Pierduţi cu chestiunile stringente ale supravieţuirii, mereu între două facturi record la întreţinere, între două rate la fericire domestică, poate că am şi uitat cum au trecut într-o clipă optsprezece ani de libertate. Numai puştii născuţi în acel decembrie ne mai amintesc că am luat totul de la zero, pregătindu-se de bună voie şi nesiliţi de nimeni să participe la primele lor alegeri.

În diversitatea din ce în ce mai copleşitoare cu care ne întâmpină noua veche lume, cel mai important lucru e să ştii să faci alegeri. Să hotărăşti cine şi ce te reprezintă cel mai bine între lucrurile care contează. Un domn elegant şi arogant care face accidente pe Harley-Davidson, un purtător de cipilică chinezească ieftină specializat în băi de mulţime, un moş fără negi care a parcurs cu succes în anii din urmă distanţa astronomică de la activist la blogger, un fost bişniţar care dă conferinţe de presă la palat.

Cumva, alegerea politicianului seamănă cu alegerea vinului de pe raftul supermarketului. Fără îndoială, şansa cea mai mare o are şi cel care reprezintă cel mai bine majoritatea, mulţimea aceea de inşi nebărbieriţi, cu căciulă neagră de poliester pe care scrie NY, care se înghesuie la ajutoare pentru încălzire şi îşi sfâşie hainele de piele la vreo coadă la bilete de tratament. Care apar în chip de actori în reclame de geniu la vin în plastic sau coniac ieftin şi pe care îi recunoşti la butic când îşi cer porţia curentă de tărie. La urma urmei, asta şi aleg majoritatea consumatorilor de pe raftul cu vinuri: lucrurile ieftine, româneşti, date la ofertă. Pe care le înghit apoi câte patru-cinci ani, spunându-şi că sunt grozav de gustoase şi mirându-se apoi că fac ulcer.

Poate că a venit în sfârşit vremea să nu mai gustăm, ci să degustăm; să nu ne mai îmbătăm cu produse proaste, care în lipsa termenului de comparaţie par de cinci stele. În privinţa vinului, poate că nu ar fi aşa de complicat să alegem ceva bun, de import. Cu toate că şi în acest caz eticheta poate fi înşelătoare. Ce ne facem însă cu oferta exclusiv autohtonă de politicieni? După îndelungile "beţii" din ultimii ani, aproape toţi reprezintă o marfă greu de digerat, ca un produs al Vinalcoolului de pe timpul lui Ceauşescu. Pe care aruncăm banii degeaba. Fiindcă recipientele cu lichid nobil au fost ciuruite de mult cu pistoalele de prietenii noştri de la Răsărit cărora le plăceau aşa de mult pasta de dinţi şi ceasurile românilor în scurta lor excursie spre Apus care a durat jumătate de veac.