Alina are 16 ani. În 2002, tatăl ei a plecat la muncă în Spania. "Momentul în care acesta a plecat în Spania a fost perceput de Alina ca pe o trădare. <<Tata nu mă mai iubeşte>>, şi-a spus ea", spune dr. Liliana Nussbaum, şefa Centrului de Sănătate Mentală din Timişoara, locul unde a fost internată fata. Relaţia dintre Alina şi mama ei nu era dintre cele mai fericite. Mama n-avea un loc de muncă şi, mai ales, nu-i putea asigura Alinei o atmosferă afectivă adecvată. Mereu neglijată, Alina a deprins apucături patologice. "Suferea de tricotilomanie. Îşi smulgea părul, îl mesteca şi apoi îl mânca", îşi aminteşte dr. Nussbaum. Înainte de a ajunge la spitalul de Neuropsihiatrie infantilă, Alina avea dese stări depresive şi îşi sugea degetul la 14 ani.

La un moment dat, Alina a furat 5.000 de euro din economiile familiei şi o salbă de aur de la bunicii paterni. "Fata a luat banii şi a dat câte 200-300 de euro la colegii ei de şcoală, la vecini şi prieteni. Într-o jumătate de zi i-a împărţit pe toţi. Pentru ea şi-a oprit doar o sută de euro ca să-şi cumpere o bicicletă. Banii nu au mai fost recuperaţi de familie niciodată", spune dr. Nussbaum. Internată în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara, Alina şi-a motivat gestul: "Eram aşa de nefericită, aveam impresia că nimeni nu mă iubeşte, că nimănui nu-i pasă de mine, că nimeni nu mă bagă în seamă. Am dăruit toţi banii ca să-i fac măcar pe ceilalţi fericiţi".

Adus la disperare de comportamentul fiicei sale, tatăl Alinei a lăsat totul baltă în Spania şi s-a întors acasă pentru scurt timp. "A stat alături de fiica lui şi a învăţat împreună cu ea pentru admiterea la liceu. Claudia a reuşit, însă nu a mers la şcoală nici o zi", spune dr. Nussbaum. Tatăl Alinei credea că, o dată cu intrarea la liceu, problemele Alinei se vor fi rezolvat. S-a întors în Spania, dar fiica lui s-a simţit din nou părăsită. A revenit la spital pentru abandon şcolar. Pleca dimineaţa de acasă şi nu îşi mai aducea aminte pe unde a fost. Lipsea câte două-trei zile de acasă fără să ştie unde a fost. "Părea detaşată de tot ce se întâmplă în jur. Intrase într-o <<fugă disociativă>>. Dispărea de acasă fără să ştie unde se duce şi de ce, având şi un sindrom de amnezie", explică dr. Nussbaum. În cele din urmă, cu ajutorul medicilor, Alina şi-a revenit. Lipsa tatălui fusese însă foarte scump plătită.

Din nefericire, povestea Alinei nu este singulară. În ultimii ani, o dată cu "emigrarea" unui număr din ce în ce mai mare de părinţi, tot mai mulţi copii au de suferit. Specialiştii spun că dacă despărţirea de unul dintre membrii familiei se produce în primii cinci ani de viaţă ai copilului, apare tulburarea reactivă de ataşament. "Această tulburare are ca impact anomalii ale relaţionării sociale asociate cu perturbări emoţionale. Din păcate, copiii şi tinerii în momentele de evaluare personală se văd ca într-o oglindă care reflectă fidel situaţia familiei, cu părinţii care lipsesc. De multe ori apar idei de genul <<trăiesc o viaţă lipsită de sens>>. Anxietatea, stresul, dezorientarea, tulburările de adaptare şi în cele din urmă abandonul şcolar sunt semnele evidente de derivă la tinerii părăsiţi temporar de părinţi", încheie dr. Nussbaum.

BANII NU ADUC FERICIREA. Conform datelor furnizate de Ministerul Administraţie şi Internelor, în cursul anului trecut s-au consemnat 3,5 milioane de români plecaţi la muncă provizorie în străinătate. Conform BNR, specialiştii în domeniul finanţelor au estimat că, în 2007, românii plecaţi la muncă în străinătate au trimis acasă peste 5,2 miliarde de euro. Deşi salariile lor sunt de zece ori mai mari decât câştigurile pe care le aveau în ţară, banii nu pot compensa lipsa de afecţiune şi regretul de a nu putea fi alături de familie şi de copii, acasă.

TRATAMENT. De regulă, copiii şi adolescenţii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi dezvoltă diverse sindroame au nevoie de ajutor instituţionalizat. Tratamentul lor este multidimensional. Pe de o parte, li se administrează medicamente (în situaţiile acute), dar pot fi aduşi pe calea cea bună şi cu ajutorul psihoterapiei (fie individual, fie împreună cu un membru al familiei). În cadrul Centrului de Sănătate Mentală, medicii timişoreni vor să creeze cluburi psihosociale în care să se discute deschis cu adolescenţii care au probleme.