit blues-ul, însă momentul de răscruce în cariera lui s-a petrecut în 1974, când a participat la prima ediție a Festivalului de Jazz de la Sibiu: "Împins de la spate de prieteni, pe la ora 3 noaptea, când pianul a rămas liber, m-am urcat pe scenă și am început să cânt. M-am trezit lângă mine cu Richard Oschanitzky și am cântat la pian la patru mâini. Iar când am ridicat privirea, l-am văzut și pe Johnny Răducanu la bass. Pe atunci îmi era de neimaginat să cânt împreună cu ei", povestește Tavitian.
Admirație a la Răducanu
După 28 de ani, în 11 august în 2002, Johnny Răducanu s-a aflat alături de Harry Tavitian la Festivalul de Jazz de la Gărâna, când acesta a împlinit 50 de ani. În semn de admirație, în loc de "La mulți ani!", în stilu-i caracteristic, idolul din tinerețe i-a spus: "Harry, te pup în cur!", și i-a dedicat întreaga seară. "Da, i-am spus că îl pup în cur. Și i-o mai spun o dată. Și îi pup în cur pe toți românii adevărați!", spune Johnny Răducanu. Despre aniversarea celor 50 de ani, Tavitian își amintește: "Am petrecut o zi de naștere extraordinară și m-am simțit ca într-o familie chiar și printre cei pe care nu-i cunoșteam. Aceasta este cea mai frumoasă amintire legată de Timișoara, fiindcă festivalul de la Gărâna este organizat de timișoreni".
JAZZ ÎN JURUL LUMII. Harry Tavitian a susținut concerte și a participat la festivaluri în toată Europa, cu excepția țărilor scandinave și a Spaniei. A cântat și în prezența președintelui Armeniei, Robert Kocharian (foto), invitat personal de acesta. Este posibil ca în această vară să ajungă și pe continentul asiatic, pentru a concerta la expoziția mondială ce va avea loc în Japonia.
"Eu și Harry Tavitian ne prezentam la concertele de la Costinești din tinerețe spunând că suntem doi bravi reprezentanți ai națiunilor conlocuitoare, vorba lui Ceaușescu. Nu le plăcea securiștilor, dar într-un fel, așa, conclocuitori cum eram, salvam onoarea românilor"
Johnny Raducanu
O DATĂ PE LUNĂ. Concertul susținut la Timișoara face parte din "Galele Radio Analog și Club 30", eveniment în cadrul căruia, o dată pe lună, la clubul amintit are loc câte un concert de jazz. Deschiderea a avut loc în decembrie, cu Johnny Răducanu, și va continua în martie cu Vernescu Trio, iar apoi cu Aura Urziceanu.
Un gigant al jazz-ului românesc alături de un gigant al baschetului american