EXCLUSIVITATE
INVENȚIA LUI HORVATH

24 August 2004
Click pentru a mari
Juliu Horvath a inventat un aparat de întinerit vedetele

Faimoasa Madonna plătește 60 de lire sterline pentru a i se permite să facă, timp de o oră, exerciții cu un aparat de care se desparte cu greu. E normal: grație acestuia, are în continuare nu numai un corp de invidiat, ci și sânii mai mari.

Aparatul-minune a fost inventat de timișoreanul Juliu Horvath, care a dansat pe scena Operei Române din Timișoara înainte de a fugi de regimul comunist, în America.

BĂNĂȚEANUL a reușit să dea de urma lui și vă prezintă, în exclusivitate, povestea vieții celui care a revoluționat, prin invențiile sale, modul de a abordare a exercițiilor fizice.

"Un tip robust"

Juliu Horvath s-a născut și a crescut la Timișoara, într-o familie simplă, tatăl lui fiind croitor, iar mama, casnică. După ce făcut performanță în înot, canotaj, gimnastică și alte sporturi, în anii '60, la vârsta de 20 de ani, s-a dedicat în totalitate baletului, fiind admis printre dansatorii de la Opera Română din Timișoara. Aici și-a uimit colegii prin abilitățile fizice.

Artistul plastic Dumitru PopescU, pe atunci scenograf la operă, și-l amintește pe Juliu Horvath ca pe "un tip robust, cu un bun simț muzical și ritmic". "Putea să facă niște lucruri incredibile, în care nimeni nu-l egala. A făcut o dată un spectacol, <<Luceafărul>>, pe coregrafia lui Alex Schneider, în care cobora pe frânghie de la 20 de metri înălțime, folosindu-se doar de forța brațelor. Îmi amintesc că făcea yoga și că avea o siguranță de sine extraordinară. O dată a stat în mâini pe cornișa Operei. Mai avea obiceiul să-și provoace colegii la concurs - care urcă mai multe trepte în mâini. Nu era prea înalt, însă avea constituție de gimnast", povestește Dumitru Popescu.

La Opera din New York

În 1970, aflat cu Opera timișoreană într-un turneu în Italia, Juliu Horvath a hotărât că e mai bine să-și încerce norocul departe de comunism. După șase luni petrecute într-un lagăr, balerinul timișorean a primit azil politic pentru America și a plecat imediat la New York. Nu a dat însă peste o viață ușoară. Și-a dat seama că, pentru a supraviețui în capitalism, trebuia să muncească din greu. A acceptat o slujbă de zugrav și, pentru niște bani în plus, dansa pe o mașină în Central Park. Treptat, a ajuns să danseze în spectacole de mică anvergură, până când cineva de la Opera din New York l-a văzut și l-a angajat acolo. Printre starurile internaționale ale baletului cu care a dansat timișoreanul se numără Margot Fonteyn, Jaques d'Amboise și Melissa Hayden.

Accidentul

Mai târziu a fost invitat să danseze și pe scena celebrei Radio City Music Hall, după care a primit rolul de balerin principal la Houston Ballet. Acolo însă, o carieră ce se arăta promițătoare a fost întreruptă de un accident extrem de dureros: Juliu Horvath și-a rupt tendonul lui Ahile. "Eram la un antrenament și s-a rupt. Mai aveam și alte probleme, așa că am fost nevoit să mă retrag", povestește balerinul. În încercarea de a găsi metode de a scăpa de durere, s-a reorientat spre practicile yoga. În 1977 s-a mutat în orașul St. Thomas din Insulele Virgine, unde și-a construit o locuință modestă în munți, pentru a avea liniște.

"Yoga pentru dansatori"

În lupta cu durerea chinuitoare i-a venit ideea unui sistem de exerciții de refacere și relaxare, derivat din tehnicile yoga, pe care l-a numit inițiat "Yoga pentru dansatori", cunoscut acum sub denumirea marcă înregistrată "Gyrokinesis". "Am stat în St. Thomas șase ani, timp în care am creat exerciții pentru dansatori, atleți, a căror eficiență este recunoscută astăzi pe plan internațional", mai spune Juliu Horvath.

Metoda lui încorporează principii cheie ale yoga, dansului, gimnasticii și tehnicii tai-chi. Aceasta reeducă trupul să se miște cu fluiditate, relaxare și putere. "Sunt în jur de 120 de exerciții în Gyrokinesis, cu peste 200 de variații. Fiecare mișcare se bazează pe cinci articulații ale coloanei vertebrale", explică inventatorul.

