Rădăcinile pasiunii actualului director general al Operei Naţionale din Timişoara pentru arta culinară vin dinspre una dintre bunici, care-i delectase cu bunătăţi alese pe distinşii locatari şi oaspeţi ai castelului regal de vânătoare de la Banloc.

În anul 1971, Corneliu Murgu a ajuns să-şi vadă, în sfârşit, visul cu ochii. O dată ajuns în Italia, a dat admitere la Conservatorul din Florenţa, cu gândul de a-şi desăvârşi studiile de profil. La puţin timp după absolvire, un reputat muzician i-a dat un sfat mai mult decât surprinzător: "Ai 5.000 de lire la tine? Cumpără un pistol şi împuşcă-i pe cei care te-au învăţat să cânţi! Eşti ca o basculă cu remorcă, care cântă ca un Fiat 500!". A fost îndrumat spre un mentor de marcă, Marcello del Monaco, fratele renumitului artist, care a scos "aurul" din vocea tânărului Murgu.

Fiind departe de Timişoara vreo 300 de zile din an, Corneliu Murgu şi-a ostoit dorul de casă răsfăţându-se cu câte ceva bun pus la cale prin micuţe bucătării "de tranzit". Dintotdeauna i-a plăcut să cutreiere prin pieţe (printre repere, fabuloasa hală de peşte din Barcelona, "Naschmarkt"-ul Vienei, condimentele fără număr şi fără egal de prin zonele exotice), să aleagă grijuliu materia primă din care să se poată inventa ceva deosebit.

Din prima clipă, a gătit cu plăcere, fără să-şi zăgăzuiască în vreun fel fantezia. Ceea ce a rezultat a avut darul de a plăcea: atât lui, cât şi comesenilor, din ce în ce mai numeroşi, dornici să deguste câte o nouă "specialitate Murgu". La Ajaccio, în Corsica, a pus la cale o cină pentru 50 de persoane, în restaurantul unui foarte select club, avându-l ca ajutor pe însuşi maestrul bucătar al casei. Tot cincizeci de gurmanzi au savurat, la Montpellier, nişte super-paste la aromatizarea cărora a folosit, printre multe altele, vreo doi metri de anghinare.

Sigur că "Leone", cum îl alintă apropiaţii, găteşte cu acelaşi drag şi pentru o mână de oaspeţi. Pentru draga lui soţie, Corina, a pregătit, în prima zi a lui 2005, ficat de gâscă "cu sos de miere, oţet balsamic, unt, gutui din compot, mere caramelizate, puţin gem picant, oţet de mere". Gulaşul din somon este un autentic poem culinar, asemenea formidabilei raţe umplute, ca să nu mai vorbim despre tortul Zabaione, într-a cărui structură delicioasă intră fel şi fel de creme uşoare, "mousse" de ciocolată şi vanilie, îngheţată, sos de fragi şi zmeură.

Găteşte cu aplomb, pe câte 3-4 ochiuri de aragaz deodată, pregătind câteva feluri simultan. Printre ingredientele preferate se numără carnea de peşte, pasăre şi vânat, legumele (în top: vinete, anghinare, sparanghel, broccoli), pastele făinoase. Când n-are prea mult timp, face spaghete cu ulei, usturoi şi ardei iute. E... topit când soţia îi pregăteşte un mănunchi de "soldăţei" cu de toate; în general, îi place să mănânce "puţin, dar rafinat!". În casa Murgu, oricât ar fi graba de mare şi meniul de frugal (?!), nu se mănâncă niciodată în bucătărie.

"TENORUL-COOPERATIVĂ". Marea carieră internaţională a lui Corneliu Murgu a început în anul 1978, pe scena Operei de Stat din Viena, cu rolul Turiddu din "Cavalleria rusticana". Au urmat numeroşi lauri (printre care, "Verdi d'Oro", pentru fascinanta interpretare a rolului titular din verdianul "Otello") şi o mulţime de roluri de primă mână, pe toate scenele care contează în marea lume a teatrului liric: Scala din Milano, Metropolitan - New York, Covent Garden - Londra, Paris, Avignon, Melbourne, Lisabona, Tokyo, Rio de Janeiro, Philadelphia, Johannesburg etc., etc. Cu simpatie şi admiraţie, excepţionalul Carreras avea să-i spună, la un moment dat: "Parcă ai fi o cooperativă de tenori, nu unul singur!".