În localitatea Cicir, aflată la aproximativ 15 kilometri de municipiul Arad, ferma de animale a lui Gabriel Mohaci este atracția principală a copiilor. Profesorii din Cicir sau din localitățile apropiate, inclusiv din Arad, își țin adesea orele de zoologie în ograda arădeanului, pentru ca elevii să vadă pe viu animale care apar în atlase. Asta pentru că în ferma din Cicir nu se găsesc porci, cai, cornute sau alte animale obișnuite pentru români, ci trăiesc patrupede și înaripate care se mai văd doar la unele grădini zoologice din țară.
Ferma exotică
Gabriel Mohaci a iubit de mic animalele, dar nu s-a mulțumit cu cele pe care le creșteau părinții lui. A crescut papagali, păuni și fazani exotici, dar când a trecut de vârsta adolescenței și-a dorit să aducă o mică parte din sălbăticie în ograda lui. A construit un lac, pe care l-a populat cu lebede și rațe sălbatice. În scurt timp, pragul casei lui Gabi a fost trecut de mulți curioși, care i-au admirat pasiunea pentru animale exotice, așa că tânărul a prins curaj. În urmă cu trei ani, a construit o fermă care seamănă foarte mult cu o grădină zoologică. Intrarea curioșilor este însă liberă.
Porcul "dulău"
Gabriel a adus din toată lumea exemplare din specii inexistente în România. Lame, canguri pitici (cunoscuți sub numele de "Benett"), ponei și miniponei, care ajung la doar 60 de centimetri înălțime. Printre curiozitățile care se mai găsesc în ferma lui se numără o specie de oi pitici, care nu cântăresc mai mult de trei-patru kilograme, dar și porcul vietnamez. "Acești porci sunt folosiți de unii americani drept animale de companie, fiind foarte mici, iar alții îi consumă pentru că se spune că nu conțin colesterol", explică fermierul din Cicir. Deși nu latră și nu e nici bun paznic, porcul vietnamez al lui Gabriel stă în cușca dulăului, nu într-o cocină obișnuită.
Colț de paradis
În spatele fermei, Gabriel Mohaci a construit un colț de paradis. Lacul artificial, în care curge apa în cascadă, este populat cu păsări sălbatice, respectiv lebede albe și negre, gâște și rațe. Înaripatele nu-și iau zborul, cum s-ar putea crede. "Sunt crescute aici și au toate condițiile, nu mai sunt păsări care migrează. Au mai zburat pe distanțe mici și au revenit imediat", spune fermierul.
Pentru a avea și generații noi de înaripate exotice, el a construit cuiburi speciale, unde păsările depun ouă.
Canguri și maimuțe de vânzare
Cum unii dintre vizitatorii fermei tânărului din Cicir și-au dorit astfel de exemplare, arădeanul a trecut de la hobby la afacere, așa că aduce la comandă pentru oricine aproape orice animal. A avut comezi și pentru maimuțe sau porci spinoși. "Nu se vând multe astfel de animale, pentru că sunt scumpe. Banii pe care îi câștig sunt puțini, dar mă ajută să îmi mențin acest hobby, pentru că îngrijirea unora dintre specii este costisitoare", spune arădeanul.
Chiar dacă nu curg comenzile, Gabriel vinde, în medie, doi ponei pe lună și câteva lame sau canguri pe an.
Moft costisitor
Cei care și-ar dori să aibă animale exotice în gospodărie trebuie să știe că nu acestea sunt chiar ieftine. Ele sunt aduse din diverse colțuri ale lumii și de aceea transportul e scump și reprezintă o mare parte din preț. Poneii și miniponeii costă între 700 și 1.500 de euro bucata, iar lamele se vând la pereche și costă între 1.800 și 2.000 de euro. Și cangurii pitici costă mult, aproximativ 2.000 de euro perechea, pentru că nici lor nu le place să trăiască singuri. Ceva mai accesibile sunt oile pitice, respectiv 300 de euro perechea, și porcul vietnamez, care face sub 100 de euro.