Maica Ana surâde în timp ce mâinile îi aleargă profesionist în jurul mașinii de cusut. Sisi nu-i dă o clipă pace și își caută de lucru în apropiere, luptându-se cu un mosor de ață colorată. Zboară apoi de colo-colo, odihnindu-se în cele din urmă pe umărul său. Numai pentru o clipă însă, căci îl alungă apoi tremurul cusutului.
ALTFEL DE DAR
Într-o mică încăpere aflată chiar în clădirea Mitropoliei, patru măicuțe trudesc cât e ziua de lungă printre materiale scumpe și mașini de cusut. Din mâna lor ies cele mai frumoase veșminte preoțești care s-au făcut vreodată în acest colț de țară. "Ceea ce facem noi e un dar. Lucrăm cu drag pentru că știm că veșmintele făcute de noi vor fi lucrurile preoților cu care ÎL slujesc pe Dumnezeu. De aceea, când lucrăm, nu lucrăm ca pentru oameni, ci pentru Dumnezeu" - spune maica Ana, cea care răspunde de bunul mers al lucrurilor în atelier.
Pentru un ochi profan însă, atracția atelierului nu constă însă în nenumăratele costume preoțești, fesuri militărești, tipuri de reverenzi și brâie pentru preoți, ci într-o mică apariție exotică, vizibilă printre mosoarele, foarfecele și mașinile de cusut cu care își fac de lucru maicile.
DEPRINS CU CELE SFINTE
De trei ani de zile, papagalul Sisi este martor ocular al tuturor lucrurilor care se petrec în atelierul de croitorie. Cu timpul, alături de măicuțe, papagalul s-a deprins cu cele sfinte. "Atunci când ne rugăm, Sisi stă și ascultă. E numai ochi și urechi. Așa a învățat să spună <Doamne Miluiește>, <Doamne-Ajută>, <părinte>, <călugăr>, <Tatăl nostru care ne ești în ceruri>. La sfârșitul fiecărei rugăciuni, Sisi nu uită să spună <Amin>", povestește maica Ana. Ca să întărească cele spuse, deodată își împreună mâinile și începe să se roage. Rostește "Tatăl nostru" și, în timp ce se roagă, Sisi se așază pe vârful palmelor împreunate și o privește pe maica Ana drept în ochi. În momentul când termină rugăciunea, Sisi spune și el "Amin". Că nu degeaba este pasărea Domnului.