Pierduți cu chestiunile stringente ale supraviețuirii, mereu între două facturi record la întreținere, între două rate la fericire domestică, poate că am și uitat cum au trecut într-o clipă optsprezece ani de libertate. Numai puștii născuți în acel decembrie ne mai amintesc că am luat totul de la zero, pregătindu-se de bună voie și nesiliți de nimeni să participe la primele lor alegeri.
În diversitatea din ce în ce mai copleșitoare cu care ne întâmpină noua veche lume, cel mai important lucru e să știi să faci alegeri. Să hotărăști cine și ce te reprezintă cel mai bine între lucrurile care contează. Un domn elegant și arogant care face accidente pe Harley-Davidson, un purtător de cipilică chinezească ieftină specializat în băi de mulțime, un moș fără negi care a parcurs cu succes în anii din urmă distanța astronomică de la activist la blogger, un fost bișnițar care dă conferințe de presă la palat.
Cumva, alegerea politicianului seamănă cu alegerea vinului de pe raftul supermarketului. Fără îndoială, șansa cea mai mare o are și cel care reprezintă cel mai bine majoritatea, mulțimea aceea de inși nebărbieriți, cu căciulă neagră de poliester pe care scrie NY, care se înghesuie la ajutoare pentru încălzire și își sfâșie hainele de piele la vreo coadă la bilete de tratament. Care apar în chip de actori în reclame de geniu la vin în plastic sau coniac ieftin și pe care îi recunoști la butic când își cer porția curentă de tărie. La urma urmei, asta și aleg majoritatea consumatorilor de pe raftul cu vinuri: lucrurile ieftine, românești, date la ofertă. Pe care le înghit apoi câte patru-cinci ani, spunându-și că sunt grozav de gustoase și mirându-se apoi că fac ulcer.
Poate că a venit în sfârșit vremea să nu mai gustăm, ci să degustăm; să nu ne mai îmbătăm cu produse proaste, care în lipsa termenului de comparație par de cinci stele. În privința vinului, poate că nu ar fi așa de complicat să alegem ceva bun, de import. Cu toate că și în acest caz eticheta poate fi înșelătoare. Ce ne facem însă cu oferta exclusiv autohtonă de politicieni? După îndelungile "beții" din ultimii ani, aproape toți reprezintă o marfă greu de digerat, ca un produs al Vinalcoolului de pe timpul lui Ceaușescu. Pe care aruncăm banii degeaba. Fiindcă recipientele cu lichid nobil au fost ciuruite de mult cu pistoalele de prietenii noștri de la Răsărit cărora le plăceau așa de mult pasta de dinți și ceasurile românilor în scurta lor excursie spre Apus care a durat jumătate de veac.
