"Dați câte una..."
De câteva weekend-uri, ofițerii de stare civilă din Timișoara sunt sub asediul... mireselor. Aproape în fiecare sâmbătă aceștia trebuie să oficieze zeci de căsătorii. Rețeta este, invariabil, aceeași. Mirii și miresele, împreună cu întreg alaiul, ajung la primărie unde află că trebuie să aștepte afară, pentru că holurile sunt pline deja. Se fac liste, miresele se calcă pe rochii, mirii sunt atenți ca nimeni să nu se bage în față, nuntașii asudă, iar lăutarii încearcă să demonstreze că instrumentele lor sună mai tare, nu neaparat mai melodios. În public, o persoană își amintește de cozile de dinainte de '89: "Dați câte una, să ajungă la toată lumea", propune, mai în glumă, mai în serios, nuntașul.
Următorii vă rog!
Când, în sfârșit, le vine rândul, mirii și alaiul intră în holul din fața sălii consiliului local, doar pentru a da peste alte două alaiuri care își așteaptă, răbdătoare, să le vină rândul. Fericirea că au scăpat de canicula de afară este de scurtă durată, pentru că holul nu este dotat cu aer condiționat. Culmea este că, doar la câțiva metri de nuntași, pe holul care duce spre cabinetul primarului și cele ale viceprimarilor, aparatele de aer condiționat merg din plin, deși aceștia nu sunt la serviciu. Într-un sfârșit, urmează "grandioasa" ceremonie, ofițerul de stare civilă repetă pentru a mia oară codul familiei și... în statistici a mai apărut o familie. Următorii vă rog!
Record absolut
Anul trecut, cei șase ofițeri de stare civilă au au oficiat această ceremonie de 2.862 de ori. Însă acest record se pare că va fi doborât anul acesta deoarece, până în iulie, s-au prezentat la starea civilă nu mai puțin de 1.400 de cupluri. Mai mult: în urmă cu două săptămâni a fost înregistrat un record absolut pentru acest an. Într-o singură zi s-au căsătorit 66 (!) de cupluri. "În momentul acesta avem șase fete, ofițeri de stare civilă. Bineînțeles, și primarul și viceprimarii pot oficia căsătorii, însă aceasta doar în cazuri excepționale sau când au pe cineva, o cunoștință, care se căsătorește", ne explică Vasile Tărciatu (foto), directorul Direcției pentru evidența persoanelor din cadrul Primăriei Timișoara.
Nunți non-stop
Din această cauză, cuplurile care doresc să se căsătorească trebuie să își rezerve un loc cu mult tip înainte de a face acest pas. "Ofițerii de stare civilă lucrează în fiecare sâmbătă, fără întrerupere, de la 9 dimineața și până la 7 seara", spune Tărciatu. O soluție la această problemă ar fi mutarea acestui oficiu în altă locație, mai încăpătoare, o soluție propusă fiind și fosta Casă de Căsătorii. "Sigur, s-a vorbit despre mutare, însă deocamdată nu știm exact unde și nici când se va întâmpla acest lucru", declară același director. O altă soluție ar fi căsătoriile simultane, care au început să prindă în alte țări, dar care nu sunt agreate în România. "Nu ne-am gândit să oficiem căsătorii simultane pe stadionul <<Dan Păltinișanu>>. Oricum, nu cred că se va întâmpla prea curând", încheie Vasile Tărciatu. Până se va întâmpla acest lucru, cuplurile aflate la un pas de fericire vor trebui să îndure pe holurile primăriei căldura și stresul înainte de a face pasul cel mare.