Din nou în New York

Juliu Horvath s-a întors la New York la începutul anilor '80 și a început să predea "Yoga pentru dansatori" la clubul "Steps on Broadway" și în Central Park. Din banii economisiți și-a deschis primul club, numit "White Cloud Studio". Își dorea foarte mult să creeze un aparat care să-i ajute pe dansatori să poată face întoarceri și piruete mai bune. Așa s-a născut primul aparat din seria Gyrotonic Expansion System, care astăzi poate fi întâlnit în săli de fitness și la cluburi de dans din toată lumea.

Invenție medaliată

Principiile aparatelor create de Juliu Horvath constau într-un sistem total nou de exerciții. Unicitatea este dată de faptul că, prin folosirea lor, simultan, trupul se întinde și întărește cu efort minim, mărind în același timp mobilitatea și dezvoltând coordonarea armonioasă a mișcărilor. Gyrotonic Expansion System a fost conceput pe baza unor principii ale gimnasticii, înotului, yoga, și baletului, prin care grupele de mușchi importante sunt lucrate interdependent, în același exercițiu. Sistemul pentru exerciții fizice creat de timișorean a fost medaliat în 1991, la Pittsburgh, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Convenției Internaționale a Invențiilor.

În America, aparatele sale au început să fie utilizate și în recuperarea medicală, cu rezultate foarte bune, și s-ar putea să revoluționeze această ramură a medicinei.

Vizite în Timișoara

La 62 de ani, Juliu Horvath trăiește jumătate de an în Germania și jumătate în SUA. La sediul central Gyrotonic Europa, din orașul Bad Krozingen din Germania, lucrează și fratele său, Paul Horvath, și fiul acestuia, Abel. La vârsta lui, Juliu Horvath antrenează aproape zilnic persoane care vor să-și deschidă săli de sport cu aparate create de el.

Mama, în vârstă de 94 de ani, și sora lui locuiesc în Timișoara, motiv pentru care Juliu Horvath își vizitează cât poate de des orașul natal. În ciuda faptului că e timișorean, în oraș nu există nici o sală de sport unde se pot face exerciții pe aparate inventate de el. Motivul? "Nu am avut nici o solicitare. Și nici din alte orașe. M-ar bucura însă ca metodele mele să se practice și în România", spune inventatorul celebru peste tot în lume, însă cvasinecunoscut în țara natală...

Click pentru a mari

Trupul de altădată, de Marilyn Monroe, al Madonnei nu mai poate fi întinerit astăzi decât cu aparatele lui Juliu Horvath

Click pentru a mari

GYROTONIC. Spre deosebire de aparatele clasice, care solicită o singură categorie de mușchi, cele ale timișoreanului sunt mult mai complexe. Sistemul Gyrotonic, de exemplu, este o metodă de mișicare care se bazează pe potențialul corpului uman de a executa mișcări sferice. Exercițiile implică mișcări circulare care intensifică în mod eficient dinamismul trupului, măresc capacitatea de mișcare, având ca rezultat un sistem muscular echilibrat. "Am creat Gyrotonic pentru a ajuta la mobilitatea încheieturilor și întărirea ligamentelor în așa fel încât legăturile dintre oase să devină mult mai puternice. Puterea nu este dată de cantitatea de mușchi, ci de legăturile dintre încheieturi", spune Juliu Horvath.

Click pentru a mari

Din balerin al Operei timișorene, Juliu Horvath (foto) a ajuns în America zugrav, dansator în Central Park și apoi balerin principal la Houston Ballet

Click pentru a mari

"E greu să explic cum mi-a venit ideea acestor aparate. O mulțime de evenimente au participat la crearea lor. Am preluat câte puțin din mai multe domenii: construcții, sport, yoga, din lucruri mărunte care le vezi pe stradă, în natură. Sistemul a existat mereu, dar nu și aparatele. Am avut mereu în minte ideea creării lor și așa am reușit"

Juliu Horvath, fost balerin, inventator de aparate pentru exerciții fizice

Click pentru a mari

"Îmi amintesc că făcea yoga și că avea o siguranță de sine extraordinară. O dată a stat în mâini pe cornișa Operei. Mai avea obiceiul să-și provoace colegii la concurs - care urcă mai multe trepte în mâini. Nu era prea înalt, însă avea constituție de gimnast"

Dumitru Popescu, artist plastic, fost scenograf