 |
 |
|
NOUL COMTIM |
30 Mai 2005 | |
 |
|
|
|
 |
- Noul Comtim, american, va crea peste 200 de ferme private în Timiș și Arad
|
 |
 |
 |
 |
|
 |
 | Amenințați, până mai ieri, cu moartea prin înfometare, porcii de la Comtim dorm liniștiți de când au venit americanii
Foto: Adi PÎCLIȘAN (c)
|
De anul trecut, ceea ce a mai rămas din fostul Comtim are un nou proprietar: compania americană Smithfield, care a cumpărat cea mai mare parte a fermelor Comtim și abatoarele acestuia, reunindu-le sub numele Noul Comtim. Americanii au obținut deja profit și au planuri mari: vor să crească 4 milioane de porci anual, cu ajutorul a 250 de ferme particulare din Timiș, Arad și din județele învecinate și să exporte în UE.
Afacere în construcție
Michael H. Cole spune că, deocamdată, afacerea este în fază de construcție și că vor trece câțiva ani până când activitățile pe care și le-a propus firma se vor desfășura la întreaga capacitate. Oricum, după demararea afacerii, compania a avut parte de surprize. Michael H. Cole, vicepreședinte, secretar și membru al Consiliului General al companiei Smithfield, ne-a declarat că, încă de anul trecut, s-a înregistrat profit la Noul Comtim, din importul de carne congelată. Vicepreședintele companiei estimează că va dura câțiva ani până când toate operațiunile se vor desfășura la capacitatea maximă. "Acum desfășurăm operațiuni la scară mică; afacerea va deveni matură abia prin 2010, când proiectul-cadru de constituire a fermelor private va fi finalizat".
65 de milioane de dolari
Michael H. Cole spune că, până acum, Smithfield a investit în afacerea de la Timișoara aproximativ 65 de milioane $, sumă care include și prețul de achiziție a vechiului Comtim. Planul de afaceri al companiei pentru următorii ani vizează construirea unor ferme private, în care vor fi crescuți purceii Noului Comtim. "Acum avem la Timișoara 10.000 de scroafe de reproducere, rata de înmulțire fiind de aproximativ 150.000 de porci pe an. Până în 2010 dorim să avem 200.000 de scroafe de reproducere, astfel încât efectivul de porci să fie, anual, de 3,5-4 milioane de capete. Vrem să aducem aici cele mai bune rase de porci din lume și vom procesa carnea tot în abatoarele noastre".
250 de ferme
Proiectul americanilor prevede înființarea a 250 de ferme, din care 100 în județul Timiș iar restul în județul Arad și în alte județe învecinate. Fiecare fermă va avea patru adăposturi a câte 2.000 de porci, capacitatea unei ferme fiind de 8.000 de porci. "Contractele pe care vrem să le încheiem cu fermierii sunt pe termen lung. Ei vor beneficia de credite bancare și programe Sapard, iar noi le vom asigura asistența necesară. Veniturile pe care le vor avea asigură posibilitatea returnării creditului bancar, după care ei vor rămâne proprietarii fermelor. Purceii sunt ai noștri; după înțărcare ei vor fi încredințați fermierilor, care îi vor îngriji și le vor asigura hrana până când ajung la greutatea optimă pentru tăiere. Am experimentat acest program în SUA și a fost un succes pentru fermierii particulari". Michael H. Cole apreciază că resursele naturale îi conferă României o poziție privilegiată, astfel încât, cu timpul, va putea deveni un lider în industria cărnii: "Putem crește ieftin cerealele necesare pentru furajarea porcilor, pământul este foarte bun și acest lucru ne avantajează, deoarece cele mai mari costuri sunt cele legate de hrană". |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
 |
IMPERIUL CĂRNII. Înființat în 1967, Comtim (foto) a fost, în anii comunismului, cel mai mare combinat de creștere a porcinelor din Europa de Est, care realiza aproximativ 60% din producția de carne a României. La începutul anilor '90, producea 200.000 de tone de carne pe an, cea mai mare cantitate fiind destinată exportului în fosta Uniune Sovietică și în țările CAER-ului. În același timp însă, a fost un însemnat factor de poluare în județul Timiș. După 1989, pentru a putea fi mai ușor privatizat, a fost dezmembrat în mai multe societăți comerciale, dar, în momentul în care nu mai putea asigura furajarea celor 560.000 de porci pe care-i mai avea și era plin de datorii, a fost declarat falimentar în 1999 și a intrat în lichidare judiciară prin intermediul firmei de audit PricewaterhouseCoopers.
O parte din Comtim a fost cumpărată atunci de firma italiană Agrotorvis, iar restul fermelor și abatorul din Beregsău au fost achiziționate, sub numele de Comtim Group, de o firmă australiană. În martie 2004, Smithfield a cumpărat 70,5 % din ceea ce achiziționase firma italiană Agrotorvis la Timișoara. Apoi a cumpărat întregul Comtim Group, în toamna anului trecut, reunind totul sub numele Noul Comtim. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
LIDER MONDIAL. Compania Smithfield Foods, Inc., recunoscută astăzi ca lider în industria cărnii, și-a început activitatea în 1936, în statul Virginia din USA, cu o mică fermă, ca ambalator regional de carne. În prezent, Smithfield Foods, Inc este cel mai mare procesator de carne de porc și producător de porci din lume și a cincea companie de procesare a cărnii de vită, cu vânzări anuale de zece miliarde USD și vânzări internaționale de 650 milioane USD. Compania procesează 20 de milioane de porci și crește 12 milioane de porci anual. Smithfield este o companie prezentă în Polonia, Franța, China, Mexic, Marea Britanie, Spania și Brazilia și are peste 45.000 de angajați în întreaga lume. Anul trecut, compania Smithfield a devenit proprietarul fostului Comtim din Timișoara. |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
 |
 |
|
 |
|