ARTICOLUL SAPTAMANII
MAREA BATJOCURĂ

25 Februarie 2004

Legea care-i obligă pe demnitari să-și facă publice averile precizează că declarațiile trebuie actualizate anual, după achiziționarea unor noi bunuri sau la încheierea mandatului. Majoritatea aleșilor timișenilor nu numai că nu și-au actualizat declarațiile, dar nici măcar nu s-au sinchisit să le completeze corect. Pentru că au completat declarațiile de avere în bătaie de joc, ei intră sub incidența Codului Penal

Click pentru a mari
Demnitarii județului sunt așteptați în sălile tribunalelor să jure cu mâna pe Biblie că apartamentele lor nu există, iar dacă există, au valoarea de impozitare pe care au trecut-o în declarația de avere, de 130.810, 245.000 sau 443.000. Lei!

După repetate insistențe ale presei, secretariatul Consiliului Local al Municipiului Timișoara a catadicsit, în data de 17 februarie a.c., să facă publice, pe site-ul instituției, declarațiile de avere ale consilierilor municipali, completate, conform legii, în luna... mai a anului trecut! Aidoma celor mai mulți demnitari sau funcționari publici care intră sub incidența Legii 161/2003, nici consilierii locali nu s-au omorât cu firea atunci când au completat formularele cauzatoare de deranj, ba, după cum arată declarațiile, se poate spune că unii le-au completat în bătaie de joc, deși, potrivit legii, inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor sunt considerate fapte penale.

Case fără valoare

Cele mai multe omisiuni se întâlnesc la apartamentele și casele pe care consilierii locali le dețin: cei mai mulți n-au declarat valoarea de impozitare a acestora, ori au trecut niște sume de-a dreptul hilare.

Un apartament de 50,57 mp al consilierului PRM Lidia Brănuț, e evaluat la 450.000 de lei, consilierul PSD Felicia Plugaru a apreciat că apartamentul ei, de 60 mp, face 1.600.000 lei, iar colegul ei de partid, Petru Bujor, a apreciat că proprietatea sa de 150 mp, dobândită în 2001, nu face decât... 20 de milioane de lei. Consilierii liberali "au uitat", în bloc, să treacă valoarea imobilelor pe care le au în proprietate. Viorel Oancea n-a scris nici măcar suprafața singurei proprietăți imobiliare pe care a declarat-o. Consilierul PSD Vladimir Culea a trecut la respectiva rubrică un semn de întrebare. Nici alți consilieri nu s-au lăsat mai prejos. Apartamentele și casele consilierilor Paul Costin, Gheorghe David, Eugen Dogariu, Iuliana Florescu, Halasz Ferenc, Nicolae Mirica, Ștefan Pace, Dan Radoslav, Radu Străin, Nicolae Suciu și Rodica Vlad, mai multe sau mai puține, mai mari sau mai mici, apar cu valori nedeclarate.

Mașini și... tractoare

Opt dintre cei 31 de consilieri municipali au declarat că nu dețin nici un autoturism, cei mai mulți declarând unul sau două autoturisme fabricate în anii '80 și '90. Pentru pesedistul Eugen Dogariu, actualul mandat, în care a deținut până nu demult și funcția de șef de cabinet al prefectului, a fost unul prosper: și-a cumpărat o Dacie Supernova fabricată în 2002 și a devenit proprietarul unei case de 120 mp. Viorel Oancea și-a cumpărat un Jeep după ce și-a încheiat mandatul de primar și, ulterior, un BMW fabricat în 1999. Campion la mașini - patru la număr - este Pavel Țepeneu, cu precizarea că una dintre acestea nu este înscrisă în circulație. Singurul deținător declarat de tractor este Ștefan Pace, în timp ce declarația lui Iustin Furdui este completată astfel încât nu se înțelege dacă un Opel fabricat în 1996 este, într-adevăr, proprietatea acestuia sau a fost menționat din greșeală. Vladimir Culea a precizat că își cumpără în leasing un autoturism SEAT CORDOBA pentru care are de plătit rate timp de patru ani, iar Rodica Vlad a consemnat, laconic, că "autovehicolele (nu se știe câte - n.n.) sînt proprietatea firmei" pe care o deține.

Afaceri modeste

Doar cinci consilieri municipali au declarat că dețin depozite care depășesc 10.000 de euro sau că afacerile pe care le au depășesc această sumă. O declarație oarecum ciudată este cea făcută

de Vladimir Culea: dacă, din mențiunile făcute pe declarația de avere, reiese că este asociat la o societate comercială cu acțiuni care depășesc 10.000 de euro, el ține să precizeze: "Asociat la SC EXPOTIM SRL, firma CCIAT cu 34 mil. lei părți sociale reprezentând 5% din capitalul social. Nu mă încadrez în obiectul legii 161/2003". La capitolul privind sumele de bani deținute sau obținute din afaceri sau diverse protocoale, Ștefan Pace "a... uitat" să completeze toate rubricile, în timp ce Felicia Plugaru a sărit, pur și simplu, peste aceste amănunte... "intime". Mult mai ambigue sunt precizările făcute de Iustin Furdui, care a completat rubricile referitoare la averea mobilă în așa fel încât oricine poate înțelege că e un om putred de bogat, deși, cu siguranță, a vrut să susțină exact contrariul. Consilierul cel mai sărac este unul din ultimii veniți, Gheorghe Sabou, care nu deține absolut nici un bun.

