 |
 |
|
JANDARMUL MARIJUANEI |
10 Februarie 2004 | |
 |
|
|
|
|
|
 |
Relaxare și masaj
Cunoscut sportiv, Cojocnean spune că organismul uman este supus unei uzuri permanente și are semnale specifice prin care cere acest analgezic. "Lipsa eliberării endorfinei determină organismul să caute o altă soluție, cum ar fi drogurile, alcoolul, cafeaua sau fumatul, pentru a-l scăpa de stres și de anxietate. Acestea pot fi îndepărtate prin relaxare, care este o tehnică mentală și psihică, și prin masaj sau automasaj, care vine să completeze relaxarea. Suntem dependenți de droguri, dar depinde ce drog alegem. Stările pe care le provoacă sunt identice, dar efectele pe termen lung sunt diferite", spune Ștefan Cojocnean. El a ajuns la concluzia că prin relaxare și masaj pot fi prevenite multe boli și programul conceput de el ar trebui aplicat copiilor încă din clasa I. "În rândul bolilor psihice, depresia ocupă locul I în România iar stresul este una dintre cauze. Cei mai afectați sunt tinerii. Și oboseala este o caracteristică a poporului român, din cauza tranziției. Prin relaxare și masaj crește imunitatea organismului împotriva stresului, corpul produce endorfină și nu mai are nevoie de drog. Cafeaua, drogurile, alcoolul sau țigările dau o stare inițială bună, dar accentuează stările depresive și sunt cauza a numeroase boli".
Experiență pe militari
Practicant al artelor marțiale, Ștefan Cojocnean a fost, începând din 1992, instructor sportiv în cadrul trupelor speciale ale Ministerului de Interne. "Cea mai mare realizare a fost programul de ridicare a stării de spirit a militarilor prin eliminarea oboselii și stresului și cea mai mare nerealizare neînțelegerea acestui program din partea superiorilor." El spune că a început să-și aplice programul la trupele de jandarmi, încă de acum vreo opt ani. "Mi s-au dat oameni să-i pregătesc, dar veneau epuizați de la instrucție. Am început să studiez problema, am descoperit relaxarea și am dobândit experiență." El povestește că a studiat manuale de psihologie și yoga și a aplicat tehnicile de relaxare unui număr de aproximativ 1.500 de oameni, cu vârste cuprinse între 5 ani și 60 de ani. "Când am început să văd efectele benefice extraordinare, am început să aprofundez problema și am avut performanțe remarcabile."
Cu ochii spre America
Ștefan Cojocnean spune că a prezentat acest program la Centrul Antidrog din Timișoara, lui Ovidiu Brânzan, pe vremea când acesta era deputat, Inspectoratului Școlar Timiș, a încercat o vreme și la echipa de fotbal UMT. "Cei de la București n-au fost interesați. Alcoolul, drogurile, prostituția aduc bani și sunt implicate instituții ale statului." Acum, el ar dori să-și facă cunoscut programul în Statele Unite ale Americii, unde speră să găsească mai multă înțelegere. "Se cheltuiesc miliarde pentru combaterea consumului de droguri iar eu cred că prin această metodă, prin aplicarea ei din clasa I, începe numărătoarea inversă la consumatorii de droguri în țările care o vor utiliza." |
 |
 |
 |
 |
|
 |
SPORTIV, MANECHIN, DANSATOR. Ștefan Cojocnean face sport de la vârsta de 4 ani. A început cu gimnastica, apoi a făcut atletism, iar la 16 ani s-a apucat de arte marțiale: kick-box și box thailandez. După absolvirea liceului a ajuns la trupele de jandarmi, dar a fost, deopotrivă, manechin și dansator. În urma unei riguroase selecții, împreună cu alți jandarmi de elită, s-a antrenat cu trei ofițeri chinezi, specialiști în kung-fu. |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
 |
 |
|
 |
|