de Liana PAUN

Lucrările edilitare din centrul Timişoarei, între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Sf. Gheorghe, precum şi intervenţiile la fundaţia a ceea ce a mai rămas din clădirea de pe strada Eugeniu de Savoya nr. 16, aflată pe lista monumentelor istorice şi concesionată de câţiva ani consilierului municipal Rodica Vlad, au dus la descoperiri arheologice senzaţionale.

Fântâna din cetate

Timp de două săptămâni, Daniela Tănase şi Mircea Mare, arheologi la Muzeul Banatului, au cercetat curtea interioară a fostei case din cetatea austriacă, unde, sub nivelul fundaţiei, a ieşit la iveală o construcţie din cărămidă, de formă patrulateră, în mijlocul căreia se află un puţ umplut cu pământ, cu diametrul de trei metri, în care s-au găsit fragmente ceramice şi de sticlă. "Puţul are o adâncime de 1,30 metri, dar pe fundul acestuia am găsit trei foraje prin care, probabil, era adusă apa din stratul freatic. Prin acele tije, apa urca în fântână şi umplea şi bazinul care o înconjura", spune arheologul Mircea Mare. Interesant este că, lângă patrulater, a mai fost construită o altă fântână, în care s-a găsit un filler de aramă din 1893, pe care se mai poate vedea coroana regelui Ştefan cel Sfânt. După toate indiciile descoperite, şi prima fântână pare să fi fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când se aplica acest sistem de forare pentru aducerea apei la suprafaţă.

Ipoteze

Una din supoziţiile arheologilor este aceea că prima fântână putea să fi fost construită într-o piaţetă sau pe o stradă, înainte de construirea caselor, în timp ce a doua, de mai mici dimensiuni, avea să deservească clădirile ridicate ulterior. "Este prima descoperire de acest fel din vechea cetate", spun arheologii. "În cetate s-au săpat mai multe fântâni, adaugă istoricul timişorean Ioan Haţegan. Apa era sălcie, nici pentru animale nu era bună de băut, ceea ce explică sistemul de foraj, căci pânza freatică era la mare adâncime. Fântâna descoperită acum, bine făcută, îngrijit lucrată, era probabil pentru mai multe familii." Conform planurilor cetăţii din secolul al XVIII-lea, iniţial exista doar o căsuţă pe actuala stradă Eugeniu de Savoya, aripa de pe strada Ungureanu fiind construită mai târziu, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar pe un plan din 1808 poate fi identificată pe locul respectiv o curte mare, interioară.

Drumul turcilor

Chiar lângă Piaţa Libertăţii, sub liniile de tramvai, s-a făcut o altă descoperire de senzaţie, un fragment de stradă pavată cu lemn, atât arheologii cât şi istoricii fiind de acord că e vorba de o stradă medievală rămasă de pe vremea stăpânirii turceşti. "S-au mai descoperit şi urmele unei case adiacente străzii - care avea alt traseu decât cea trasată de austrieci. Casa a fost distrusă de un incendiu, posibil în 1716, în timpul asediului lui Eugeniu de Savoya. Câteva fragmente ceramice descoperite sunt tipice secolului al XVII-lea şi începutului secolului al XVIII-lea", spune arheologul Florin Draşovean. Arheologul timişorean spune că au existat două aliniamente de locuinţe, pare-se toate de pe vremea turcilor, în aceeaşi zonă fiind descoperite şi noi canale de drenare a apei, construite de austrieci, care duceau în canalul colector aflat la nord de Bega.

Relatări medievale

Ioan Haţegan, specialist în istorie medievală, spune că podina de lemn ducea în vechea piaţă Sf. Gheorghe şi ieşea în zona în care se află casa Klapka. "Atât Evlia Celebi, care între 1660 şi 1666 a făcut mai multe călătorii la Timişoara, cât şi Henrik Ottendorf, sol habsburgic care a stat în Timişoara din ianuarie până în iunie 1663, relatează că, în vremea turcilor, străzile erau pardosite cu bârne iar locuitorii satelor din jur erau obligaţi să aducă lemn pentru întărirea zidurilor şi construirea podinelor. Ottendorf mai povesteşte despre ţiganii care stăteau pe aceste podine şi cereau bani trecătorilor, iar cei care nu le dădeau erau aruncaţi de pe podină în noroi." Cum această descoperire nu poate fi conservată în sit, aflându-se chiar sub linia de tramvai, podina de lemn va fi scoasă din pământ şi expusă, în viitor, la muzeu, mai ales că din vremea stăpânirii turceşti s-au păstrat prea puţine urme.

MONUMENT DISTRUS. Din vechea casă aflată pe strada Eugeniu de Savoya se mai păstrează doar intrările în pivniţă şi câteva arcade boltite, specifice arhitecturii vremii, cea mai mare parte a clădirii, inclusiv elemente de epocă fiind distruse, în dispreţul legii, în urma concesionării clădirii. "După cele câteva bolţi şi după stâlpii de fontă care se mai păstrează, este o clădire din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea", spune istoricul Ioan Haţegan. "Am vorbit şi cu alţi istorici şi vom sugera ca fântâna descoperită să fie conservată iar ceea ce se va construi ulterior să se facă de asemenea manieră încât să existe o intrare şi tot ansamblul să poată fi vizitat", a adăugat el. De altfel, conform membrilor Comisiei Monumentelor, chiar dacă Rodica Vlad şi-a prelungit autorizaţia de construcţie, proiectul viitoarei clădiri nu mai e valabil, căci cea mai mare parte a vechiului imobil a fost distrusă, astfel încât acesta trebuie refăcut pentru a obţine un nou aviz al comisiei.