Legendarul Joe Boyle, supranumit şi "Regele din Klondike", a fost condus pe ultimul său drum în aşezarea britanică Hampton Hill. La capătul mormântului, a fost aşezată o cruce din piatră veche, dăltuită în stil arhaic, adusă din zona Branului. Pe colţul din dreapta jos al pietrei, a fost încrustată o singură literă: "M". Era semnul Reginei Maria, cea care avea să-şi plece îndurerată fruntea în faţa acelui lăcaş de veci câteva săptămâni mai târziu. În ziua înmormântării, la 14 aprilie 1923, un emisar al Majestăţii Sale depusese, la căpătâiul defunctului, trei superbi crini. La distanţă de 60 de ani, la 29 iunie 1983, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale primului reprezentant oficial al Canadei la Bucureşti a fost strămutat în patria natală, la Woodstock - aşezare aflată la sud de Toronto -, laolaltă cu crucea din Carpaţi, închinată, după cum glăsuieşte inscripţia, "Regelui din Klondike/Yukon" şi "Salvatorului României".

Joe Boyle şi-a legat viaţa de România vreme de numai şase ani, începând din primăvara lui 1917 şi până la încetarea sa prematură din viaţă, petrecută, în 1923, într-o cabană din Anglia, în urma unui atac de cord. Personalitate fascinantă şi, totodată, machiavelică fiind - calificativul din urmă i-a fost acordat de unii membri ai camarilei regale - a stârnit, pe de o parte, simpatie şi admiraţie, pe de altă parte, invidie dusă uneori până la ură.

Părerile legate de relaţia dintre Regina Maria (foto) şi locotenent-colonelul Doyle sunt împărţite. La Curte s-a şuşotit că "regele ţinutului Klondike" ar fi fost "iubirea vieţii" ei. Alt puternic curent de opinie, cu care a simpatizat şi fostul ambasador al Canadei la Bucureşti, Gilles Duguay, autorul cărţii "Regele Maria şi Joe Boyle - o prietenie de suflet", subliniază faptul că între cei doi nu a fost "nimic carnal".

Niciodată Regina (foto) n-a pregetat să-şi afirme recunoştinţa nemărginită pentru serviciile excepţionale pe care chipeşul ofiţer canadian le-a adus Coroanei şi ţării. Conform unei mărturii de suflet, făcute de regină, într-un moment de greu impas, când aproape întreg anturajul ei deplângea influenţa nefastă a sfetnicului ei, Boyle "mi-a strâns mâna, promiţând că nici om, nici zeu nu îl va face să mă abandoneze, atâta timp cât eu şi ţara mea avem nevoie de el".

"Aventurierul" Boyle, cum îl numeau unii sau, conform opiniei altora, "agentul britanic de origine canadiană", făcuse avere în ţinutul canadian al Klondike-ului, la capătul unei îndrăcite şi istovitoare goane după aur. Personaj fermecător, el a fost caracterizat tandru de Regină, care i-a sintetizat portretul astfel: "avea o inimă de viking şi codiţa simplă a unui copil".

În culisele curţii regale, se zvonise, la scurt timp după descinderea ofiţerului, că acesta i-a luat locul "primului favorit Barbu Ştirbey", dar şi al altor bărbaţi de faimă din primul eşalon al lumii politice şi mondene a Bucureştilor, al căror nume a fost asociat, în timp, cu cel al Reginei Maria, graţie unor mai mult sau mai puţin efemere legături sentimentale.

Un om cu idei, un formidabil om de acţiune: aşa a fost cotat Joe Boyle, după ce a pus la punct un sistem inovator de exploatare a terenurilor aurifere din Klondike/Yukon, luate de el în concesiune: macaralele flotante exploatau unsprezece mii de tone de nisip aurifer pe zi!

Faima lui a trecut graniţele, ajungând până în Rusia, unde lui Joe Boyle i s-a încredinţat misiunea de a reorganiza sistemul feroviar.

Peste ani, în culise se vorbea despre rolul său decisiv avut, în noiembrie 1918, în salvarea vieţii Marii Ducese Maria Pavlovna a Rusiei. Tot lui i s-a încredinţat misiunea delicată a rezolvării crizei cauzate de căsătoria "nepotrivită" a lui Carol cu Zizi Lambrino.

Joe Boyle a fost un apropiat şi al tinerilor componenţi ai familiei regale. El l-a însoţit pe principele Nicolae când acesta a plecat la studii; principesa Ileana îi numea, afectuos, "Uncle Joe". Cu toţii au fost îngrijoraţi când colonelul a făcut o gravă criză cardiacă în iunie 1918, la Chişinău. În timpul convalescenţei petrecute la o cabană din împrejurimile Bicazului, Regina şi principesa l-au vizitat nu o dată.

