Cei doi fii ai lui Max Ausnit sunt Steven - născut în 1924 la Galaţi, cu domiciliul actual la New York - şi Robert Eugene - născut în 1936 la Bucureşti, care locuieşte la Biarritz. Ei au cerut Primăriei Găvojdia retrocedarea unei case şi a unui teren de 1,36 ha care ar fi aparţinut societăţii UDR (Uzinele şi Domeniile Reşiţa, unde tatăl lor deţinea majoritatea acţiunilor). Ei au precizat că, în cazul în care imobilul nu poate fi retrocedat, acceptă restituirea în echivalent, estimând atât imobilul, cât şi terenul, la 100 USD/mp. Respectiva casă a aparţinut, potrivit extrasului de carte funciară, Uzinelor Metalurgice Unite Titan-Nădrag-Călan - societate anonimă română din Bucureşti -, la câţiva ani după naţionalizare a devenit sediul CAP din comună, iar după desfiinţarea acestuia, al asociaţiei agricole "Viitorul" Găvojdia.

Născut la Galaţi, Max Ausnit a continuat o tradiţie de familie, tatăl său, Osias Ausnit, fiind proprietarul unei fabrici pe care o fondase în anul 1875. Fiul său a întemeiat, în 1910, o fabrică de cuie şi sârmă, tot la Galaţi, iar în anii următori s-a asociat cu o firmă londoneză pentru a înfiinţa o fabrică de tablă zincată, cu un capital de 75.000 de lire sterline. După primul război mondial, împreună cu fratele său, Edgar Ausnit, a constituit grupul Titan-Nădrag-Călan, incluzând şi uzinele din Oţelu Roşu şi Galaţi. Grupul avea să atingă, în 1940, un capital social de 520 de milioane de lei. Ausnit a părăsit România în 1946 şi s-a stabilit la New-York, unde a murit în 1957, la vârsta de 68 de ani.

În data de 18 iunie 1948, la o săptămână după ce în România fusese adoptată Legea naţionalizării, Max Ausnit înregistra, la New York, ultimul său testament, prin care revoca toate înscrisurile cu caracter testamentar întocmite anterior. Cea mai mare parte a averii sale era lăsată fiilor săi, Steven şi Eugen Robert Ausnit, testamentul cuprinzând, totodată, reglementări precise cu privire la modul de administrare a acesteia. Executor testamentar a fost numit Steven Ausnit, care era, împreună cu unchiul său Edgar, curator, în condiţiile în care Eugen Robert era, la acea vreme, minor.

Interesant este că acelaşi imobil şi teren din Găvojdia a fost revendicat şi de Dominic Habsburg Lothringen, domiciliat tot în SUA, ca reprezentant al tuturor moştenitorilor principesei Ileana a României, devenită ulterior Maica Alexandra, care a murit în 1991. Cum actele depuse au fost insuficiente, tuturor moştenitorilor li s-a cerut, prin mandatarii acesora (aceeaşi pentru fiii lui Ausnit cât şi pentru moştenitorii Principesei Ileana) completarea documantaţiei, dar, în lipsa unii răspuns, imobilul nu a fost retrocedat nimănui.

Lenuţa Moica (foto), secretara Primăriei Găvojdia spune că acum deja e prea târziu pentru a mai fi continuate procedurile de revendicare deoarece termenul a expirat. Din acest motiv, casa a rămas în patrimoniul al Primăriei şi este folosită ca locuinţă socială pentru cei fără posibilităţi financiare. Totuşi, dacă procedurile începute de primăria comunei vor avea rezultatele scontate, este posibil ca acolo să se amenajeze un dispensar.

LOCATAR TURBULENT. Actualul locatar al casei familiei Ausnit, învăţătoarea Lenuţa Uleru (foto) acuză de mai mulţi ani câţiva copii din comună de vrăjitorie. Acum câteva luni, învăţătoarei i-a fost desfăcut contractul de muncă din mai multe motive. Unul dintre acestea este legat de sănătatea mintală a acesteia, Lenuţa Uleru acuzând copii din sat de faptul că sunt posedaţi de demoni. Mai ales în cazul unor copii de la şcoală care "sunt călăriţi de demoni, unii mai bătrâni de 500 de ani" după cum spune fosta învăţătoare.

PROCES CU ARGENTINA. Cu doi ani în urmă, regia care administrează patrimoniul protocolului de stat a încheiat un contract cu ambasada Argentinei, care plăteşte o chirie de 14.048 de dolari pe lună pentru un imobil aflat pe Aleea Alexandru din Bucureşti, care a aparţinut familiei Ausnit şi în care acum funcţionează reprezentanţa diplomatică. Clădirea a fost revendicată şi câştigată de moştenitorii săi, Steven şi Robert Ausnit, anul trecut, dar, cu doar câteva zile înainte de a fi retrocedat, RAAPPS a redus chiria la 9.000 de dolari. Estimând valoarea imobilului la 8,5 milioane de dolari, fraţii Ausnit au solicitat o chirie de 60.000 de dolari pe lună, neacceptată însă de autorităţile argentiniene, care, din momentul respectiv, nu au mai plătit nici un leu. Proprietarii imobilului au dat în judecată statul argentinian la New-York, deoarece demersurile făcute pentru negocieri cu reprezentanţii acestuia nu au avut nici un rezultat.

PRIMA SOCIETATE NAŢIONALIZATĂ. Complexul industrial Reşiţa a fost fondat în 1771, fiind unul din cele mai vechi din Europa. Iniţial s-a dezvoltat un sector metalurgic, treptat dezvoltându-se şi cel al construcţiilor de maşini. Iniţial, uzinele au fost proprietate erarială (a fiscului austriac) şi erau controlate prin Direcţia minieră bănăţeană cu sediul la Oraviţa, iar din 1855 au aparţinut unui consorţiu internaţional cu capital francez şi austriac. După primul război mondial, printr-un decret regal, s-a constituit societatea Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa, în care majoritatea acţiunilor erau deţinute de fraţii Max şi Edgar Ausnit. În perioada respectivă, domeniile cuprindeau 95.863 ha, din care 88.248 ha de pădure, iar societatea era cea mai mare din economia României în ceea ce priveşte cifra de afaceri, capitalul social şi numărul de angajaţi, numărul total al acestora fiind, în 1948, de 22.892. După apariţia Legii 119/11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa se aflau în capul listei societăţilor preluate de stat. În anii regimului comunist, uzinele din Reşiţa au fost într-un regres continuu.

COMBINATUL DE LA REŞIŢA, ÎN LITIGIU. Combinatul Siderurgic Reşiţa a generat un conflict între firma americană Noble Ventures şi statul român, ajungându-se la una din cele mai explozive dispute în care e implicat cel din urmă. Firma americană a susţinut că statul român a încălcat tratatul de investiţie încheiat între SUA şi România atunci când s-a anulat contractul de privatizare a combinatului. Conflictul a ajuns în faţa în faţa unor foruri internaţionale, fiind prima acţiune de acest fel intentată împotriva unei ţări din fostul bloc sovietic din 1989 încoace şi este monitorizat de SUA. Firma Noble Ventures acuză statul român că nu şi-a îndeplinit promisiunile de reeşalonare a datoriilor combinatului, aflat în prag de faliment în momentul privatizării, ba mai mult, guvernul român a blocat toate conturile combinatului pentru a recupera banii. Pe de altă parte, guvernul român a acuzat firma americană de management defectuos. În anii interbelici, combinatul a aparţinut marelui industriaş Max Ausnit, fiind naţionalizat de regimul comunist.