 |
 |
|
O NUNTĂ, DOUĂ, TREI |
14 Noiembrie 2005 | |
 |
|
|
|
 |
 | | Povestea de dragoste dintre Analia Selis și Răzvan Suma a început la Boston |
Analia a stat, modestă și retrasă, pe întreg parcursul repetițiilor pe care soțul ei, strălucitul tânăr violoncelist clujean Răzvan Suma, le-a avut în compania altui vestit solist, pianistul Josu Okinena, din Țara Bascilor. Vineri, 11 noiembrie, seara, la capătul recitalului susținut pe podiumul Filarmonicii "Banatul" din Timișoara, mulțumind pentru ropotele de aplauze, Răzvan a aruncat o privire recunoscătoare unei fete micuțe, subțirele, care părea și mai emoționată decât el: nimeni alta decât Analia Selis, soția lui. |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
 |
Ca-n basme
Răzvan a cerut-o pe Analia de soție în Argentina; căsătoria civilă a avut loc, acum doi ani, în orașul natal al mirelui, la Cluj, într-un cadru foarte restrâns: familia și câțiva prieteni. Abia acum un an, când agenda de concerte le-a permis, s-a petrecut cea de a doua nuntă, una ca-n basme, tot în urbea de pe Someș. În urmă cu două luni, a venit vremea să nuntească după tradiția țării de baștină a miresei - Argentina. Familia Selis-Suma locuiește la București; cel dintâi bebeluș al lor va veni pe lume peste vreo trei luni, când vor fi trecut pragul a 30 de ani. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
ANALIA. Analia Selis s-a născut în Argentina, la Tucuman. A absolvit secția de canto liric a Conservatorului din Boston; vorbește fluent franceza, italiana, engleza și... româna. S-a stabilit în România în august 2002; în 2004, a cucerit Premiul III la "Cerbul de Aur", cu melodia lansată de Nicola, "Dincolo de noapte e zi".
"Aqui Hoi", album realizat de MediaProMusic în 2004, a devenit bestseller discografic; cuprinde creații proprii sau adaptări în ritm de rumba și bolero. Umătorul ei CD, în lucru, va fi lansat în aprilie 2006. Pregătește un mare concert de Crăciun, programat, la București, în intervalul 20 - 22 decembrie. |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
 |
 |
|
 |
|