Cu toate acestea, nimeni şi nimic nu a putut împiedica ceea ce s-a întâmplat câteva luni mai târziu: la 20 iunie 1920, reprezentantul oficial al Canadei a fost îndepărtat din Palat; un an mai târziu, el a părăsit pentru întotdeauna România. O vreme, a derulat afaceri petroliere pentru concernul Shell prin ţinutul Caucazului, apoi, în Brazilia. Cu puţin timp înainte de a trece în nefiinţă, s-a întors în Anglia.

Niciodată nu a uitat însă nici România, nici pe suverana acesteia, după cum istoria - mai mult sau mai puţin secretă - a acestor locuri nu poate face abstracţie nici de faptele memorabile ale colonelului Boyle, nici de sensibilele legături de suflet dintre el şi Regina Maria.

POVESTE FILMATĂ. Timişoreanul Raul Dudnic (foto), stabilit de zece ani în Canada, unde face presă scrisă, radio şi televiziune pentru românii din zona Toronto, a fost cucerit atât de personalitatea aparte a canadianului Joe Boyle, cât şi de frumuseţea poveştii de iubire dintre acesta şi Regina Maria a României. Scenariul filmului documentar conceput de timişorean are la bază sumedenia de cărţi inspirate din acest "love-story" cu totul deosebit şi a fost realizat în colaborare cu istorici din Woodstock/Ontario. Aceştia vor fi prezenţi şi pe parcursul filmărilor din zona canadiană. Dudnic şi-a asumat partea leului din întreg. La capătul unui considerabil tur de forţă, după ce a "scormonit" prin arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), prin documente ale Muzeului Naţional de Istorie şi ale Cotrocenilor, nenumărate colecţii de ziare şi reviste, camera lui de luat vederi a consemnat, rând pe rând, file dintre cele mai atrăgătoare ale acestei istorii de iubire, filmate la Curtea de Argeş, Bucureşti, Balcic, la Castelul Peleş şi la Pelişor.

MICI COMORI. În arhivele din Ottawa, echipa de realizatori a dat peste un filmuleţ de numai zece minute, care consemnează o excursie a Reginei Maria la cascada Niagara. Alte mici comori pe subiect au fost găsite la CNC: un documentar privind ceremonia funerară a Regelui Ferdinand, respectiv, un film de 12 minute despre vizita în Grecia a Reginei. Filmul "Eroul şi Regina" va cuprinde şi câteva semnificative imagini-document, extrase din presa vremii. Filmul va ieşi pe piaţa canadiană în luna octombrie a acestui an; durata preconizată: o oră.

"Este o autentică poveste de Hollywood, care nu are nevoie de nici o tuşă de culoare" spune Raul Dudnic.

MISSY. "Mama răniţilor şi sufletul României", vitoarea Regină a României, alintată drept Missy, s-a născut la 20 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent. Tatăl ei fusese cel de al doilea născut al Reginei Victoria: mama, Maria Alexandrovna, era fiica Ţarului Alexei al II-lea al Rusiei. Adolescenţa şi-a petrecut-o în Malta, unde tatăl ei era comandant al "Royal Navy" din Mediterana.

În anul 1893, frumoasa şi inteligenta Mary a devenit soţia Prinţului Ferdinand al României, nepotul lui Carol I. Nunta a avut loc la Sigmaringen, la 10 ianuarie. "Am trăit în deplină armonie", avea să sintetizeze Regina o relaţie care s-a încheiat în anul 1927, o dată cu decesul Regelui Ferdinand. După primul lor fiu, viitorul Rege Carol al II-lea, au urmat alţi cinci. În cercurile mondene ale timpului se zvonea că unul dintre aceştia, Principesa Ileana, ar fi fost concepută cu un apropiat al Reginei, Barbu Ştirbey.

Maria a devenit Regina României la vârsta de 39 de ani. Nu este un secret faptul că ea l-a determinat pe Regele Ferdinand să nu semneze tratatul de pace impus Austriei şi Germaniei.

A încetat din viaţă la 17 iulie 1938; s-a spus atunci: "românii vor avea sentimentul că o parte din spiritualitatea ţării a plecat cu ea".

CINE A FOST JOE BOYLE? Joseph Whiteside Boyle - Joe Boyle, cum avea să intre în istorie - a văzut lumina zilei în anul 1867, la Toronto/Canada. Aventurier din fire, dornic de îmbogăţire, s-a angrenat cu forţa trupului şi, deopotrivă, a minţii, în iureşul exploatării filoanelor aurifere din zona Klondike/Yukon din "Ţara Frunzei de Arţar". A fondat "Canadian Klondike Company", găsind soluţii dintre cele mai ingenioase şi moderne de a exploata intensiv zăcămintele. În anul 1916, a pus punct acestei preocupări, care i-a adus bogăţie şi faimă. Un an mai târziu, devine preşedintele Comitetului de distribuire a alimentelor pentru militari şi civili din... Rusia; spiritul său organizatoric este răsplătit cu "Ordinul Sfântului Vladimir".