de Ildico ACHIMESCU

Situat la margine de judeţ Timiş - parte componentă a comunei Margina -, micul sat Bulza numără, la ora actuală, abia 30 de locuitori; printre aceştia se află un pietrar, un lemnar, dar şi câte un înţelept, respectiv, un "nebun" al locului. Singurul copil din localitate a împlinit de curând şase ani.

Legendele locului

Captivaţi atât de frumuseţea locurior, cât şi de iminenta dispariţie a unor aşezări răspândite pe arealul Margina-Birchiş-Căprioara-Valea Mare, câţiva profesionişti de marcă ai Centrului de Cultură şi Artă Timiş au început, acum şase ani, să bată la pas respectiva zonă, efectuând migăloase cercetări de teren. Etnologul Şerban Vlad, muzeografii Andrei Milin, Raul Şeptilici, artistul fotograf-cineast Onuţ Danciu, operatorul de imagine Ioan Fekete-Muller, sociologul Bodoni Emese, împreună cu învăţăceii lor, au străbătut la pas zona, s-au familiarizat cu istoria, tradiţiile, meşteşugurile, legendele locului. Una dintre acestea vorbeşte despre faptul că, acolo, turcii ar fi ascuns o comoară pe care mulţi au pornit s-o caute, fără s-o fi găsit vreodată cineva.

Bwlza şi Bulsa-Grosch

Patru dintre cele opt sate aparţinătoare de comuna Margina par sortite dispariţiei prin depopulare: alături de Bulza, este vorba despre Coşeviţa, Groşi şi Nemeşeşti. Echipa de cercetători caută atât pricinile care au dus la acest aparent inevitabil sfârşit, cât şi punctele de pornire: cum şi de ce s-au întemeiat acele sate atunci şi acolo, ce anume le-a definit istoria. S-au făcut şi se fac sute de fotografii-mărturie, în paralel realizându-se şi un film: documentar şi, deopotrivă, de suflet.

Satul Bulza - primul căruia îi este consacrat un film documentar, urmând a fi lansat în toamna anului viitor - apare în documente începând din anul 1366. O vreme, sub denumirea de Bwlza, s-a aflat în proprietatea lui Sigismund Bathory, apoi, în cea a curţii habsburgice, în tandem cu localitatea Groşi: Bulsa-Grosch, conform hărţilor vremii.

Urmele altei biserici

Bătrânii satului le-au arătat cercetărilor urmele unei fundaţii pe care se ridicase, în urmă cu secole, o biserică din piatră. Cea existentă este din lemn, după specificul consacrat pe o largă arie în jur. Niciodată satul nu a avut "de toate"; de-a lungul secolelor, locuitorii au avut de mers pentru a rezolva câte ceva: şcoala, la Pojoga, poşta, când la Căpâlnaş, când la Săvârşin, gara, la Făget.

Astăzi, la Bulza trăiesc, în 22 de "numere de casă", abia 30 de locuitori, cumva rupţi de lume: până la cea mai apropiată gară, Coşteiu de Sus, trebuie parcurşi, peste deal, mai bine de opt kilometri.

CAIETUL CU MINUNI. Una dintre cele mai remarcabile "capturi" legate de zonă, care va deveni "personaj principal" în film: însemnările realizate de un pâlc de autori locali, începând din anul 1862 şi terminând cu 1944. Fiecare dintre ei s-a semnat la capătul câte unui "capitol"; primul şi cel mai... productiv este Isaiia Ignutza, la vremea respectivă, calfă la un pielar din Lipova. Cu frumoase caractere chirilice, el transcrie atât textul unui mister medieval, "Adam şi Eva", cât şi partitura acesteia, marcând fiecare crescendo într-un fel anume. Ignutza a jucat el însuşi în câteva asemenea spectacole, când în rolul lui... "dumnezeu", când în cel al "Întunericitului".

Ultimul nume al unei persoane care a făcut însemnări este cel al cantorului bisericesc Bucur. Printre textele inserate de-a lungul deceniilor, scrise iniţial cu chirilice, apoi, cu caractere latine, lor se numără cântece religioase, corale, dar şi unele cât se poate de lumeşti, numai bune pentru petreceri.