Lovitura
Lucrurile însă nu stau chiar așa. Primii jucători serioși au apărut în 1996, atrași și de faptul că, atunci, orice acțiune creștea. Luni de zile, acțiunile au crescut și păreau că nu se vor mai opri. Mulți au investit atunci zeci de milioane în ceea ce părea a fi un câștig facil obținut cu puțină răbdare. "Atunci am hotărât și eu să încep să joc la bursă", spune Valeriu Popa, broker la o societate de valori mobiliare. "Fusesem profesor de matematică timp de trei ani, însă salariul nu era satisfăcător, așa că am găsit această sursă alternativă de venit. Am câștigat atunci destul de mult, iar această investiție părea destul de sigură, până în 1997, când valorile acțiunilor au început să scadă. Am așteptat în speranța că își vor reveni, urmăream în fiecare zi cotațiile, dar, în final, am pierdut destul de mult. Foarte mulți, inclusiv brokeri, s-au decis atunci să renunțe la această meserie. Ca să vă dau un exemplu, o acțiune care valora, la începutul anului '96, 15.000 de lei, a ajuns să valoreze 40.000 de lei, iar apoi a căzut până la 3.000 de lei", povestește brokerul timișorean.
Un drog
Această întâmplare nefericită nu l-a descurajat pe Valeriu Popa. A renunțat la meseria de profesor și, după ce a dat o grămadă de examene, a ajuns broker. Acum are un portofoliu de sute de clienți care îl sună - indiferent dacă e zi sau noapte - și îl pun să cumpere sau să vândă acțiuni. "Unii îmi zic direct ce să fac, alții îmi cer sfaturi. Teoretic, eu nu pot să le dau, dar cu majoritatea am devenit prieten bun, așa că le mai dau câte un pont. Acțiunile sunt influențate nu numai de prestația bună sau proastă a unei companii, ci și de articole în presă sau de zvonuri. Din această cauză trebuie tot timpul să fii atent la ce se întâmplă pe piața financiară. Eu în fiecare dimineață citesc ziarele, sunt abonat la mai multe agenții de presă și, astfel, sper să pot anticipa evoluția unei acțiuni. La un moment dat, cred că această meserie devine un drog", explică Valeriu Popa.
Milioane în câteva ore
De fapt, asta este și regula de bază a jocului. Un broker bun poate anticipa din timp evoluția unei anumite acțiuni, iar astfel clientul știe dacă să cumpere sau să vândă. "Nu există o sumă limită necesară pentru a juca la bursă. Însă cei care fac bani mulți sunt și cei care investesc foarte mulți bani, de ordinul sutelor de milioane, sau chiar al miliardelor. Aceștia pot specula valoarea acțiunii. O dată am câștigat pentru un client mai multe zeci de milioane în mai puțin de două ore. Dar acesta a avut bani. Cei care joacă bani puțini sunt sfătuiți de obicei să cumpere o acțiune și să câștige din dividende, pentru că, dacă încearcă să speculeze, îi omoară taxele și comisioanele", spune brokerul. Jocul la bursă este ca o cursă de cai: dacă mizezi pe un cal bun, câștigi, dacă mizezi pe o mârțoagă care, în virtutea unui noroc nebun, ajunge prima la finish, te îmbogățești.