"Uituci" și la județ

Nici la Consiliul Județean lucrurile nu stau mai bine. Consilierul județean Mihai Olariu "a uitat" să completeze valoarea de impozitare a 1,72 de hectare, pe care le deține din anul 1994. Bodo Barna are 600 de mp intravilan, din anul 1996, la care nu a trecut valoarea de impozitare. Nici Eugen Milutinovici nu a completat valoarea de impozitare a terenului intravilan de 1.659 metri pătrați, și nici valorile de impozitare ale celor două case de locuit pe care a declarat că le deține. Petrișor Morar nu a trecut valoarea de impozitare a terenului intravilan, a celor opt apartamente, trei case de locuit și a casei de vacanță. De altfel, rubrica "suprafața construită" nu este completată decât în dreptul celor opt apartamente, indescifrabil.

"Fără valoare"

Conform declarației de avere, consilierul județean Titu Bojin are un apartament de 41 metri pătrați cu valoarea de impozitare de 139.810 (!!!) și o casă de locuit de 130 de metri pătrați cu valoarea de... 443.300 (!!!). Consilierul județean Mihai Cozariuc declară că are un apartament de "160", pentru care n-a trecut valoarea de impozitare. Mihai Borceanu are un spațiu comercial din anul 1992, cu suprafața de 400 de metri pătrați, la care nu e trecută valoarea de impozitare.

În aceeași situație se află și Alexandru Factor, care are un apartament de 57,2 metri pătrați, la care omite să treacă valoarea de impozitare. Cu excepția apartamentului și a unui teren agricol de un hectar, consilierul PSD declară că nu mai are nimic. Consilierul județean Tiberiu Lelescu uită să completeze rubrica "suprafața construită" a apartamentului său. Colegul lor, Paul Pîrșan, omite valoarea de impozitare a spațiului comercial de 320 metri pătrați, pe care îl deține din 2001.

Ce aduce mandatul

În acest mandat (anul 2003), patrimoniul lui Constantin Ostaficiuc, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, s-a îmbogățit cu o casă de vacanță. Adrian Găvruță, unul dintre cei mai tineri consilieri județeni, n-are casă, dar are o Dacia Supernova fabricată în 2002, pe care a cumpărat-o în rate. Tot din 2002, el mai are un teren intravilan de 1.700 de metri pătrați, în satul Blajova. Eugen Milutinovici, unul dintre cei mai bogați consilieri județeni, și-a cumpărat în 2002 un BMW, pe lângă Opelul Vectra din 1997.

Haos și la parlamentari

Nici aleșii timișenilor în Legislativ nu dovedesc mai mult respect față de lege decât confrații lor din teritoriu. Deputatul PSD Petru Andea a declarat două apartamente - unul de 64 de metri pătrați, iar celălalt de 110 - și a trecut o singură valoare de impozitare. Deputatul PRM Ludovic Mardari nu s-a obosit să treacă valoarea nici unuia dintre apartamentele pe care le deține (de 50 și, respectiv, 60 metri pătrați). Colegul său de partid, deputatul Gheorghe Pribeanu, are și el două apartamente cu o singură valoare de impozitare trecută: de... 245.000 lei! Pribeanu mai are dintr-o casă trei optimi, dar a "uitat" și în acest caz să treacă valoarea.

Achiziții

În cursul acestui mandat, mai exact în anul 2002, deputatul Petru Andea s-a îmbogățit un un apartament de 110 metri pătrați. Și Viorel Coifan s-a îmbogățit în 2002 cu un apartament de 48,17 metri pătrați, cu valoarea de 324.657.454 lei.

Deputatul UDMR Toro Tibor a reușit ca în timpul acestui mandat să-și cumpere un autoturism Skoda. Senatorul PSD Viorel Matei a reușit mai multe decât ceilalți colegi ai săi în timpul acestui mandat. Astfel, el deține, din 2002, trei spații comerciale (magazii) cu suprafață totală de 1.713 metri pătrați și valoare de impozitare de 1.106.678.750 lei. Senatorul PNL Ioan Păun Otiman a reușit și el ca în acest mandat să își treacă în declarația de avere, o casă de vacanță (dobândită în 2002) de 188 metri pătrați, cu o valoare de impozitare de 449.000.000 lei.

Click pentru a mari

CEL MAI BOGAT. Conform declarației de avere, consilierul județean Cantemir Pârva nu are nimic. La polul opus, în CJT, se situează Eugen Milutinovici (foto), singurul consilier județean care, conform declarației de avere, are și creanțe cu o valoare ce depășește echivalentul a 10.000 de euro, și obligații cu o valoare ce depășește echivalentul a 10.000 de euro, și alte bunuri producătoare de venituri nete care însumate depășesc echivalentul a 10.000 de euro, este și acționar sau asociat la societăți comerciale, posedând acțiuni sau părți sociale care depășesc echivalentul a 10.000 de euro. În plus, consilierul declară că are alte activități cu scop lucrativ, care produc un venit anual a cărui valoare depășește echivalentul a 10.000 de euro

FĂRĂ CASĂ. Senatorul PRM Ion Marcu pare oropsit de soartă: conform declarației de avere, el nu are nici măcar unde locui! Singura sa locuință declarată este... camera de hotel din București!

HYUNDAI ȘI ZEROURI. Doar prefectul și președintele CJT și-au reînnoit declarațiile de avere. Reprezentantul guvernului și-a mai cumpărat o mașină, marca Hyundai, iar edilul-șef al județului a adăugat trei zerouri de care "a uitat" în declarația anterioară

MOȘTENIRI. Deputatul PSD (fost PD) Alexandru Sassu a trecut la rubrica "alte precizări ale declarantului" din declarația de avere următoarea precizare: "Am o succesiune după părinți în derulare asupra unui apartament și a altor bunuri de valoare".