RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
ȘTIRILE ZILEI - CLICK PE FLUX:
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva BANATEANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului BANATEANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite








http://www.yourjobs.ro/

    SECȚIUNI SPECIALE
 
 
Caută:     
PREMIILE LUI BĂNĂȚEL
PREMIILE LUI BĂNĂȚEL

21 Ianuarie 2008
Click pentru a mari

Premiul "O floare și doi grădinari" se acordă timișorencei care a rupt tufișurile din fața Palatului Administrativ. În miez de noapte, polițiștii comunitari s-au întâlnit cu o tânără care se juca de-a grădinăritul cu plantele din fața Palatului Administrativ. După ce i-au dat o amendă de 20 de milioane și au predat-o la secția 1 de poliție, comunitarii s-au apucat să numere tufișurile rămase și au constatat că dauna se ridică la 100 de milioane de lei vechi. Bănățel dorește să îi mulțumească horticoltorului amator pentru că, dacă nu ar fi avut această pornire anarhistă, timișorenii nu ar fi aflat în veci cât a plătit Consiliul Județean Timiș pentru câteva tufe.

Premiul "Iarba de dar nu se caută la tulpină" se acordă subprefectului de TImiș, Zoltan Marossy. Recent, la ușa subprefectului au bătut doi investitori străini care s-au oferit să rezolve problema energetică a județului folosind brichete confecționate din iarbă asiatică. Dacă ar fi în locul lui Marossy, Bănățel ar fi destul de precaut la produsele vegetale provenite din Asia, altfel sătenii timișeni, după ce ar folosi aceste brichete, ar putea începe să vopsească semnul păcii pe tractoare, ca hippioții.

Premiul "Ocolul rețelei în 48 de ore" se acordă unui puști de 12 ani din Sânnicolau Mare a cărui pasiune pentru jocul Counter Strike a pus pe jar un oraș întreg. În timp ce părinții, poliția și jandarmii îl căutau disperați pentru că nu se mai întorsese de la școală de peste două zile, băiatul își făcea veacul într-un club de internet din oraș. Decât să fie certat pentru întârziere, puștiul le-a spus jandarmilor care i-au dat de urmă că era dispus să-și mai prelungească cu încă o zi maratonul. Bănățel e convins că elevul poate deveni un creator de jocuri de succes, dacă va exploata apetența românilor pentru crime, dispariții și mistere, acum că știe fenomenul îndeaproape. Ar putea începe cu Age of Elodia sau Sims cu familia Keller.

(De)mențiuni

... președintelui executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea pentru eforturile depuse la transferului jucătorilor Torje și Mansour de la Poli. Obosit după două zile și două nopți de negocieri, considerate de el ca "dure", după finalizarea tranzacției, oficialul bucureșten și-a găsit timp și pentru refacere. După două ore de somn într-o cameră de hotel din Arad, "Sakaira" a comandat o ședință de masaj în cameră. Evident, ca și în cazul fotbalistului, prețul plătit pentru masaj nu a contat. Bănățel i-ar fi recomadat "câinelui roșu" un masaj temeinic la Timișoara, în mijlocul galeriei poliste, după ce s-a aflat de transferul celor doi. Cu siguranță, ar fi găsit câteva zeci de mii de voluntari dornici să-l maseze gratis.

... puștoaicei de 16 ani din Timișoara care a reclamat la poliție faptul că a fost tâlhărită de telefonul mobil. După trei luni de căutări, anchetatorii nu au reușit să descopere decât gradul de alcoolemie al fetei în momentul în care s-a petrecut presupusa tâlhărie. Mai exact, adolescenta împrumutase mobilul unuia dintre prietenii cu care se întorcea - toți trei afumați bine - de la festivalul vinului. Dovadă că "in vino veritas" nu e decât o vorbă goală.

Acest articol a fost văzut de 535 ori.

*
13 puncte din 4 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia